1 Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile cari nu se văd.

2 Pentrucă prin aceasta, cei din vechime au căpătat o bună mărturie.

3 Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvîntul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n'a fost făcut din lucruri cari se văd.

4 Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decît Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Şi prin ea vorbeşte el încă, măcar că este mort.

5 Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pămînt, ca să nu vadă moartea. Şi n'a mai fost găsit, pentrucă Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu.

6 Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este, şi că răsplăteşte pe cei ce -L caută.

7 Prin credinţă Noe, cînd a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri cari încă nu se vedeau, şi, plin de o teamă sfîntă, a făcut un chivot ca să-şi scape casa; prin ea, el a osîndit lumea, şi a ajuns moştenitor al neprihănirii care se capătă prin credinţă.

8 Prin credinţă Avraam, cînd a fost chemat să plece într'un loc, pe care avea să -L ia ca moştenire, a ascultat, şi a plecat fără să ştie unde se duce.

9 Prin credinţă a venit şi s'a aşezat el în ţara făgăduinţei, ca într'o ţară care nu era a lui, şi a locuit în corturi, ca şi Isaac şi Iacov, cari erau împreună moştenitori cu el ai aceleiaş făgăduinţe.

10 Căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu.

11 Prin credinţă şi Sara, cu toată vîrsta ei trecută, a primit putere să zămislească, fiindcă a crezut în credincioşia Celui ce -i făgăduise.

12 De aceea, dintr'un singur om, şi încă un om aproape mort, s'a născut o sămînţă în mare număr, ca stelele cerului, ca nisipul de pe malul mării, care nu se poate număra.

13 În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite: ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sînt străini şi călători pe pămînt.

14 Cei ce vorbesc în felul acesta, arată desluşit că sînt în căutarea unei patrii.

15 Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea.

16 Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu -I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le -a pregătit o cetate.

17 Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, cînd a fost pus la încercare: el, care primise făgăduinţele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu!

18 El căruia i se spusese: ,,În Isaac vei avea o sămînţă care-ţi va purta numele!``

19 Căci se gîndea că Dumnezeu poate să învieze chiar şi din morţi: şi, drept vorbind, ca înviat din morţi l -a primit înapoi.

20 Prin credinţă a dat Isaac lui Iacov şi Esau o binecuvîntare, care avea în vedere lucrurile viitoare.

21 Prin credinţă Iacov, cînd a murit, a binecuvîntat pe fiecare din fiii lui Iosif, şi ,,s'a închinat, rezemat pe vîrful toiagului său.``

22 Prin credinţă a pomenit Iosif, cînd i s'a apropiat sfîrşitul, de ieşirea fiilor lui Israel din Egipt, şi a dat porunci cu privire la oasele sale.

23 Prin credinţă a fost ascuns Moise trei luni de părinţii lui, cînd s'a născut: pentrucă vedeau că era frumos copilul, şi nu s'au lăsat înspăimîntaţi de porunca împăratului.

24 Prin credinţă Moise, cînd s'a făcut mare, n'a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon,

25 ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decît să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului.

26 El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decît comorile Egiptului, pentrucă avea ochii pironiţi spre răsplătire.

27 Prin credinţă a părăsit el Egiptul, fără să se teamă de mînia împăratului; pentrucă a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut.

28 Prin credinţă a prăznuit el Paştele şi a făcut stropirea sîngelui, pentruca Nimicitorul celor întîi născuţi să nu se atingă de ei.

29 Prin credinţă au trecut ei marea Roşie ca pe uscat, pe cînd Egiptenii, cari au încercat s'o treacă, au fost înghiţiţi.

30 Prin credinţă au căzut zidurile Ierihonului, după ce au fost ocolite şapte zile.

31 Prin credinţă n'a perit curva Rahav împreună cu cei răzvrătiţi, pentrucă găzduise iscoadele cu bunăvoinţă.

32 Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel şi de prooroci!

33 Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor,

34 au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul săbiei, s'au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe.

35 Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi; unii, ca să dobîndească o înviere mai bună, n'au vrut să primească izbăvirea, care li se dădea, şi au fost chinuiţi.

36 Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare;

37 au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu ferestrăul, chinuiţi; au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi, -

38 ei, de cari lumea nu era vrednică-au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pămîntului.

39 Toţi aceştia, măcarcă au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuş n'au primit ce le fusese făgăduit;

40 pentrucă Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n'ajungă ei la desăvîrşire fără noi.

1 A hit pedig a reménylett dolgoknak valósága, és a nem látott dolgokról való meggyõzõdés.

2 Mert ezzel szereztek [jó] bizonyságot a régebbiek.

3 Hit által értjük meg, hogy a világ Isten beszéde által teremtetett, hogy a mi látható, a láthatatlanból állott elõ.

4 Hit által vitt Ábel becsesebb áldozatot Istennek, mint Kain, a mi által bizonyságot nyert a felõl, hogy igaz, bizonyságot tevén az õ ajándékairól Isten, és az által még holta után is beszél.

5 Hit által vitetett fel Énokh, hogy ne lásson halált, és nem találták meg, mert az Isten felvitte õt. Mert felvitetése elõtt bizonyságot nyert a felõl, hogy kedves volt Istennek.

6 Hit nélkül pedig lehetetlen Istennek tetszeni; mert a ki Isten elé járul, hinnie kell, hogy õ létezik és megjutalmazza azokat, a kik õt keresik.

7 Hit által tisztelte Istent Noé, mikor megintetvén a még nem látott dolgok felõl, házanépe megtartására bárkát készített, a mely által kárhoztatá e világot és a hitbõl való igazságnak örökösévé lett.

8 Hit által engedelmeskedett Ábrahám, mikor elhívatott, hogy menjen ki arra a helyre, a melyet örökölendõ vala, és kiméne, nem tudván, hová megy.

9 Hit által lakott az ígéret földén, mint idegenben, sátorokban lakván Izsákkal és Jákóbbal, ugyanazon ígéretnek örökös társaival.

10 Mert várja vala az alapokkal bíró várost, melynek építõje és alkotója az Isten.

11 Hit által nyert erõt Sára is az õ méhében való foganásra, és életkora ellenére szûlt, minthogy hûnek tartotta azt, a ki az ígéretet tette.

12 Azért is egytõl, még pedig mintegy kihalttól annyian származtak, mint az égnek csillagai sokaságra nézve, és mint a tenger partja mellett a fövény, mely megszámlálhatatlan.

13 Hitben haltak meg mindezek, nem nyerve meg az ígéreteket, hanem [csak] távolról látva és üdvözölve azokat, és vallást tevén arról, hogy idegenek és vándorok a földön.

14 Mert a kik így szólnak, nyilván jelentik, hogy hazát keresnek.

15 És hogyha eszökbe jutott volna az, a melybõl kijöttek, volt volna idejök a visszatérésre.

16 Így azonban jobb után vágyódnak, tudniillik mennyei után; azért nem szégyenli õket az Isten, hogy Istenöknek neveztessék, mert készített nékik várost.

17 Hit által áldozta meg Ábrahám Izsákot, próbára tétetvén, és az egyszülöttet vitte áldozatul, õ, ki az ígéreteket nyerte,

18 A kinek meg volt mondva: Izsákban neveztetik néked mag;

19 Úgy gondolkozván, hogy az Isten a halálból is képes feltámasztani, miért is õt példaképen visszanyerte.

20 Hit által áldá meg a jövendõkre nézve Izsák Jákóbot és Ézsaut.

21 Hit által áldá meg a haldokló Jákób a József fiainak mindenikét, és botja végére hajolva imádkozott.

22 Hit által emlékezett meg élete végén József az Izráel fiainak kimenetelérõl, és az õ tetemeirõl rendelkezett.

23 Hit által rejtegették Mózest az õ szülei születése után három hónapig, mivel látták, hogy kellemes a gyermek, és nem féltek a király parancsától.

24 Hit által tiltakozott Mózes, midõn felnövekedett, hogy a Faraó leánya fiának mondják,

25 Inkább választván az Isten népével való együttnyomorgást, mint a bûnnek ideig-óráig való gyönyörûségét;

26 Égyiptom kincseinél nagyobb gazdagságnak tartván Krisztus gyalázatát, mert a megjutalmazásra tekintett.

27 Hit által hagyta oda Égyiptomot, nem félvén a király haragjától; mert erõs szívû volt, mintha látta volna a láthatatlant.

28 Hit által rendelte a páskát és a vérnek kiontását, hogy az öldöklõ ne illesse az õ elsõszülötteiket.

29 Hit által keltek át a veres tengeren, mint valami szárazföldön, a mit megpróbálván az égyiptomiak, elnyelettek.

30 Hit által omlottak le Jérikónak kõfalai, midõn hét napig köröskörül járták.

31 Hit által nem veszett el Ráháb, a parázna nõ az engedetlenekkel együtt, befogadván a kémeket békességgel.

32 És mit mondjak még? Hiszen kifogynék az idõbõl, ha szólnék Gedeonról, Bárákról, Sámsonról, Jeftérõl, Dávidról, Sámuelrõl és a prófétákról;

33 A kik hit által országokat gyõztek le, igazságot cselekedtek, az ígéreteket elnyerték, az oroszlánok száját betömték.

34 Megoltották a tûznek erejét, megmenekedtek a kard élitõl, felerõsödtek a betegségbõl, erõsek lettek a háborúban, megszalasztották az idegenek táborait.

35 Asszonyok feltámadás útján visszanyerték halottjaikat; mások kínpadra vonattak, visszautasítván a szabadulást, hogy becsesebb feltámadásban részesüljenek.

36 Mások pedig megcsúfoltatások és megostoroztatások próbáját állották ki, sõt még bilincseket és börtönt is;

37 Megköveztettek, kínpróbát szenvedtek, szétfûrészeltettek, kardra hányattak, juhoknak és kecskéknek bõrében bujdostak, nélkülözve, nyomorgattatva, gyötörtetve,

38 A kikre nem volt méltó e világ, bujdosva pusztákon és hegyeken, meg barlangokban és a földnek hasadékaiban.

39 És mindezek, noha hit által jó bizonyságot nyertek, nem kapták meg az ígéretet.

40 Mivel Isten mi felõlünk valami jobbról gondoskodott, hogy nálunk nélkül tökéletességre ne jussanak.