1 Împăratul Aradului, un canaanit care locuia la miazăzi, a auzitCap. 33:40.Jud. 1:16.că Israel vine pe drumul Atarim. El s-a luptat împotriva lui Israel și a luat mai mulți prinși de război. 2 AtunciGen. 28:20.Jud. 11:30.Israel a făcut Domnului o juruință și a zis: „Dacă vei da pe poporul acesta în mâinile mele, îi voi nimici cu desăvârșire cetățile." 3 Domnul a auzit glasul lui Israel și a dat pe canaaniți în mâinile lui. Israeliții i-au nimicit cu desăvârșire, pe ei și cetățile lor, și locul acela l-au numit Horma(Nimicire deplină).
Șerpii înfocați
4 AuCap. 20:22;33:41.plecat de la muntele Horpe drumul care duce spre Marea Roșie, ca săJud. 11:18.ocolească țara Edomului. Poporul și-a pierdut răbdarea pe drum 5 și a vorbitPs. 78:19.împotriva lui Dumnezeu și împotriva lui Moise: „PentruExod 16:3;17:3.ce ne-ați scos din Egipt ca să murim în pustie? Căci nu este nici pâine, nici apă și ni s-a scârbitCap. 11:6.sufletul de această hrană proastă." 6 Atunci, Domnul1 Cor. 10:9.a trimis împotriva poporului nișteDeut. 8:15.șerpi înfocați, care au mușcat poporul, așa încât au murit mulți oameni în Israel. 7 PoporulPs. 78:34.a venit la Moise și a zis: „AmVers. 5.păcătuit, căci am vorbit împotriva Domnului și împotriva ta. Roagă-teExod 8:8,28.1 Sam. 12:19.1 Împ. 13:6.Fapte 8:24.Domnului ca să depărteze de la noi acești șerpi." Moise s-a rugat pentru popor. 8 Domnul a zis lui Moise: „Fă-ți un șarpe înfocat și spânzură-l de o prăjină; oricine este mușcat și va privi spre el va trăi." 9 Moise2 Împ. 18:4.Ioan 3:14,15.a făcut un șarpe de aramă și l-a pus într-o prăjină și oricine era mușcat de un șarpe și privea spre șarpele de aramă trăia.
Alte călătorii ale israeliților
10 Copiii lui Israelau plecat și auCap. 33:43.tăbărât la Obot. 11 Au plecatCap. 33:44.din Obotși au tăbărâtDeut. 2:13.la Iie-Abarim, în pustia din fața Moabului, spre răsăritul soarelui. 12 De acolo au plecat și au tăbărât în valea Zered. 13 De acolo au plecat și au tăbărât dincolo de Arnon, care curge prin pustie, ieșind din ținutul amoriților, căci ArnonulCap. 22:36.Jud. 11:18.face hotarul Moabului, între Moabși amoriți.
14 De aceea se zice în Cartea Războaielor Domnului:
„Vahebîn Sufa,
Șuvoaiele Arnonului
15 Și scurgerile șuvoaielor
Care se întind înspre Arși se atingDeut. 2:18,29.cu hotarul lui Moab."
16 De acolo s-au dusJud. 9:21.la Beer(Fântână). La această fântână, Domnul a zis lui Moise: „Strânge poporul și le voi da apă."
17 Atunci a cântatExod 15:1.Ps. 105:2;106:12.Israel cântarea aceasta:
„Țâșnește, fântână! Cântați în cinstea ei!
18 Fântâna pe care au săpat-o căpeteniile,
Pe care au săpat-o mai-marii poporului,
Cu toiagul de cârmuireIs. 33:22., cu toiegele lor!"
Din pustia aceasta s-au dus la Matana; 19 din Matana, la Nahaliel; din Nahaliel, la Bamot; 20 din Bamot, la valea din câmpia Moabului, în vârful muntelui Pisga, care caută spreCap. 23:28.pustie.
Sihon și Og
21 IsraelDeut. 2:26,27.Jud. 11:19.a trimis soli la Sihon, împăratul amoriților, ca să-i spună: 22 „Lasă-măCap. 20:17.să trec prin țara ta; nu vom intra nici în ogoare, nici în vii și nu vom bea apă din fântâni; vom ține drumul împărătesc, până vom trece de ținutul tău." 23 SihonDeut. 29:7.n-a îngăduit lui Israel să treacă prin ținutul lui. Sihona strâns tot poporul și a ieșit înaintea lui Israel, în pustie. A venit la IahațDeut. 2:32.Jud. 11:20.și s-a luptat împotriva lui Israel. 24 IsraelDeut. 2:33;29:7.Ios. 12:1,2;24:8.Neem. 9:22.Ps. 135:10,11;136:19.Amos 2:9.l-a bătut cu ascuțișul sabiei și i-a cucerit țara de la Arnonpână la Iaboc, până la hotarul copiilor lui Amon, căci hotarul copiilor lui Amonera întărit. 25 Israel a luat toate cetățile acelea și s-a așezat în toate cetățile amoriților, în Hesbonși în toate satele de prin împrejurimi. 26 Căci Hesbonul era cetatea lui Sihon, împăratul amoriților. El pornise cu război împotriva împăratului dinainte al Moabului și-i luase toată țara până la Arnon.
27 De aceea zic poeții:
„Veniți la Hesbon!
Să se zidească din nou și să se întărească cetatea lui Sihon.
Din Hesbonpână laIer. 48:18,22.Dibontotul este nimicit;
Am pustiit până la Nofah,
Care se întinde până laIs. 15:2.Medeba."
31 Israel s-a așezat astfel în țara amoriților. 32 Moise a trimis să iscodească IaezerulCap. 32:1.Ier. 48:32.. Au luat satele care țineau de el și au izgonit pe amoriții care erau în ele. 33 Au schimbat apoi drumul și s-au suit pe drumul care duce la Basan. OgDeut. 3:1;29:7., împăratul Basanului, le-a ieșit înainte cu tot poporul lui, ca să lupte împotriva lor laIos. 13:12.Edrei. 34 Domnul a zis lui Moise: „NuDeut. 3:2.te teme de el, căci îl dau în mâinile tale, pe el și tot poporul lui și toată țara lui; să-iVers. 24.Ps. 135:10,11;136:20.faci cum ai făcut lui Sihon, împăratul amoriților, care locuia la Hesbon." 35 Și ei l-auDeut. 3:3.bătut, pe el și pe fiii lui și tot poporul lui, de n-au lăsat să scape unul măcar, și au pus mâna pe țara lui.
Lugar Bíblico
Cidade / Povoado
Hormá
Hoje: Tel Masos
חׇרְמָהchormah
Hormá é a cidade de Zefate, assim chamada depois que Judá e Simeão a destruíram, e o lugar até onde amalequitas e cananeus perseguiram Israel (Juízes 1:17).
Jacó, filho de Isaque, comprou de Esaú o direito de primogenitura, lutou com Deus em Peniel e recebeu o nome Israel; seus doze filhos deram origem às tribos (Gênesis 32:28).
Significado: “Aquele que segura pelo calcanhar (suplantador)”

O Arnom foi a fronteira entre Moabe e os amorreus; Israel acampou do outro lado do Arnom, e as terras tomadas de Seom iam do Arnom até o Jaboque (Números 21:13).
Moabe é uma terra governada por reis, como Eglom e Balaque, onde Davi pediu ao rei que acolhesse seus pais; fogo e castigo são anunciados contra ela (Amós 2:2).
Moabe é uma terra governada por reis, como Eglom e Balaque, onde Davi pediu ao rei que acolhesse seus pais; fogo e castigo são anunciados contra ela (Amós 2:2).
Pisga é o monte em frente de Jericó, ao qual Moisés subiu das planícies de Moabe e de cujo topo o Senhor lhe mostrou a terra toda, de Gileade a Dã (Deuteronômio 34:1).
O Arnom foi a fronteira entre Moabe e os amorreus; Israel acampou do outro lado do Arnom, e as terras tomadas de Seom iam do Arnom até o Jaboque (Números 21:13).
Amom é a terra dos amonitas, descendentes de Ben-Ami, com Rabá por capital. Os amonitas guerrearam contra Israel nos dias de Jefté, e Joabe arrasou a terra deles enquanto Davi estava em Jerusalém (1 Crônicas 20:1).
Amom é a terra dos amonitas, descendentes de Ben-Ami, com Rabá por capital. Os amonitas guerrearam contra Israel nos dias de Jefté, e Joabe arrasou a terra deles enquanto Davi estava em Jerusalém (1 Crônicas 20:1).
O Arnom foi a fronteira entre Moabe e os amorreus; Israel acampou do outro lado do Arnom, e as terras tomadas de Seom iam do Arnom até o Jaboque (Números 21:13).
Moabe é uma terra governada por reis, como Eglom e Balaque, onde Davi pediu ao rei que acolhesse seus pais; fogo e castigo são anunciados contra ela (Amós 2:2).
Moabe é uma terra governada por reis, como Eglom e Balaque, onde Davi pediu ao rei que acolhesse seus pais; fogo e castigo são anunciados contra ela (Amós 2:2).
Medeba é o lugar do planalto que coube a Rúben e a Gade a leste do Jordão; perto de Medeba acampou o rei de Maaca com as suas tropas, contratado pelos amonitas para a guerra (1 Crônicas 19:7).
Basã é a terra do reino de Ogue, que reinou em Astarote e Edrei e foi derrotado por Moisés. Coube à tribo de Manassés, e nela ficava Golã, cidade de refúgio (Josué 13:12).