1 And Jehovah said to Moses, Go in unto Pharaoh, and tell him, Thus saith Jehovah the God of the Hebrews: Let my people go, that they may serve me.
2 For if thou refuse to let them go, and shalt retain them still,
3 behold, the hand of Jehovah shall be on thy cattle which is in the field, on the horses, on the asses, on the camels, on the oxen and on the sheep, with a very grievous plague.
4 And Jehovah will distinguish between the cattle of Israel and the cattle of Egypt; and there shall nothing die of all that the children of Israel have.
5 And Jehovah appointed a set time, saying, To-morrow will Jehovah do this thing in the land.
6 And Jehovah did this thing on the following day, and all the cattle of Egypt died; but of the cattle of the children of Israel died not one.
7 And Pharaoh sent, and behold, there was not one of the cattle of the Israelites dead. But the heart of Pharaoh was hardened, and he did not let the people go.
8 And Jehovah said to Moses and to Aaron, Take to yourselves handfuls of ashes of the furnace, and let Moses scatter it toward the heavens before the eyes of Pharaoh.
9 And it shall become fine dust over all the land of Egypt, and shall become boils on man and on cattle, breaking out {with} blisters, throughout the land of Egypt.
10 And they took ashes of the furnace, and stood before Pharaoh; and Moses sprinkled it toward the heavens; and it became boils {with} blisters breaking out on man and on cattle.
11 And the scribes could not stand before Moses because of the boils; for the boils were on the scribes, and on all the Egyptians.
12 And Jehovah made Pharaoh's heart stubborn, and he did not hearken to them, as Jehovah had told Moses.
13 And Jehovah said to Moses, Rise up early in the morning, and set thyself before Pharaoh, and say to him, Thus saith Jehovah, the God of the Hebrews: Let my people go, that they may serve me.
14 For I will at this time send all my plagues to thy heart, and on thy bondmen, and on thy people; that thou mayest know that there is none like me in all the earth.
15 For now shall I put forth my hand, and I will smite thee and thy people with pestilence; and thou shalt be cut off from the earth.
16 And for this very cause have I raised thee up, to shew thee my power; and that my name may be declared in all the earth.
17 Dost thou still exalt thyself against my people, that thou wilt not let them go?
18 Behold, to-morrow about this time I will cause it to rain a very grievous hail, such as hath not been in Egypt since its foundation until now.
19 And now send, {and} secure thy cattle, and all that thou hast in the field: all the men and the cattle that are found in the field, and are not brought home-on them the hail shall come down, and they shall die.
20 He that feared the word of Jehovah among the bondmen of Pharaoh made his bondmen and his cattle flee into the houses.
21 But he that did not regard the word of Jehovah left his bondmen and his cattle in the field.
22 And Jehovah said to Moses, Stretch out thy hand toward the heavens, that there may be hail throughout the land of Egypt, upon men, and upon cattle, and upon every herb of the field in the land of Egypt.
23 And Moses stretched out his staff toward the heavens, and Jehovah gave thunder and hail; and the fire ran along the ground; and Jehovah rained hail on the land of Egypt.
24 And there was hail, and fire mingled with the hail, very grievous, such as there had been none like it in all the land of Egypt since it became a nation.
25 And the hail smote throughout the land of Egypt all that was in the field, both men and cattle; and the hail smote every herb of the field, and broke every tree of the field.
26 Only in the land of Goshen, where the children of Israel were, was there no hail.
27 And Pharaoh sent, and called Moses and Aaron, and said to them, I have sinned this time: Jehovah is the righteous {one}, but I and my people are the wicked {ones}.
28 Intreat Jehovah that it may be enough, that there be no more thunder of God and hail; and I will let you go, and ye shall stay no longer!
29 And Moses said to him, When I go out of the city, I will spread out my hands to Jehovah: the thunder will cease, and there will be no more hail; that thou mayest know that the earth is Jehovah's.
30 But as to thee and thy bondmen, I know that ye do not yet fear Jehovah Elohim.
31 And the flax and the barley were smitten; for the barley was in the ear, and the flax was bolled.
32 But the wheat and the spelt were not smitten; for they were not come out into ear.
33 And Moses went out of the city from Pharaoh, and spread out his hands to Jehovah; and the thunders and hail ceased, and the rain was not {any more} poured on the earth.
34 And Pharaoh saw that the rain and the hail and the thunders had ceased, and he sinned yet more, and hardened his heart, he, and his bondmen.
35 And the heart of Pharaoh was stubborn, neither would he let the children of Israel go, as Jehovah had spoken by Moses.
1 Domnul a zis lui Moise: ,,Du-te la Faraon, şi spune -i: ,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul Evreilor: ,Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească.
2 Dacă nu vrei să -l laşi să plece, şi dacă -l mai opreşti,
3 iată, mîna Domnului va fi peste turmele tale de pe cîmp; peste cai, peste măgari, peste cămile, peste boi şi peste oi; şi anume va fi o ciumă foarte mare.
4 Dar Domnul va face deosebire între turmele lui Israel şi turmele Egiptenilor, aşa că nu va pieri nimic din tot ce este al copiilor lui Israel.``
5 Domnul a hotărît vremea, şi a zis: ,,Mîne, va face Domnul lucrul acesta în ţară.``
6 Şi Domnul a făcut aşa, chiar de a doua zi. Toate turmele Egiptenilor au perit, dar n'a perit nici o vită din turmele copiilor lui Israel.
7 Faraon a trimes să vadă ce se întîmplase: şi iată că nici o vită din turmele lui Israel nu pierise. Dar inima lui Faraon s'a împietrit, şi n'a lăsat pe popor să plece.
8 Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron: ,,Umpleţi-vă mînile cu cenuşă din cuptor, şi Moise s'o arunce spre cer, subt ochii lui Faraon.
9 Ea se va preface într'o ţărînă, care va acoperi toată ţara Egiptului; şi va da naştere, în toată ţara Egiptului, pe oameni şi pe dobitoace, la nişte bube pricinuite de nişte beşici ferbinţi.``
10 Ei au luat cenuşă din cuptor, şi s'au înfăţişat înaintea lui Faraon; Moise a aruncat -o spre cer, şi ea a dat naştere, pe oameni şi pe dobitoace, la nişte bube pricinuite de nişte beşici ferbinţi.
11 Vrăjitorii nu s'au putut arăta înaintea lui Moise, din pricina bubelor; căci bubele erau pe vrăjitori, ca şi pe toţi Egiptenii.``
12 Domnul a împietrit inima lui Faraon, şi Faraon n'a ascultat de Moise şi de Aaron, după cum spusese Domnul lui Moise.
13 Domnul a zis lui Moise: ,,Scoală-te dis de dimineaţă, du-te înaintea lui Faraon, şi spune -i: ,Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul Evreilor: ,Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească.
14 Fiindcă, de data aceasta, am să trimet toate urgiile Mele împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi şi împotriva poporului tău, ca să ştii că nimeni nu este ca Mine pe tot pămîntul.
15 Dacă Mi-aş fi întins mîna, şi te-aş fi lovit cu ciumă, pe tine şi pe poporul tău, ai fi pierit de pe pămînt.
16 Dar te-am lăsat să rămîi în picioare, ca să vezi puterea Mea, şi Numele Meu să fie vestit în tot pămîntul.
17 Dacă te mai ridici împotriva poporului Meu, şi dacă nu -l laşi să plece,
18 iată, mîne, la ceasul acesta, voi face să bată o piatră aşa de mare, cum n'a mai fost în Egipt, din ziua întemeierii lui şi pînă azi.
19 Pune-ţi dar la adăpost turmele şi tot ce ai pe cîmp. Piatra are să bată pe toţi oamenii şi toate vitele de pe cîmp, cari nu vor fi intrat în case; şi vor peri.``
20 Aceia dintre slujitorii lui Faraon, cari s'au temut de Cuvîntul Domnului, şi-au adunat în case robii şi turmele.
21 Dar cei ce nu şi-au pus la inimă Cuvîntul Domnului, şi-au lăsat robii şi turmele pe cîmp.
22 Domnul a zis lui Moise: ,,Întinde-ţi mîna spre cer; şi are să bată piatra în toată ţara Egiptului pe oameni, pe vite, şi pe toată iarba de pe cîmp în ţara Egiptului!``
23 Moise şi -a întins toiagul spre cer; şi Domnul a trimes tunete şi piatră, de cădea foc pe pămînt. Domnul a făcut să bată piatra peste ţara Egiptului.
24 A bătut piatra, şi focul se amesteca cu piatra; piatra era aşa de mare încît nu mai bătuse piatră ca aceea în toată ţara Egiptului de cînd este el locuit de oameni.
25 Piatra a nimicit, în toată ţara Egiptului, tot ce era pe cîmp, dela oameni pînă la dobitoace; piatra a nimicit şi toată iarba de pe cîmp, şi a frînt toţi copacii de pe cîmp.
26 Numai în ţinutul Gosen, unde erau copiii lui Israel, n'a bătut piatra,
27 Faraon a trimes să cheme pe Moise şi pe Aaron, şi le -a zis: ,,De data aceasta, am păcătuit; Domnul are dreptate, iar eu şi poporul meu sîntem vinovaţi.
28 Rugaţi-vă Domnului, ca să nu mai fie tunete şi piatră; şi vă voi lăsa să plecaţi, şi nu veţi mai fi opriţi.``
29 Moise i -a zis: ,,Cînd voi eşi din cetate, voi ridica mînile spre Domnul, tunetele vor înceta şi nu va mai bate piatra, ca să ştii că al Domnului este pămîntul!
30 Dar ştiu că tu şi slujitorii tăi tot nu vă veţi teme de Domnul Dumnezeu.``
31 Inul şi orzul se prăpădiseră, pentrucă orzul tocmai dăduse în spic, iar inul era în floare;
32 grîul şi ovăzul nu se stricaseră, pentru că erau tîrzii.
33 Moise a plecat dela Faraon, şi a eşit afară din cetate; şi -a ridicat mînile spre Domnul, tunetele şi piatra au încetat, şi n'a mai căzut ploaia pe pămînt.
34 Faraon, văzînd că ploaia, piatra şi tunetele încetaseră, n'a contenit să păcătuiască şi şi -a împietrit inima, el şi slujitorii lui.
35 Lui Faraon i s'a împietrit inima şi n'a lăsat pe copiii lui Israel să plece, după cum spusese Domnul prin Moise.