1 Man, born of woman, is of few days, and full of trouble.
2 He cometh forth like a flower, and is cut down; and he fleeth as a shadow, and continueth not.
3 Yet dost thou open thine eyes upon such a one, and bringest me into judgment with thee?
4 Who can bring a clean {man} out of the unclean? Not one!
5 If his days are determined, if the number of his months is with thee, {and} thou hast appointed his bounds which he must not pass,
6 Look away from him; and let him rest, till he accomplish, as a hireling, his day.
7 For there is hope for a tree: if it be cut down, it will sprout again, and its tender branch will not cease;
8 Though its root grow old in the earth, and its stock die in the ground,
9 Yet through the scent of water it will bud, and put forth boughs like a young plant.
10 But a man dieth, and is prostrate; yea, man expireth, and where is he?
11 The waters recede from the lake, and the river wasteth and drieth up:
12 So man lieth down, and riseth not again; till the heavens be no more, they do not awake, nor are raised out of their sleep.
13 Oh that thou wouldest hide me in Sheol, that thou wouldest keep me secret until thine anger be past, that thou wouldest appoint me a set time, and remember me, -
14 (If a man die, shall he live {again}?) all the days of my time of toil would I wait, till my change should come:
15 Thou wouldest call, and I would answer thee; thou wouldest have a desire after the work of thy hands.
16 For now thou numberest my steps: dost thou not watch over my sin?
17 My transgression is sealed up in a bag, and thou heapest up mine iniquity.
18 And indeed a mountain falling cometh to nought, and the rock is removed out of its place;
19 The waters wear the stones, the floods thereof wash away the dust of the earth; and thou destroyest the hope of man.
20 Thou prevailest for ever against him, and he passeth away; thou changest his countenance, and dismissest him.
21 His sons come to honour, and he knoweth it not; and they are brought low, and he perceiveth it not.
22 But his flesh hath pain for himself alone, and his soul mourneth for himself.
1 Omul născut din femeie, are viaţa scurtă, dar plină de necazuri.
2 Se naşte şi e tăiat ca o floare; fuge şi piere ca o umbră.
3 Şi asupra lui ai Tu ochiul deschis! Şi pe mine mă tragi la judecată cu Tine!
4 Cum ar putea să iasă dintr'o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul.
5 Dacă zilele lui sînt hotărîte, dacă i-ai numărat lunile, dacă i-ai însemnat hotarul pe care nu -l va putea trece,
6 întoarce-Ţi măcar privirile dela el, şi dă -i răgaz, să aibă măcar bucuria pe care o are simbriaşul la sfîrşitul zilei.
7 Un copac, şi tot are nădejde: căci cînd este tăiat, odrăsleşte din nou, şi iar dă lăstari.
8 Cînd i -a îmbătrînit rădăcina în pămînt, cînd îi piere trunchiul în ţărînă,
9 înverzeşte iarăş de mirosul apei, şi dă ramuri de parcă ar fi sădit din nou.
10 Dar omul cînd moare, rămîne întins; omul, cînd îşi dă sufletul, unde mai este?
11 Cum pier apele din lacuri, şi cum seacă şi se usucă rîurile,
12 aşa se culcă şi omul şi nu se mai scoală; cît vor fi cerurile, nu se mai deşteaptă, şi nu se mai scoală din somnul lui.
13 Ah! de m'ai ascunde în locuinţa morţilor, de m'ai acoperi pînă-Ţi va trece mînia, şi de mi-ai rîndui o vreme cînd Îţi vei aduce iarăş aminte de mine!
14 Dacă omul odată mort ar putea să mai învieze, aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, pînă mi se va schimba starea în care mă găsesc.
15 Atunci m'ai chema, şi Ţi-aş răspunde, şi Ţi-ar fi dor de făptura mînilor Tale.
16 Dar astăzi îmi numeri paşii, ai ochiul asupra păcatelor mele;
17 călcările mele de lege sînt pecetluite într'un mănunchi, şi născoceşti fărădelegi în sarcina mea.
18 Cum se prăbuşeşte muntele şi piere, cum piere stînca din locul ei,
19 cum este mîncată piatra de ape, şi cum este luat pămîntul de rîu: aşa nimiceşti Tu nădejdea omului.
20 Îl urmăreşti într'una, şi se duce; Îi schimonoseşti faţa, şi apoi îi dai drumul.
21 De ajung fiii lui la cinste, el nu ştie nimic; de sînt înjosiţi, habar n'are.
22 Numai pentru el simte durere în trupul lui, numai pentru el simte întristare în sufletul lui.``