Graça
A graça de Deus é favor imerecido. Pela graça somos salvos, pela graça vivemos, pela graça somos sustentados. É o dom mais precioso de Deus — dado a quem não merece.
Salvos pela graça
Pela graça sois salvos, mediante a fé, e isto não vem de vós — é dom de Deus. Não por obras, para que ninguém se glorie.
Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.
Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morți în greșelile noastre, ne-a adus la viață împreună cu Hristos (prin har sunteți mântuiți).
Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. Și sunt socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus.
Dar cu darul fără plată nu este ca și cu greșeala, căci, dacă prin greșeala unuia singur, cei mulți au fost loviți cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu și darul pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur om, adică în Isus Hristos, s-au dat din belșug celor mulți.
pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot așa și harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viața veșnică, prin Isus Hristos, Domnul nostru.
Graça que capacita
A graça me basta, pois o poder se aperfeiçoa na fraqueza. Na graça, não estamos mais sob a lei, mas sob o favor de Deus.
Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteți sub Lege, ci sub har.
Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege, ci sub har? Nicidecum.
El ne-a mântuit și ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui și după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veșnicii,
Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toți oamenii, a fost arătat și ne învață s-o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești și să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie,
De aceea, încingeți-vă coapsele minții voastre, fiți treji și puneți-vă toată nădejdea în harul care vă va fi adus la arătarea lui Isus Hristos.
Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.
A graça de Deus
O Senhor é compassivo e gracioso, tardio em irar-se e grande em amor. Sua graça é nova a cada manhã.
Domnul este îndurător și milostiv,
îndelung răbdător și bogat în bunătate.
Da, fericirea și îndurarea mă vor însoți
în toate zilele vieții mele
și voi locui în Casa Domnului până la sfârșitul zilelor mele.
Fie peste noi bunăvoința Domnului Dumnezeului nostru!
Și întărește lucrarea mâinilor noastre,
da, întărește lucrarea mâinilor noastre!
Din fundul adâncului, Te chem, Doamne!
Doamne, ascultă-mi glasul!
Să ia aminte urechile Tale
la glasul cererilor mele!
«Domnul să te binecuvânteze și să te păzească! Domnul să facă să lumineze Fața Lui peste tine și să Se îndure de tine! Domnul să-Și înalțe Fața peste tine și să-ți dea pacea!»
Totuși Domnul așteaptă să Se milostivească de voi și Se va scula să vă dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu drept. Ferice de toți cei ce nădăjduiesc în El!
Viver pela graça
A graça de nosso Senhor Jesus Cristo esteja convosco. Perdoando e confessando, experimentamos a graça restauradora.
Harul Domnului Isus Hristos să fie cu voi cu toți! Amin.
SFÂRȘIT
Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu duhul vostru! Amin.
Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare și să găsim har, pentru ca să fim ajutați la vreme de nevoie.
Dar eu nu țin numaidecât la viața mea, ca și cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârșesc cu bucurie calea și slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu.
Fiindcăatât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.
Dacăiertați oamenilor greșelile lor, și Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greșelile voastre.
Cine își ascunde fărădelegile nu propășește,
dar cine le mărturisește și se lasă de ele capătă îndurare.
Ezechia a trimis soli în tot Israelul și Iuda și a scris scrisori și lui Efraim și lui Manase ca să vină la Casa Domnului la Ierusalim să prăznuiască Paștele în cinstea Domnului Dumnezeului lui Israel. Împăratul, căpeteniile lui și toată adunarea ținuseră sfat la Ierusalim ca Paștele să fie prăznuite în luna a doua, căci nu puteau fi prăznuite la vremea lor, pentru că preoții nu se sfințiseră în număr destul de mare și poporul nu se adunase la Ierusalim. Lucrul având încuviințarea împăratului și a întregii adunări, au hotărât să dea de veste în tot Israelul, de la Beer-Șeba până la Dan, ca să vină la Ierusalim să prăznuiască Paștele în cinstea Domnului Dumnezeului lui Israel. Căci de mult nu mai fuseseră prăznuite după cum era scris. Alergătorii s-au dus cu scrisorile împăratului și căpeteniilor lui în tot Israelul și Iuda. Și, după porunca împăratului, au zis: „Copii ai lui Israel, întoarceți-vă la Domnul Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Israel, ca să Se întoarcă și El la voi, rămășiță scăpată din mâna împăraților Asiriei! Nu fiți ca părinții voștri și ca frații voștri, care au păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului părinților lor și pe care de aceea i-a dat pradă pustiirii, cum vedeți. Nu vă înțepeniți grumazul ca părinții voștri; dați mâna Domnului, veniți la Sfântul Lui Locaș, pe care l-a sfințit pe vecie, și slujiți Domnului Dumnezeului vostru, pentru ca mânia Lui aprinsă să se abată de la voi. Dacă vă întoarceți la Domnul, frații voștri și fiii voștri vor găsi milă la cei ce i-au luat robi și se vor întoarce în țară. Căci Domnul Dumnezeul vostru este milostiv și îndurător și nu-Și va întoarce Fața de la voi, dacă vă întoarceți la El." Alergătorii au mers astfel din cetate în cetate, prin țara lui Efraim și Manase, până la Zabulon. Dar ei râdeau și își băteau joc de ei. Însă câțiva oameni din Așer, din Manase și Zabulon s-au smerit și au venit la Ierusalim. În Iuda, de asemenea, mâna lui Dumnezeu a lucrat și le-a dat o singură inimă ca să-i facă să împlinească porunca împăratului și a căpeteniilor, după Cuvântul Domnului. Un popor în mare număr s-a adunat la Ierusalim să prăznuiască Sărbătoarea Azimilor în luna a doua: a fost o adunare foarte mare. S-au sculat și au îndepărtat altarele pe care se jertfea în Ierusalim și pe toate acelea pe care se aducea tămâie și le-au aruncat în pârâul Chedron. Au jertfit apoi Paștele în ziua a paisprezecea a lunii a doua. Preoții și leviții, plini de rușine, s-au sfințit și au adus arderi-de-tot în Casa Domnului. Ei ședeau în locul lor obișnuit, după legea lui Moise, omul lui Dumnezeu, și preoții stropeau sângele pe care-l luau din mâna leviților. Fiindcă în adunare erau mulți inși care nu se sfințiseră, leviții au înjunghiat ei jertfele de Paște pentru toți cei ce nu erau curați, ca să le închine Domnului. Căci o mare parte din popor, mulți din Efraim, Manase, Isahar și Zabulon, nu se curățiseră și au mâncat Paștele nu după cele scrise. Dar Ezechia s-a rugat pentru ei zicând: „Domnul, care este bun, să ierte pe toți cei ce și-au pus inima să caute pe Domnul Dumnezeul părinților lor, măcar că n-au făcut sfânta curățire!" Domnul a ascultat pe Ezechia și a iertat poporul. Astfel, copiii lui Israel care se aflau la Ierusalim au prăznuit Sărbătoarea Azimilor șapte zile, cu mare bucurie. Și, în fiecare zi, leviții și preoții lăudau pe Domnul cu instrumente care răsunau în cinstea Lui. Ezechia a vorbit inimii tuturor leviților, care arătau o mare pricepere pentru slujba Domnului. Șapte zile au mâncat dobitoacele jertfite, aducând jertfe de mulțumire și lăudând pe Domnul Dumnezeul părinților lor. Toată adunarea a fost de părere să mai prăznuiască alte șapte zile. Și au prăznuit cu bucurie încă șapte zile. Căci Ezechia, împăratul lui Iuda, dăduse adunării o mie de viței și șapte mii de oi, iar căpeteniile i-au dat o mie de viței și zece mii de oi, și mulți preoți se sfințiseră. Și s-a bucurat toată adunarea lui Iuda, și preoții, și leviții, și tot poporul venit din Israel, și străinii veniți din țara lui Israel sau așezați în Iuda. A fost mare veselie la Ierusalim. De pe vremea lui Solomon, fiul lui David, împăratul lui Israel, nu mai fusese la Ierusalim așa ceva. Preoții și leviții s-au sculat și au binecuvântat poporul. Glasul lor a fost auzit și rugăciunea lor a ajuns până la ceruri, până la locuința sfântă a Domnului.