Êxodo 34

1 Domnul a zis lui Moise: ,,Taie două table de piatră ca cele dintîi, şi Eu voi scrie pe ele cuvintele cari erau pe tablele dintîi pe cari le-ai sfărîmat.

2 Fii gata disdedimineaţă şi suie-te de dimineaţă pe muntele Sinai; să stai acolo înaintea Mea, pe vîrful muntelui.

3 Nimeni să nu se suie cu tine, şi nimeni să nu se arate pe tot muntele; şi nici boi, nici oi să nu pască pe lîngă muntele acesta.``

4 Moise a tăiat două table de piatră ca şi cele dintîi; s'a sculat dis de dimineaţă, şi s'a suit pe muntele Sinai, după cum îi poruncise Domnul; şi a luat în mînă cele două table de piatră.

5 Domnul S'a pogorît într'un nor, a stătut acolo lîngă el, şi a rostit Numele Domnului.

6 Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui, şi a strigat: ,,Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mînie, plin de bunătate şi credincioşie,

7 care Îşi ţine dragostea pînă în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor pînă la al treilea şi al patrulea neam!``

8 Îndată Moise s'a plecat pînă la pămînt şi s'a închinat.

9 El a zis: ,,Doamne, dacă am căpătat trecere înaintea Ta, Te rog să mergi în mijlocul nostru, Doamne; poporul acesta este în adevăr un popor încăpăţînat, dar iartă-ne fărădelegile şi păcatele noastre, şi ia-ne în stăpînirea Ta!``

10 Domnul a răspuns: ,,Iată, Eu fac un legămînt. Voi face, în faţa întregului popor, minuni cari n'au avut loc în nicio ţară şi la niciun neam; tot poporul care este în jurul tău, va vedea lucrarea Domnului, şi prin tine voi face lucruri înfricoşate.

11 Ia seama la ceea ce-ţi poruncesc azi. Iată, voi izgoni dinaintea ta pe Amoriţi, Cananiţi, Hetiţi, Fereziţi, Heviţi şi Iebusiţi.

12 Să nu cumva să faci legămînt cu locuitorii ţării unde ai să intri, ca să nu fie o cursă pentru tine, dacă vor locui în mijlocul tău.

13 Dimpotrivă să le dărîmaţi altarele, să le sfărîmaţi stîlpii idoleşti şi să le trîntiţi la pămînt idolii.

14 Să nu te închini înaintea unui alt dumnezeu; căci Domnul se numeşte gelos, este un Dumnezeu gelos.

15 Fereşte-te să faci legămînt cu locuitorii ţării, ca nu cumva, curvind înaintea dumnezeilor lor, şi, aducîndu-le jertfe, să te poftească şi pe tine, şi să mănînci din jertfele lor,

16 ca nu cumva să iei din fetele lor neveste fiilor tăi, şi astfel, fetele lor, curvind înaintea dumnezeilor lor, să tîrască şi pe fiii tăi să curvească înaintea dumnezeilor lor.

17 Să nu-ţi faci un dumnezeu turnat.

18 ,,Să ţii sărbătoarea azimilor: timp de şapte zile, la vremea hotărîtă, în luna spicelor, să mănînci azimi, cum ţi-am poruncit, căci în luna spicelor ai ieşit din Egipt.

19 Orice întîi născut este al Meu, chiar orice întîi născut de parte bărbătească din turmele de vaci sau de oi.

20 Să răscumperi cu un miel pe întîiul născut al măgăriţei; iar dacă nu -l răscumperi, să -i frîngi gîtul. Să răscumperi pe orice întîi născut al fiilor tăi; şi să nu te înfăţişezi cu mînile goale înaintea Mea.

21 Şase zile să lucrezi, iar în ziua a şaptea să te odihneşti; să te odihneşti, chiar în vremea aratului şi seceratului.

22 Să ţii sărbătoarea săptămînilor, a celor dintîi roade din secerişul grîului, şi sărbătoarea strîngerii roadelor la sfîrşitul anului.

23 De trei ori pe an, toţi cei de parte bărbătească să se înfăţişeze înaintea Domnului Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel.

24 Căci voi izgoni neamurile dinaintea ta, şi-ţi voi întinde hotarele; şi nimeni nu-ţi va pofti ţara, în timpul cînd te vei sui de trei ori pe an, ca să te înfăţişezi înaintea Domnului, Dumnezeului tău.

25 Să n'aduci cu pîne dospită sîngele dobitocului jertfit în cinstea Mea; şi carnea din jertfa praznicului Paştelor să nu fie ţinută în timpul nopţii pînă dimineaţa.

26 Să aduci în casa Domnului, Dumnezeului tău, pîrga celor dintîi roade ale pămîntului. Iedul să nu -l fierbi în laptele mamei lui.``

27 Domnul a zis lui Moise: ,,Scrie-ţi cuvintele acestea, căci pe temeiul acestor cuvinte închei legămînt cu tine şi cu Israel!``

28 Moise a stat acolo cu Domnul patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. N'a mîncat deloc pîne, şi n'a băut deloc apă. Şi Domnul a scris pe table cuvintele legămîntului, cele zece porunci.

29 Moise s'a pogorît de pe muntele Sinai, cu cele două table ale mărturiei în mînă. Cînd se pogora de pe munte, nu ştia că pielea feţei lui strălucea, pentrucă vorbise cu Domnul.

30 Aaron şi toţi copiii lui Israel s'au uitat la Moise, şi iată că pielea feţei lui strălucea; şi se temeau să se apropie de el.

31 Moise i -a chemat; Aaron şi toţi fruntaşii adunării s'au întors la el, şi el le -a vorbit.

32 După aceea, toţi copiii lui Israel s'au apropiat, şi el le -a dat toate poruncile, pe cari le primise dela Domnul, pe muntele Sinai.

33 Cînd a încetat să le vorbească, şi -a pus o măhramă pe faţă.

34 Cînd intra Moise înaintea Domnului, ca să -I vorbească, îşi scotea măhrama pînă ce ieşea; iar cînd ieşea, spunea copiilor lui Israel ce i se poruncise.

35 Copiii lui Israel se uitau la faţa lui Moise, şi vedeau că pielea feţei lui strălucea; şi Moise îşi punea iarăş măhrama pe faţă pînă ce intra ca să vorbească cu Domnul.

Publicidade

Capítulos

Bíblias

Publicidade