1 Am văzut pe Domnul stând pe altar. Și a zis: „Lovește pragul de sus al porții, ca să se cutremure ușorii, și sfărâmă-iPs. 68:21.Hab. 3:13. peste capetele lor, ale tuturor. Rămășița lor însă o voi pierde cu sabia, așa că niciunulCap. 2:14. din ei nu va putea să scape fugind și niciunul din cei ce vor scăpa nu va scăpa. 2 De ar pătrunde chiar până în Locuința morțilorPs. 139:8., și de acolo îi va smulge mâna Mea; de s-ar sui chiar în ceruriIov 20:6.Ier. 51:53.Obad. 4., și de acolo îi voi coborî. 3 De s-ar ascunde chiar pe vârful Carmelului, și acolo îi voi căuta și-i voi lua; de s-ar ascunde de privirile Mele chiar în fundul mării, și acoloLev. 26:33.Deut. 28:65.Ezec. 5:12. voi porunci șarpelui să-i muște. 4 De ar merge în robie chiar înaintea vrăjmașilor lor, și acolo voi porunci sabiei să-i piardă; voi pune astfel ochiiLev. 17:10.Ier. 44:11. pe ei ca să le fac rău, nu bine." 5 Domnul Dumnezeul oștirilor atinge pământul și se topeșteMica 1:4. și toți locuitorii lui jelescCap. 8:8.. Se înalță ca râul Nil și se coboară ca râul Egiptului. 6 El Și-a zidit cămaraPs. 104:3,13. în ceruri, Și-a întemeiat bolta deasupra pământului; cheamă apeleCap. 5:8. mării și le varsă pe fața pământului. DomnulCap. 4:13. este Numele Lui! 7 „Nu sunteți voi oare pentru Mine ca și copiii etiopienilor, copii ai lui Israel?", zice Domnul. „N-am scos Eu pe Israel din țara Egiptului ca și pe filisteniIer. 47:4. din CaftorDeut. 2:23.Ier. 47:4. și pe sirieni din ChirCap. 1:5.? 8 Iată, Domnul Dumnezeu are ochiiVers. 4. pironiți peste împărăția aceasta vinovată, ca s-o nimicescIer. 30:11;31:35,36.Obad. 16,17. de pe fața pământului; totuși nu voi nimici de tot casa lui Iacov", zice Domnul. 9 „Căci, iată, voi porunci și voi vântura casa lui Israel între toate neamurile, cum se vântură cu ciurul, fără să cadă un singur bob la pământ! 10 Toți păcătoșii poporului Meu vor muri de sabie, cei ce zicCap. 6:3.: ‘Nu ne va ajunge nenorocirea și nu va veni peste noi.’ 11 În vremea aceeaFapte 15:16,17. voi ridica din căderea lui cortul lui David, îi voi drege spărturile, îi voi ridica dărâmăturile și-l voi zidi iarăși cum era odinioară, 12 ca să stăpâneascăObad. 19. rămășița EdomuluiNum. 24:18. și toate neamurile peste care a fost chemat Numele Meu", zice Domnul, care va împlini aceste lucruri. 13 „Iată, vinLev. 26:5. zile", zice Domnul, „când plugarul va ajunge pe secerător și cel ce calcă strugurii, pe cel ce împrăștie sămânța, când mustul va picura dinIoel 3:18. munți și va curge de pe toate dealurile. 14 Voi aduce înapoiIer. 30:3. pe prinșii de război ai poporului Meu Israel; ei vor zidi iarășiIs. 61:4;65:21.Ezec. 36:33-36. cetățile pustiite și le vor locui, vor sădi vii și le vor bea vinul, vor face grădini și le vor mânca roadele. 15 Îi voi sădi în țara lor și nu vor mai fi smulșiIs. 60:21.Ier. 32:41.Ezec. 34:28.Ioel 3:20. din țara pe care le-am dat-o", zice Domnul Dumnezeul tău.
Publicidade
Amos 9
Pessoa
H3290
Jacó
יַעֲקֹ֑בyaaqovΙακωβIakob
Jacó, filho de Isaque, comprou de Esaú o direito de primogenitura, lutou com Deus em Peniel e recebeu o nome Israel; seus doze filhos deram origem às tribos (Gênesis 32:28).
Significado: “Aquele que segura pelo calcanhar (suplantador)”
Pessoa
H3290
Jacó
יַעֲקֹ֑בyaaqovΙακωβIakob
Jacó, filho de Isaque, comprou de Esaú o direito de primogenitura, lutou com Deus em Peniel e recebeu o nome Israel; seus doze filhos deram origem às tribos (Gênesis 32:28).
Significado: “Aquele que segura pelo calcanhar (suplantador)”
Lugar Bíblico
Região / Território
Caftor
Hoje: Ilha de Creta, Grécia
כַּפְתּוֹרkaphtorΚρήτηKrētē
Caftor é uma ilha de onde o Senhor tirou os filisteus; de lá saíram os caftoritas, que destruíram os aveus, moradores de povoados perto de Gaza, e se estabeleceram no lugar dos aveus (Deuteronômio 2:23).
35,31° N, 24,89° L
Citado em 5 versículos
Pessoa
H3290
Jacó
יַעֲקֹ֑בyaaqovΙακωβIakob
Jacó, filho de Isaque, comprou de Esaú o direito de primogenitura, lutou com Deus em Peniel e recebeu o nome Israel; seus doze filhos deram origem às tribos (Gênesis 32:28).
Significado: “Aquele que segura pelo calcanhar (suplantador)”
Pessoa
Tribo de Judá
Davi
דָוִֽדdavidΔαυιδDauid
Davi, filho de Jessé, era pastor em Belém quando Samuel o ungiu; venceu Golias, reinou sobre Israel em Jerusalém e escreveu muitos dos salmos (1 Samuel 16:13).
Significado: “Amado”
Estes versículos te tocaram? Ore agora!
+581 estão orando agora.
Junte-se à corrente de oração.