1 The burden which Habakkuk the prophet did see.

2 Jehovah, how long shall I cry and thou wilt not hear? I cry out unto thee, Violence! and thou dost not save.

3 Why dost thou cause me to see iniquity, and lookest thou upon grievance? For spoiling and violence are before me; and there is strife, and contention riseth up.

4 Therefore the law is powerless, and justice doth never go forth; for the wicked encompasseth the righteous; therefore judgment goeth forth perverted.

5 See ye among the nations, and behold, and wonder marvellously; for {I} work a work in your days, which ye will not believe, though it be declared {to you}.

6 For behold, I raise up the Chaldeans, that bitter and impetuous nation, which marcheth through the breadth of the earth, to possess dwelling-places that are not theirs.

7 They are terrible and dreadful: their judgment and their dignity proceed from themselves.

8 And their horses are swifter than the leopards, and are more agile than the evening wolves; and their horsemen prance proudly, and their horsemen come from afar: they fly as an eagle that hasteth to devour.

9 They come all of them for violence: the crowd of their faces is forwards, and they gather captives as the sand.

10 Yea, he scoffeth at kings, and princes are a scorn unto him; he derideth every stronghold: for he heapeth up dust, and taketh it.

11 Then will his mind change, and he will pass on, and become guilty: this his power is become his +god.

12 -Art thou not from everlasting, Jehovah my God, my Holy One? We shall not die. Jehovah, thou hast ordained him for judgment; and thou, O Rock, hast appointed him for correction.

13 {Thou art} of purer eyes than to behold evil, and canst not look on mischief: wherefore lookest thou upon them that deal treacherously, {and} keepest silence when the wicked swalloweth up a {man} more righteous than he?

14 And thou makest men as the fishes of the sea, as the creeping things, that have no ruler over them.

15 He taketh up all of them with the hook, he catcheth them in his net, and gathereth them into his drag; therefore he rejoiceth and is glad:

16 therefore he sacrificeth unto his net, and burneth incense unto his drag; for by them his portion is become fat, and his meat dainty.

17 Shall he therefore empty his net, and not spare to slay the nations continually?

1 Proorocia descoperită proorocului Habacuc.

2 Pînă cînd voi striga către Tine, Doamne, fără s'Asculţi? Pînă cînd mă voi tîngui Ţie, fără să dai ajutor?

3 Pentru ce mă laşi să văd nelegiuirea, şi Te uiţi la nedreptate? Asuprirea şi sîlnicia se fac supt ochii mei, se nasc certuri, şi se stîrneşte gîlceavă.

4 Deaceea legea este fără putere, şi dreptatea nu se vede, căci cel rău biruieşte pe cel neprihănit, de aceea se fac judecăţi nedrepte. -

5 Aruncaţi-vă ochii printre neamuri, şi priviţi, uimiţi-vă, şi îngroziţi-vă! Căci în zilele voastre voi face o lucrare, pe care n'aţi crede -o dacă v'ar povesti -o cineva!

6 Iată, voi ridica pe Haldei, popor turbat şi iute, care străbate întinderi mari de ţări, ca să pună mîna pe locuinţe cari nu sînt ale lui.

7 El este grozav şi înfricoşat; numai din el însuş îi iese dreptul şi mărirea lui.

8 Caii lui sînt mai iuţi decît leoparzii, mai sprinteni decît lupii de seară, şi călăreţii lui înaintează în galop de departe, sboară ca vulturul care se repede asupra prăzii.

9 Tot poporul acesta vine numai ca să jăfuiască; privirile lui lacome caută înainte, şi strînge prinşi de război ca nisipul.

10 Îşi bate joc de împăraţi, şi voivozii sînt o nimica pentru el, rîde de toate întăriturile, căci grămădeşte pămînt, şi le ia.

11 Apoi aprinderea i se îndoieşte, întrece măsura şi se face vinovat, căci puterea lui o ia ca dumnezeu al lui!

12 Doamne, nu eşti Tu din vecinicie, Dumnezeul meu, Sfîntul meu? Nu vom muri! Doamne, Tu ai ridicat pe poporul acesta ca să-Ţi împlineşti judecăţile Tale; Tu, Stînca mea, l-ai ridicat ca să dai prin el pedepsele Tale!

13 Ochii Tăi sînt aşa de curaţi că nu pot să vadă răul, şi nu poţi să priveşti nelegiuirea! Cum ai putea privi Tu pe cei mişei, şi să taci, cînd cel rău mănîncă pe cel mai neprihănit decît el?

14 Vei face Tu omului ca peştilor mării, ca tîrîtoarei, care n'are stăpîn?

15 El îi scoate pe toţi cu undiţa, îi trage în mreaja sa, îi strînge în năvodul său. Deaceea se bucură şi se veseleşte.

16 De aceea aduce jertfe mrejei sale, aduce tămîie năvodului său; căci lor le datoreşte partea lui cea grasă şi bucatele lui gustoase!

17 Pentru aceasta îşi va goli el într'una mreaja, şi va înjunghia fără milă pe neamuri?