Publicidade

Amor próprio

Por Bíblia Online

O amor próprio saudável reconhece o valor que Deus nos deu. Fomos criados à imagem de Deus, maravilhosamente formados. Aceitar-se é honrar o Criador.

Te laud sunt o făptură așa de minunată.

Minunate sunt lucrările Tale

și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!

Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule,

și cât de mare este numărul lor!

Dacă le număr, sunt mai multe decât boabele de nisip.

Când trezesc, sunt tot cu Tine.

Când privesc cerurile lucrarea mâinilor Tale ,

luna și stelele pe care le-ai făcut,

îmi zic: Ce este omul, ca Te gândești la el?

Și fiul omului, ca să-l bagi în seamă?

L-ai făcut cu puțin mai prejos decât Dumnezeu

și l-ai încununat cu slavă și cu cinste.

El ridică pe sărac din țărână,

înalță pe cel lipsit din gunoi,

ca să-i facă șadă împreună cu cei mari:

cu mai-marii poporului Său.

Și Domnul a zis lui Samuel: Nu te uita la înfățișarea și înălțimea staturii lui, căci l-am lepădat. Domnul nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbește ochii, dar Domnul Se uită la inimă."

Voi însă sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Și l-a câștigat ca fie al Lui, ca vestiți puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată;

Nu se vând oare cinci vrăbii cu doi bani? Totuși niciuna din ele nu este uitată înaintea lui Dumnezeu.Și chiar perii din cap, toți sunt numărați. Deci nu temeți: voi sunteți mai de preț decât multe vrăbii.

Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine, ci aibă simțiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credință pe care a împărțit-o Dumnezeu fiecăruia.

Seja o primeiro
Bíblia Online Bíblia Online

Bíblia Online • Versão: 2026-07-05_12-11-46-