Înmulțirea pâinilor
1 După aceeaMat. 14:13.Marcu 6:35.Luca 9:10,12., Isus S-a dus dincolo de Marea Galileii, numită Marea Tiberiadei. 2 O mare gloată mergea după El, pentru că vedea semnele pe care le făcea cu cei bolnavi. 3 Isus S-a suit pe munte și ședea acolo cu ucenicii Săi. 4 Paștele, praznicul iudeilor, erauLev. 23:5,7.Deut. 16:1. Cap. 2:13;5:1. aproape. 5 IsusMat. 14:14.Marcu 6:35.Luca 9:12. Și-a ridicat ochii și a văzut că o mare gloată vine spre El. Și a zis lui Filip: „De unde avem să cumpărăm pâini ca să mănânce oamenii aceștia?"6 Spunea lucrul acesta ca să-l încerce, pentru că știa ce are de gând să facă. 7 Filip i-a răspuns: „Pâinile pe care le-am putea cumpăra cuNum. 11:21,22. două sute de lei6:7 Grecește: dinari. n-ar ajunge ca fiecare să capete puțintel din ele." 8 Unul din ucenicii Săi, Andrei, fratele lui Simon Petru, I-a zis: 9 „Este aici un băiețel care are cinci pâini de orz și doi pești, dar2 Împ. 4:43. ce sunt acestea la atâția?" 10 Isus a zis: „Spuneți oamenilor să șadă jos." În locul acela era multă iarbă. Oamenii au șezut jos, în număr de aproape cinci mii. 11 Isus a luat pâinile, a mulțumit lui Dumnezeu, le-a împărțit ucenicilor, iar ucenicii le-au împărțit celor ce ședeau jos; de asemenea, le-a dat și din pești cât au voit. 12 După ce s-au săturat, Isus a zis ucenicilor Săi: „Strângeți firimiturile care au rămas, ca să nu se piardă nimic."13 Le-au adunat deci și au umplut douăsprezece coșuri cu firimiturile care rămăseseră din cele cinci pâini de orz, după ce mâncaseră toți. 14 Oamenii aceia, când au văzut minunea pe care o făcuse Isus, ziceau: „Cu adevărat, acesta este proroculGen. 49:10.Deut. 18:15,18.Mat. 11:3. Cap. 1:21;4:19,25; 7:40. cel așteptat în lume."