1 João 1

1 Ce era dela început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mînile noastre, cu privire la Cuvîntul vieţii, -

2 pentrucă viaţa a fost arătată, şi noi am văzut -o, şi mărturisim despre ea, şi vă vestim viaţa vecinică, viaţă care era la Tatăl, şi care ne -a fost arătată; -

3 deci, ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos.

4 Şi vă scriem aceste lucruri pentru ca bucuria voastră să fie deplină.

5 Vestea, pe care am auzit -o dela El şi pe care v'o propovăduim, este că Dumnezeu e lumină, şi în El nu este întunerec.

6 Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întunerec, minţim, şi nu trăim adevărul.

7 Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuş este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sîngele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat.

8 Dacă zicem că n'avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi.

9 Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.

10 Dacă zicem că n'am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvîntul Lui nu este în noi.

Publicidade

Capítulos

Bíblias

Publicidade