Jeremias 43

1 Cînd a isprăvit Ieremia de spus întregului popor toate cuvintele Domnului, Dumnezeului lor, toate cuvintele pe cari -l însărcinase Domnul, Dumnzeul lor, să le spună,

2 Azaria, fiul lui Hosea, Iohanan, fiul lui Careah, şi toţi oamenii aceia îngîmfaţi, au zis lui Ieremia: ,,Minţi! Nu Domnul, Dumnezeul nostru, te -a însărcinat să ne spui: ,Nu vă duceţi în Egipt ca să locuiţi acolo pentru o vreme!`

3 Ci Baruc, fiul lui Neriia, te aţîţă împotriva noastră, ca să ne dai în mînile Haldeilor, să ne omoare sau să ne ducă robi la Babilon!``

4 Astfel, Iohanan, fiul lui Careah, toate căpeteniile oştilor, şi tot poporul, n'au ascultat de glasul Domnului, care le poruncea să rămînă în ţara lui Iuda.

5 Şi Iohanan, fiul lui Careah, şi toate căpeteniile oştilor, au luat pe toate rămăşiţele lui Iuda, cari din împrăştiaţi cum erau printre toate neamurile, se întorseseră să locuiască în ţara lui Iuda,

6 şi anume pe bărbaţii, femeile, copiii, fiicele împăratului, şi pe toate sufletele, pe cari le lăsase Nebuzaradan, căpetenia străjerilor, cu Ghedalia, fiul lui Ahicam, fiul lui Şafan, precum şi pe proorocul Ieremia, şi pe Baruc, fiul lui Neriia.

7 Au plecat dar în ţara Egiptului, -căci n'au ascultat de porunca Domnului, -şi au ajuns pînă la Tahpanes.

8 Cuvîntul Domnului a vorbit lui Ieremia, la Tahpanes, astfel:

9 ,,Ia în mînă nişte pietre mari, şi ascunde-le, în faţa Iudeilor, în lutul cuptorului de cărămizi care este la intrarea casei lui Faraon din Tahpanes.

10 Şi spune Iudeilor: ,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ,Iată, voi trimete să aducă pe robul Meu Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi voi pune scaunul lui de domnie peste aceste pietre, pe cari le-am ascuns, şi îşi va întinde covorul peste ele.

11 El va veni, şi va lovi ţara Egiptului: va omorî pe cei sortiţi să moară, va duce în robie pe cei sortiţi robiei, şi va ucide cu sabia pe cei sortiţi la sabie!

12 Voi pune foc caselor dumnezeilor Egiptului; Nebucadneţar le va arde, va duce robi pe idoli, se va înveli cu ţara Egiptului cum se înveleşte păstorul cu haina lui, şi va ieşi în pace din ea.

13 Va sfărîma stîlpii din Bet-Şemeş, din ţara Egiptului, şi va arde cu foc casele dumnezeilor Egiptului.``

Capítulos

Bíblias