Efésios 3

1 Iată de ce eu, Pavel, întemniţatul lui Isus Hristos pentru voi, Neamurilor...

2 (Dacă cel puţin aţi auzit de isprăvnicia harului lui Dumnezeu, care mi -a fost dată faţă de voi.

3 Prin descoperire dumnezeiască am luat cunoştinţă de taina aceasta, despre care vă scrisei în puţine cuvinte.

4 Citindu-le, vă puteţi închipui priceperea pe care o am eu despre taina lui Hristos,

5 care n'a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor în celelalte veacuri, în felul cum a fost descoperită acum sfinţilor apostoli şi prooroci ai lui Hristos, prin Duhul.

6 Că adică Neamurile sînt împreună moştenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi şi iau parte cu noi la aceeaş făgăduinţă în Hristos Isus, prin Evanghelia aceea,

7 al cărei slujitor am fost făcut eu, după darul harului lui Dumnezeu, dat mie prin lucrarea puterii Lui.

8 Da, mie, care sînt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi -a fost dat harul acesta să vestesc Neamurilor bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos,

9 şi să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine, ascunse din veacuri în Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile;

10 pentruca domniile şi stăpînirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin Biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu,

11 după planul vecinic, pe care l -a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru.

12 În El avem, prin credinţa în El, slobozenia şi apropierea de Dumnezeu cu încredere.

13 Vă rog iarăş să nu vă pierdeţi cumpătul din pricina necazurilor mele pentru voi: aceasta este slava voastră).

14 ...Iată dece, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos,

15 din care îşi trage numele orice familie, în ceruri şi pe pămînt,

16 şi -L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul din lăuntru,

17 aşa încît Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentruca, avînd rădăcina şi temelia pusă în dragoste,

18 să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii, care este lărgimea, lungimea, adîncimea şi înălţimea;

19 şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.

20 Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decît cerem sau gîndim noi,

21 a Lui să fie slava în Biserică şi în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor! Amin.

Capítulos

Bíblias