Tomar uma decisão
Tomar decisões com sabedoria é um dos maiores desafios da vida. A Bíblia nos ensina a buscar a Deus em oração, na Palavra e no conselho, confiando que Ele dirige os nossos passos.
Buscar a Deus
Se algum de vós tem falta de sabedoria, peça a Deus. Ele dá generosamente e sem repreensão a todos os que pedem.
Dacă vreunuia dintre voi îi lipsește înțelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă și fără mustrare, și ea îi va fi dată.
Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă.
Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire.
Încrede-te în Domnul din toată inima ta
și nu te bizui pe înțelepciunea ta!
Recunoaște-L în toate căile tale,
și El îți va netezi cărările.
Recunoaște-L în toate căile tale,
și El îți va netezi cărările.
Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi’, zice Domnul, ‘gânduri de pace, și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.
Conselho e direção
Onde não há conselho os planos se frustam. Toda Escritura é útil para nos guiar nas decisões da vida.
Când nu este chibzuință, poporul cade,
dar biruința vine prin marele număr de sfetnici.
Se aruncă sorțul în poala hainei,
dar orice hotărâre vine de la Domnul.
Cel ursuz caută ce-i place lui,
se supără de orice lucru bun.
Nebunului nu-i este de învățătură,
ci vrea să arate ce știe el.
Când vine cel rău, vine și disprețul
și, odată cu rușinea, vine și ocara.
Cuvintele gurii unui om sunt ca niște ape adânci;
izvorul înțelepciunii este ca un șuvoi care curge întruna.
Nu este bine să ai în vedere fața celui rău,
ca să nedreptățești pe cel neprihănit la judecată.
Vorbele nebunului aduc ceartă
și gura lui înjură până stârnește lovituri.
Gura nebunului îi aduce pieirea
și buzele îi sunt o cursă pentru suflet.
Cuvintele bârfitorului sunt ca prăjiturile:
alunecă până în fundul măruntaielor.
Cine se lenevește în lucrul lui
este frate cu cel ce nimicește.
Numele Domnului este un turn tare;
cel neprihănit fuge în el și stă la adăpost.
Averea este o cetate întărită pentru cel bogat;
în închipuirea lui, ea este un zid înalt.
Înainte de pieire, inima omului se îngâmfă,
dar smerenia merge înaintea slavei.
Cine răspunde fără să fi ascultat
face o prostie și își trage rușinea.
Duhul omului îl sprijină la boală.
Dar duhul doborât de întristare, cine-l va ridica?
Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire,
pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.
Ajunși lângă Misia, se pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie.
În Biserica din Antiohia erau niște proroci și învățători: Barnaba, Simon, numit Niger, Luciu din Cirene, Manaen, care fusese crescut împreună cu cârmuitorul Irod, și Saul. Pe când slujeau Domnului și posteau, Duhul Sfânt a zis: „Puneți-Mi deoparte pe Barnaba și pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat." Atunci, după ce au postit și s-au rugat, și-au pus mâinile peste ei și i-au lăsat să plece.
Confiar e seguir
Seja o que for que façais, fazei tudo para a glória de Deus. O sábio ouve a Deus antes de agir.
Deci, fie că mâncați, fie că beți, fie că faceți altceva, să faceți totul pentru slava lui Dumnezeu.
Și noi dar, fiindcă suntem înconjurați cu un nor așa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică și păcatul care ne înfășoară așa de lesne și să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte.
La Gabaon, Domnul S-a arătat în vis lui Solomon noaptea și Dumnezeu i-a zis: „Cere ce vrei să-ți dau." Solomon a răspuns: „Tu ai arătat o mare bunăvoință față de robul Tău David, tatăl meu, pentru că umbla înaintea Ta în credincioșie, în dreptate și în curăție de inimă față de Tine; i-ai păstrat această mare bunăvoință și i-ai dat un fiu care șade pe scaunul lui de domnie, cum se vede astăzi. Acum, Doamne, Dumnezeul meu, Tu ai pus pe robul Tău să împărățească în locul tatălui meu David, și eu nu sunt decât un tânăr, nu sunt încercat. Robul Tău este în mijlocul poporului pe care l-ai ales, popor foarte mare, care nu poate fi nici socotit, nici numărat, din pricina mulțimii lui. Dă dar robului Tău o inimă pricepută, ca să judece pe poporul Tău, să deosebească binele de rău! Căci cine ar putea să judece pe poporul Tău, pe poporul acesta așa de mare la număr?" Cererea aceasta a lui Solomon a plăcut Domnului. Și Dumnezeu a zis: „Fiindcă lucrul acesta îl ceri, fiindcă nu ceri pentru tine nici viață lungă, nici bogății, nici moartea vrăjmașilor tăi, ci ceri pricepere, ca să faci dreptate, voi face după cuvântul tău. Îți voi da o inimă înțeleaptă și pricepută, așa cum n-a fost nimeni înaintea ta și nu se va scula nimeni niciodată ca tine.
Nevastă-sa i-a zis: „Tu rămâi neclintit în neprihănirea ta! Blestemă pe Dumnezeu și mori!" Dar Iov i-a răspuns: „Vorbești ca o femeie nebună. Ce, primim de la Dumnezeu binele și să nu primim și răul?"
În toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc cu buzele lui.