Êxodo 26

1 Cortul să -l faci din zece covoare de in subţire răsucit, şi din materii vopsite în albastru, purpuriu şi cărmiziu; pe el să faci heruvimi lucraţi cu măiestrie.

2 Lungimea unui covor să fie de două zeci şi opt de coţi, iar lăţimea unui covor să fie de patru coţi; toate covoarele să aibă aceeaş măsură.

3 Cinci din aceste covoare să fie prinse împreună, iar celelalte cinci covoare să fie de asemenea prinse împreună.

4 La marginea covorului cu care se sfîrşeşte cea dintîi împreunare de covoare, să faci nişte chiotori albastre; tot aşa să faci şi la marginea covorului cu care se sfîrşeşte a doua împreunare de covoare.

5 La cel dintăi covor să faci cincizeci de chiotori, iar la marginea covorului cu care se sfîrşeşte a doua împreunare de covoare să faci tot cincizeci de chiotori. Chiotorile acestea să se potrivească unele cu altele şi să vină faţă în faţă.

6 Apoi să faci cincizeci de copci de aur, şi cu copcile acestea să prinzi covoarele unul de altul, aşa încît cortul să alcătuiască un întreg.

7 Să mai faci nişte covoare de păr de capră, ca să slujească de acoperiş peste cort; să faci unsprezece covoare de acestea.

8 Lungimea fiecărui covor să fie de treizeci de coţi, şi lăţimea fiecărui covor să fie de patru coţi; toate cele unsprezece covoare să aibă aceeaş măsură.

9 Pe cinci din aceste covoare să le legi împreună deosebit, şi pe celelalte şase deosebit, iar pe al şaselea covor să -l îndoieşti în faţa cortului.

10 Să pui apoi cincizeci de chiotori la marginea covorului cu care se sfîrşeşte cea dintîi împreunare de covoare, şi cincizeci de chiotori la marginea covorului cu care se sfîrşeşte a doua împreunare de covoare.

11 Să faci cincizeci de copci de aramă, şi să pui copcile în chiotori. Să împreuni astfel acoperişul cortului, aşa încît să alcătuiască un întreg.

12 Fiindcă va mai trece ceva din covoarele acoperişului cortului, jumătate din ce trece dintr'un covor, să acopere partea dinapoi a cortului;

13 iar ce mai trece din lungimea celorlalte covoare ale acoperişului cortului, să cadă cîte un cot deoparte, şi un cot de cealaltă parte, peste cele două laturi ale cortului, aşa încît să le acopere.

14 Să mai faci apoi pentru acoperişul cortului o învelitoare de piei de berbeci văpsite în roş, şi peste ea o învelitoare de piei de viţel de mare.

15 Apoi să faci nişte scînduri pentru cort; scîndurile acestea să fie de lemn de salcîm, puse în picioare.

16 Lungimea fiecărei scînduri să fie de zece coţi, şi lăţimea fiecărei scînduri să fie de un cot şi jumătate.

17 Fiecare scîndură să aibă două urechi unite una cu alta; aşa să faci la toate scîndurile cortului.

18 Să faci douăzeci de scînduri pentru cort, înspre laturea de miazăzi.

19 Supt cele douăzeci de scînduri, să pui patruzeci de picioare de argint, cîte două picioare subt fiecare scîndură pentru cele două urechi ale ei.

20 Pentru a doua lature a cortului, latura de miază noapte, de asemenea să faci douăzeci de scînduri,

21 împreună cu cele patruzeci de picioare de argint ale lor: cîte două picioare subt fiecare scîndură.

22 Pentru fundul cortului, înspre laturea de apus, să faci şase scînduri.

23 Să mai faci două scînduri pentru unghiurile din fundul cortului;

24 să fie cîte două la un loc, începînd de jos, şi bine legate la vîrf cu un cerc; amîndouă aceste scînduri, cari sînt puse în cele două unghiuri, să fie la fel.

25 Vor fi astfel opt scînduri, cu picioarele lor de argint, adică şaisprezece picioare, cîte două picioare subt fiecare scîndură.

26 Să faci apoi cinci drugi de lemn de salcîm pentru scîndurile uneia din părţile cortului,

27 cinci drugi pentru scîndurile din a doua parte a cortului, şi cinci drugi pentru scîndurile din partea din fundul cortului din spre apus.

28 Drugul dela mijloc să ajungă dela un capăt la celalt al scîndurilor.

29 Să poleieşti scîndurile cu aur, şi verigile în cari vor intra drugii, să le faci de aur, iar drugii să -i poleieşti tot cu aur.

30 Cortul să -l faci după chipul care ţi s'a arătat pe munte.

31 Să faci apoi o perdea albastră, purpurie şi cărmizie, şi de in subţire răsucit; să fie lucrată cu măiestrie, şi să aibă pe ea heruvimi.

32 S'o prinzi de patru stîlpi de salcîm, poleiţi cu aur; stîlpii aceştia să aibă nişte cîrlige de aur, şi să stea pe patru picioare de argint.

33 Să atîrni perdeaua de copci, şi în dosul perdelei să vîri chivotul mărturiei: perdeaua să facă despărţirea între Locul sfînt şi Locul prea sfînt.

34 Să pui capacul ispăşirii pe chivotul mărturiei, în Locul prea sfînt.

35 Masa s'o pui dincoace de perdea, şi sfeşnicul în faţa mesei, în partea dinspre miazăzi a cortului; iar masa s'o pui înspre partea de miază noapte.

36 La intrarea cortului să mai faci o perdea albastră, purpurie şi cărmizie, şi de in subţire răsucit; aceasta să fie o lucrare de cusătură la gherghef.

37 Pentru perdeaua aceasta să faci cinci stîlpi de salcîm şi să -i îmbraci cu aur; stîlpii aceştia să aibă cîrlige de aur, şi să torni pentru ei cinci picioare de aramă.

Publicidade

Capítulos

Bíblias

Publicidade