Jeremias 15

1 ,,Domnul mi -a zis: ,Chiar dacă Moise şi Samuel s'ar înfăţişa înaintea Mea, tot n'aş fi binevoitor faţă de poporul acesta. Izgoneşte -l dinaintea Mea, ducă-se!

2 Şi dacă-ţi vor zice: ,Unde să ne ducem?` să le răspunzi: ,Aşa vorbeşte Domnul: ,La moarte cei sortiţi la moarte, la sabie cei sortiţi săbiei, la foamete cei sortiţi foametei, la robie, cei sortiţi robiei!

3 Căci voi trimete împotriva lor patru feluri de nenorociri, zice Domnul: sabia, ca să -i ucidă, cînii ca să -i sfîşie, păsările cerului şi fiarele pămîntului, ca să -i mănînce şi să -i nimicească.

4 Îi voi face de pomină pentru toate împărăţiile pămîntului, din pricina lui Manase, fiul lui Ezechia, împăratul lui Iuda, şi pentru tot ce a făcut el în Ieruslim.

5 Căci cine să aibă milă de tine, Ierusalime, cine să te plîngă? Cine să meargă să te întrebe de sănătate?``

6 ,,M'ai părăsit, zice Domnul, ai dat înapoi; de aceea Îmi întind mîna împotriva ta şi te nimicesc: sînt sătul de milă.

7 Îi vîntur cu lopata, la porţile ţării; îi lipsesc de copii, pierd pe poporul Meu, căci nu s'au abătut dela căile lor.

8 Văduvele lor sînt mai multe de cît boabele de nisip din mare; peste mama tînărului, aduc un pustiitor ziua nameaza mare; fac să cadă deodată peste ea necazul şi groaza.

9 Cea care născuse şapte fii tînjeşte, îşi dă sufletul; soarele ei apune cînd este încă ziuă: este roşie, acoperită de ruşine. Pe cei ce mai rămîn, îi dau pradă săbiei înaintea vrăjmaşilor lor, zice Domnul.``

10 ,,Vai de mine, mamă, că m'ai născut, pe mine, om de ceartă şi de pricină pentru toată ţara! Nu iau cu împrumut, nici nu dau cu împrumut, şi totuş toţi mă blastămă!

11 Domnul a răspuns: ,,Da, vei avea un viitor fericit; da, voi sili pe vrăjmaş să te roage, la vreme de nenorocire şi la vreme de necaz!

12 Poate ferul să frîngă ferul dela miazănoapte şi arama?

13 Averile şi comorile tale le voi da pradă fără despăgubire, din pricina tuturor păcatelor tale, pe tot ţinutul tău.

14 Te voi duce rob la vrăjmaşul tău într'o ţară, pe care n'o cunoşti, căci focul mîniei Mele s'a aprins şi arde peste voi!``

15 ,,Tu ştii tot, Doamne! Adu-ţi aminte de mine, nu mă uita, răzbună-mă pe prigonitorii mei! Nu mă lua, după îndelunga Ta răbdare. Gîndeşte-Te că sufăr ocara din pricina Ta!

16 Cînd am primit cuvintele Tale, le-am înghiţit; cuvintele Tale au fost bucuria şi veselia inimii mele, căci după Numele Tău sînt numit, Doamne, Dumnezeul oştirilor!

17 N'am şezut în adunarea celor ce petrec, ca să mă veselesc cu ei: de frica puterii Tale, am stat singur la o parte, căci mă umplusei de mînie.

18 Pentruce nu mai conteneşte suferinţa mea? Pentruce mă ustură rana şi nu vrea să se vindece? Să fii Tu pentru mine ca un izvor înşelător, ca o apă, care seacă?``

19 ,,Deaceea aşa vorbeşte Domnul: ,Dacă te vei lipi iarăş de Mine, îţi voi răspunde iarăş, şi vei sta înaintea Mea; dacă vei despărţi ce este de preţ de ce este fără preţ, vei fi ca gura Mea. Ei să se întoarcă la tine, nu tu să te întorci la ei!

20 Te voi face pentru poporul acesta ca un zid tare de aramă; ei se vor război cu tine, dar nu te vor birui; căci Eu voi fi cu tine, ca să te scap şi să te izbăvesc, zice Domnul.``

21 ,,Te voi izbăvi din mîna celor răi, şi te voi scăpa din mîna asupritorilor.``

Capítulos

Bíblias