Publicidade

Hebreus 10

1 În adevăr, Legea, care are umbraCol. 2:17. Cap. 8:5; 9:23. bunurilorCap. 9:11. viitoare, nu înfățișarea adevărată a lucrurilor, nuCap. 9:9. poate niciodată, prin aceleași jertfe care se aduc neîncetat în fiecare an, facă desăvârșițiVers. 14. pe cei ce se apropie. 2 Altfel, n-ar fi încetat ele oare fie aduse, dacă cei ce le aduceau, fiind curățiți o dată, n-ar mai fi trebuit mai aibă cunoștință de păcate? 3 DarLev. 16:21. Cap. 9:7. aducerea aminte a păcatelor este înnoită din an în an, tocmai prin aceste jertfe; 4 căci este cu neputințăMica 6:6,7. Cap. 9:13. Vers. 11. ca sângele taurilor și al țapilor șteargă păcatele. 5 De aceea, când intră în lume, El zice: Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos, ci Mi-ai pregătit un trup; 6 n-ai primit nici arderi-de-totPs. 40:6;50:8.Is. 1:11.Ier. 6:20.Amos 5:21,22., nici jertfe pentru păcat. 7 Atunci am zis: Iată-Mă (în sulul cărții este scris despre Mine), vin fac voia Ta, Dumnezeule!" 8 După ce a zis întâi: Tu n-ai voit și n-ai primit nici jertfe, nici prinoase, nici arderi-de-tot, nici jertfe pentru păcat" (lucruri aduse toate după Lege), 9 apoi zice: Iată-Mă, vin fac voia Ta, Dumnezeule." El desființează astfel pe cele dintâi, ca pună în loc pe a doua. 10 PrinIoan 17:19. Cap. 13:12. această voie" am fost sfințiți noi, și anume prinCap. 9:12. jertfirea trupului lui Isus Hristos, o dată pentru totdeauna. 11 Și, pe când orice preot face slujba în fiecareNum. 28:3. Cap. 7:27. zi și aduce de multe ori aceleași jertfe, careVers. 4. niciodată nu pot șterge păcatele, 12 ElCol. 3:1. Cap. 1:3., dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu 13 și așteaptă de acum ca vrăjmașiiPs. 110:1.Fapte 2:35.1 Cor. 15:25. Cap. 1:13. Lui să-I fie făcuți așternut al picioarelor Lui. 14 Căci printr-o singură jertfă El a făcutVers. 1. desăvârșiți pentru totdeauna pe cei ce sunt sfințiți. 15 Lucrul acesta ni-l adeverește și Duhul Sfânt. Căci, după ce a zis: 16 Iată legământulIer. 31:33,34. Cap. 8:10,12. pe care-l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: Voi pune legile Mele în inimile lor și le voi scrie în mintea lor", 17 adaugă: Și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor." 18 Dar, acolo unde este iertare de păcate, nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat. 19 Astfel dar, fraților, fiindcă prin sângeleRom. 5:2.Efes. 2:18;3:12. lui Isus avem o intrare slobodăCap. 9:8,12. în Locul Preasfânt 20 pe caleaIoan 10:9;14:6. Cap. 9:8. cea nouă și vie pe care ne-a deschis-o El, prinCap. 9:3. perdeaua dinăuntru, adică trupul Său, 21 și fiindcă avem un Mare PreotCap. 4:14. pus peste casa1 Tim. 3:15. lui Dumnezeu, 22 Cap. 4:16. ne apropiem cu o inimă curată, cu credință deplinăEfes. 3:12.Iac. 1:6.1 Ioan 3:21., cu inimile stropite și curățite deCap. 9:14. un cuget rău și cu trupul spălatEzec. 36:25.2 Cor. 7:1. cu o apă curată. 23 Cap. 4:14. ținem fără șovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios1 Cor. 1:9;10:13.1 Tes. 5:24.2 Tes. 3:3. Cap. 11:11. este Cel ce a făcut făgăduința. 24 veghem unii asupra altora, ca ne îndemnăm la dragoste și la fapte bune. 25 nu părăsimFapte 2:42.Iuda 19. adunarea noastră, cum au unii obicei; ci ne îndemnăm unii pe alții, și cuRom. 13:11. atât mai mult, cu cât vedeți ziua se apropieFilip. 4:5.2 Pet. 3:9,11,14.. 26 Căci, dacăNum. 15:30. Cap. 6:4. păcătuim cu voia, după2 Pet. 2:20,21. ce am primit cunoștința adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate, 27 ci doar o așteptare înfricoșată a judecății și văpaiaEzec. 36:5.Ţef. 1:18;3:8.2 Tes. 1:8. Cap. 12:29. unui foc care va mistui pe cei răzvrătiți. 28 CineCap. 2:2. a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturiaDeut. 17:2,6;19:15.Mat. 18:16.Ioan 8:17.2 Cor. 13:1. a doi sau trei martori. 29 Cu câtCap. 2:3;12:25. mai aspră pedeapsă credeți va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări1 Cor. 11:29. Cap. 13:20. sângele legământului cu care a fost sfințit și va batjocoriMat. 12:31,32.Efes. 4:30. pe Duhul harului? 30 Căci știm cine este Cel ce a zis: ADeut. 32:35.Rom. 12:19. Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!" Și în altă parte: DomnulDeut. 32:36.Ps. 50:4;135:14. va judeca pe poporul Său." 31 GrozavLuca 12:5. lucru este cazi în mâinile Dumnezeului celui viu! 32 Aduceți-văGal. 3:4.2 Ioan 8. aminte de zilele de la început, când, după ce ați fost luminațiCap. 6:4., ați dus o mareFilip. 1:29,30.Col. 2:1. luptă de suferințe: 33 pe de o parte, erați puși ca priveliște1 Cor. 4:9. în mijlocul ocărilor și necazurilor și, pe de alta, v-ați făcut părtașiFilip. 1:7;4:14.1 Tes. 2:14. cu aceia care aveau aceeași soartă ca voi. 34 În adevăr, ați avut milă de cei din temnițăFilip. 1:7.2 Tim. 1:16. și ați primit cu bucurie răpireaMat. 5:12.Fapte 5:41.Iac. 1:2. averilor voastre, ca unii care știți avețiMat. 6:20;19:21.Luca 12:33.1 Tim. 6:19. în ceruri o avuție mai bună, careMat. 5:12;10:32. dăinuiește. 35 nu părăsiți dar încrederea voastră, pe care o așteaptă o mare răsplătire! 36 CăciLuca 21:19.Gal. 6:9. Cap. 12:1. aveți nevoie de răbdare, ca, după ce ați împlinit voia lui Dumnezeu, puteți căpătaCol. 3:24. Cap. 9:15.1 Pet. 1:9. ce v-a fost făgăduit. 37 ÎncăLuca 18:8.2 Pet. 3:9. puțină, foarte puțină vreme, și CelHab. 2:3,4. ce vine va veni și nu va zăbovi. 38 Și cel neprihănitRom. 1:17.Gal. 3:11. va trăi prin credință, dar, dacă înapoi, sufletul Meu nu găsește plăcere în el." 39 Noi însă nu suntem din aceia care2 Pet. 2:20,21. dau înapoi ca se piardă, ci din aceia care au credințăFapte 16:30,31.1 Tes. 5:9.2 Tes. 2:14. pentru mântuirea sufletului.

Veja também

Bíblia Online Bíblia Online

Bíblia Online • Versão: 2026-07-05_19-25-13-