Juízes 19

1 Pe vremea cînd nu era împărat în Israel, un Levit, care locuia la marginea muntelui lui Efraim, şi -a luat ca ţiitoare o femeie din Betleemul lui Iuda.

2 Ţiitoarea nu i -a fost credincioasă, şi l -a părăsit ca să se ducă în casa tatălui ei în Betleemul lui Iuda, unde a rămas timp de patru luni.

3 Bărbatul ei s'a sculat şi s'a dus la ea, ca să -i vorbească inimii şi s'o aducă înapoi. Avea cu el pe sluga lui şi doi măgari. Ea l -a adus în casa tatălui ei; şi cînd l -a văzut tatăl femeii aceleia tinere, l -a primit cu bucurie.

4 Socrul său, tatăl femeii aceleia tinere, l -a ţinut la el trei zile. Au mîncat şi au băut, şi au rămas noaptea acolo.

5 A patra zi, s'au sculat dis de dimineaţă, şi Levitul se pregătea să plece. Dar tatăl tinerei femei a zis ginerelui său: ,,Ia o bucată de pîne, ca să prinzi la inimă; şi apoi veţi pleca.``

6 Şi au şezut de au mîncat şi au băut amîndoi. Apoi tatăl tinerei femei a zis bărbatului: ,,Hotărăşte-te dar să rămîi aici la noapte, şi să ţi se veselească inima.``

7 Bărbatul se scula să plece; dar în urma stăruinţelor socrului său, a rămas acolo şi noaptea aceea.

8 În ziua a cincea, s'a sculat dis de dimineaţă să plece. Atunci tatăl tinerei femei a zis: ,,Întăreşte-ţi mai întîi inima, te rog; şi rămîi pînă ce se va pleca ziua spre seară.`` Şi au mîncat amîndoi.

9 Bărbatul se scula să plece, cu ţiitoarea şi sluga lui; dar socrul-său, tatăl tinerei femei, i -a zis: ,,Iată că ziua a trecut, e tîrziu, rămîi dar peste noapte aici; iată că ziua se pleacă spre noapte, rămîi aici peste noapte, şi să ţi se veselească inima; mîne vă veţi scula disdedimineaţă ca să porniţi la drum, şi te vei duce la cortul tău.``

10 Bărbatul n'a vrut să mai rămînă şi în noaptea aceea, ci s'a sculat şi a plecat. A ajuns pînă în faţa Iebusului, adică Ierusalimul, cu cei doi măgari înşălaţi şi cu ţiitoarea lui.

11 Cînd s'au apropiat de Iebus, ziua se plecase mult spre seară. Sluga a zis atunci stăpînului său: ,,Haidem, să ne îndreptăm spre cetatea aceasta a Iebusiţilor, şi să rămînem în ea peste noapte``.

12 Stăpînul său i -a răspuns: ,,Nu putem să intrăm într'o cetate străină, unde nu sînt copii de ai lui Israel, ci să mergem pînă la Ghibea.``

13 A mai zis slugii sale: ,,Haidem, să ne apropiem de unul din locurile acestea, Ghibea sau Rama, şi să rămînem acolo peste noapte``.

14 Au mers mai departe, şi apunea soarele cînd s'au apropiat de Ghibea, care este a lui Beniamin.

15 S'au îndreptat într'acolo ca să se ducă să rămînă peste noapte în Ghibea. Levitul a intrat, şi s'a oprit în piaţa cetăţii. Nu s'a găsit nimeni care să -i primească în casă să rămînă peste noapte.

16 Şi iată că un bătrîn se întorcea seara dela munca cîmpului; omul acesta era din muntele lui Efraim, locuia pentru o vreme la Ghibea, şi oamenii din locul acela erau Beniamiţi.

17 El a ridicat ochii şi a văzut pe călător în piaţa cetăţii. Şi bătrînul i -a zis: ,,Încotro mergi, şi de unde vii?``

18 El i -a răspuns: ,,Venim din Betleemul lui Iuda şi mergem pînă la marginea muntelui lui Efraim, de unde sînt. Mă dusesem la Betleemul lui Iuda, şi acum mă duc la casa Domnului. Dar nu se găseşte nimeni să mă primească în casă.

19 Avem însă paie şi nutreţ pentru măgarii noştri; avem şi pîne şi vin pentru mine, pentru roaba ta, şi pentru băiatul care este cu robii tăi. Nu ducem lipsă de nimic.``

20 Bătrînul a zis: ,,Pacea să fie cu tine! Toate nevoile tale le iau asupra mea, numai să nu rămîi în piaţă peste noapte.``

21 L -a dus în casa lui, şi a dat nutreţ măgarilor. Călătorii şi-au spălat picioarele; apoi au mîncat şi au băut.

22 Pe cînd se veseleau ei, iată că oamenii din cetate, nişte fii ai lui Belial, oameni stricaţi, au înconjurat casa, au bătut la poartă, şi au zis bătrînului, stăpînul casei: ,,Scoate pe omul acela care a intrat la tine, ca să ne împreunăm cu el.``

23 Stăpînul casei a ieşit la ei, şi le -a zis: ,,Nu, fraţilor, vă rog să nu faceţi un lucru aşa de rău; fiindcă omul acesta a intrat în casa mea, nu săvîrşiţi mişelia aceasta.

24 Iată că am o fată fecioară, şi omul acesta are o ţiitoare; vi le voi aduce afară: necinstiţi-le, şi faceţi-le ce vă va plăcea. Dar nu săvîrşiţi cu omul acesta o faptă aşa de nelegiuită``.

25 Oamenii aceia n'au vrut să -l asculte. Atunci omul şi -a luat ţiitoarea, şi le -a adus -o afară. Ei s'au împreunat cu ea, şi şi-au bătut joc de ea toată noaptea pînă dimineaţa: şi i-au dat drumul cînd se lumina de ziuă.

26 Către ziuă, femeia aceasta a venit şi a căzut la uşa casei omului la care era bărbatul ei, şi a rămas acolo pînă la ziuă.

27 Şi dimineaţa, bărbatul ei s'a sculat, a deschis uşa casei, şi a ieşit ca să-şi urmeze drumul mai departe. Dar iată că femeia, ţiitoarea lui, era întinsă la uşa casei, cu mînile pe prag.

28 El i -a zis: ,,Scoală-te, şi haidem să mergem!`` Ea n'a răspuns. Atunci bărbatul a pus -o pe măgar, şi a plecat acasă.

29 Cînd a ajuns acasă, a luat un cuţit, a apucat pe ţiitoarea lui, şi a tăiat -o mădular cu mădular în douăsprezece bucăţi, pe cari le -a trimes în tot ţinutul lui Israel.

30 Toţi cei ce au văzut lucrul acesta, au zis: ,,Niciodată nu s'a întîmplat şi nu s'a văzut aşa ceva, decînd s'au suit copiii lui Israel din Egipt pînă în ziua de azi; luaţi aminte dar la lucrul aceasta, sfătuiţi-vă şi vorbiţi!``

Capítulos

Bíblias