1 Disse o Senhor a Moisés:

2 Fala aos filhos de Israel que se voltem e se acampem diante de Pi-Hairote, entre Migdol e o mar, diante de Baal-Zefom; em frente dele assentareis o acampamento junto ao mar.

3 Então Faraó dirá dos filhos de Israel: Eles estão embaraçados na terra, o deserto os encerrou.

4 Eu endurecerei o coração de Faraó, e ele os perseguirá; glorificar-me-ei em Faraó, e em todo o seu exército; e saberão os egípcios que eu sou o Senhor. E eles fizeram assim.

5 Quando, pois, foi anunciado ao rei do Egito que o povo havia fugido, mudou-se o coração de Faraó, e dos seus servos, contra o povo, e disseram: Que é isso que fizemos, permitindo que Israel saísse e deixasse de nos servir?

6 E Faraó aprontou o seu carro, e tomou consigo o seu povo;

7 tomou também seiscentos carros escolhidos e todos os carros do Egito, e capitães sobre todos eles.

8 Porque o Senhor endureceu o coração de Faraó, rei do Egito, e este perseguiu os filhos de Israel; pois os filhos de Israel saíam afoitamente.

9 Os egípcios, com todos os cavalos e carros de Faraó, e os seus cavaleiros e o seu exército, os perseguiram e os alcançaram acampados junto ao mar, perto de Pi-Hairote, diante de Baal-Zefom.

10 Quando Faraó se aproximava, os filhos de Israel levantaram os olhos, e eis que os egípcios marchavam atrás deles; pelo que tiveram muito medo os filhos de Israel e clamaram ao Senhor:

11 e disseram a Moisés: Foi porque não havia sepulcros no Egito que de lá nos tiraste para morrermos neste deserto? Por que nos fizeste isto, tirando-nos do Egito?

12 Não é isto o que te dissemos no Egito: Deixa-nos, que sirvamos aos egípcios? Pois melhor nos fora servir aos egípcios, do que morrermos no deserto.

13 Moisés, porém, disse ao povo: Não temais; estai quietos, e vede o livramento do Senhor, que ele hoje vos fará; porque aos egípcios que hoje vistes, nunca mais tornareis a ver;

14 o Senhor pelejará por vós; e vós vos calareis.

15 Então disse o Senhor a Moisés: Por que clamas a mim? dize aos filhos de Israel que marchem.

16 E tu, levanta a tua vara, e estende a mão sobre o mar e fende-o, para que os filhos de Israel passem pelo meio do mar em seco.

17 Eis que eu endurecerei o coração dos egípcios, e estes entrarão atrás deles; e glorificar-me-ei em Faraó e em todo o seu exército, nos seus carros e nos seus cavaleiros.

18 E os egípcios saberão que eu sou o Senhor, quando me tiver glorificado em Faraó, nos seus carros e nos seus cavaleiros.

19 Então o anjo de Deus, que ia adiante do exército de Israel, se retirou e se pôs atrás deles; também a coluna de nuvem se retirou de diante deles e se pôs atrás,

20 colocando-se entre o campo dos egípcios e o campo dos israelitas; assim havia nuvem e trevas; contudo aquela clareava a noite para Israel; de maneira que em toda a noite não se aproximou um do outro.

21 Então Moisés estendeu a mão sobre o mar; e o Senhor fez retirar o mar por um forte vento oriental toda aquela noite, e fez do mar terra seca, e as águas foram divididas.

22 E os filhos de Israel entraram pelo meio do mar em seco; e as águas foram-lhes qual muro à sua direita e à sua esquerda.

23 E os egípcios os perseguiram, e entraram atrás deles até o meio do mar, com todos os cavalos de Faraó, os seus carros e os seus cavaleiros.

24 Na vigília da manhã, o Senhor, na coluna do fogo e da nuvem, olhou para o campo dos egípcios, e alvoroçou o campo dos egípcios;

25 embaraçou-lhes as rodas dos carros, e fê-los andar dificultosamente; de modo que os egípcios disseram: Fujamos de diante de Israel, porque o Senhor peleja por eles contra os egípcios.

26 Nisso o Senhor disse a Moisés: Estende a mão sobre o mar, para que as águas se tornem sobre os egípcios, sobre os seus carros e sobre os seus cavaleiros.

27 Então Moisés estendeu a mão sobre o mar, e o mar retomou a sua força ao amanhecer, e os egípcios fugiram de encontro a ele; assim o Senhor derribou os egípcios no meio do mar.

28 As águas, tornando, cobriram os carros e os cavaleiros, todo o exército de Faraó, que atrás deles havia entrado no mar; não ficou nem sequer um deles.

29 Mas os filhos de Israel caminharam a pé enxuto pelo meio do mar; as águas foram-lhes qual muro à sua direita e à sua esquerda.

30 Assim o Senhor, naquele dia, salvou Israel da mão dos egípcios; e Israel viu os egípcios mortos na praia do mar.

31 E viu Israel a grande obra que o Senhor operara contra os egípcios; pelo que o povo temeu ao Senhor, e creu no Senhor e em Moisés, seu servo.

1 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

2 ,,Spune copiilor lui Israel să se întoarcă, şi să tăbărască înaintea Pihahirotului, între Migdol şi mare, faţă în faţă cu Baal-Ţefon: în dreptul locului acestuia să tăbărîţi, lîngă mare.

3 Faraon va zice despre copiii lui Israel: ,S'au rătăcit prin ţară; îi închide pustia.`

4 Eu voi împietri inima lui Faraon, şi -i va urmări; dar Faraon şi toată oastea lui vor face să se arate slava Mea, şi Egiptenii vor şti că Eu sînt Domnul.`` Copiii lui Israel au făcut aşa.

5 S'a dat de ştire împăratului Egiptului că poporul a luat fuga. Atunci inima lui Faraon şi inima slujitorilor lui s'a schimbat faţă de popor. Ei au zis: ,,Ce am făcut de am lăsat pe Israel să plece şi să nu ne mai slujească?``

6 Faraon şi -a pregătit carul de război, şi şi -a luat oamenii de război cu el.

7 A luat şase sute de cară de luptă cu oameni aleşi, şi toate carăle Egiptului; în toate erau luptători.

8 Domnul a împietrit inima lui Faraon, împăratul Egiptului, şi Faraon a urmărit pe copiii lui Israel. Copiii lui Israel ieşiseră gata de luptă.

9 Egiptenii i-au urmărit; şi toţi caii, carăle lui Faraon, călăreţii lui şi oştirea lui, i-au ajuns tocmai cînd erau tăbărîţi lîngă mare lîngă Pi-Hahirot, faţă în faţă cu Baal-Ţefon.

10 Faraon se apropia. Copiii lui Israel şi-au ridicat ochii, şi iată că Egiptenii veneau după ei. Şi copiii lui Israel s'au spăimîntat foarte tare, şi au strigat către Domnul după ajutor.

11 Ei au zis lui Moise: ,,Nu erau oare morminte în Egipt, ca să nu mai fi fost nevoie să ne aduci să murim în pustie? Ce ne-ai făcut de ne-ai scos din Egipt?

12 Nu-ţi spuneam noi în Egipt: ,Lasă-ne să slujim ca robi Egiptenilor, căci vrem mai bine să slujim ca robi Egiptenilor decît să murim în pustie?``

13 Moise a răspuns poporului: ,,Nu vă temeţi de nimic, staţi pe loc, şi veţi vedea izbăvirea, pe care v'o va da Domnul în ziua aceasta; căci pe Egiptenii aceştia, pe care -i vedeţi azi, nu -i veţi mai vedea niciodată.

14 Domnul Se va lupta pentru voi; dar voi, staţi liniştiţi.``

15 Domnul a zis lui Moise: ,,Ce rost au strigătele acestea? Spune copiilor lui Israel să pornească înainte.

16 Tu, ridică-ţi toiagul, întinde ţi mîna spre mare, şi despică -o; şi copiii lui Israel vor trece prin mijlocul mării ca pe uscat.

17 Eu voi împietri inima Egiptenilor, ca să intre în mare după ei. Şi Faraon şi toată oastea lui, carăle şi călăreţii lui, vor face să se arate slava Mea.

18 Şi vor şti Egiptenii că Eu sînt Domnul cînd Faraon, carăle şi călăreţii lui, vor face să se arate slava Mea.``

19 Îngerul lui Dumnezeu, care mergea înaintea taberei lui Israel, Şi -a schimbat locul, şi a mers înapoia lor, şi stîlpul de nor care mergea înaintea lor, şi -a schimbat locul, şi a stat înapoia lor.

20 El s'a aşezat între tabăra Egiptenilor şi tabăra lui Israel. Norul acesta pe o parte era întunecos, iar pe cealaltă lumina noaptea. Şi toată noaptea cele două tabere nu s'au apropiat una de alta.

21 Moise şi -a întins mîna spre mare. Şi Domnul a pus marea în mişcare printr'un vînt dinspre răsărit, care a suflat cu putere toată noaptea; el a uscat marea, şi apele s'au despărţit în două.

22 Copiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat, şi apele stăteau ca un zid la dreapta şi la stînga lor.

23 Egiptenii i-au urmărit; şi toţi caii lui Faraon, carăle şi călăreţii lui au intrat după ei în mijlocul mării.

24 În straja dimineţii, Domnul, din stîlpul de foc şi de nor, S'a uitat spre tabăra Egiptenilor, şi a aruncat învălmăşala în tabăra Egiptenilor.

25 A scos roatele carălor şi le -a îngreuiat mersul. Egiptenii au zis atunci: ,,Haidem să fugim dinaintea lui Israel, căci Domnul Se luptă pentru el împotriva Egiptenilor.``

26 Domnul a zis lui Moise: ,,Întinde-ţi mîna spre mare; şi apele au să se întoarcă peste Egipteni, peste carăle lor şi peste călăreţii lor.``

27 Moise şi -a întins mîna spre mare. Şi în spre dimineaţă, marea şi -a luat iarăş repeziciunea cursului, şi la apropierea ei Egiptenii au luat -o la fugă; dar Domnul a năpustit pe Egipteni în mijlocul mării.

28 Apele s'au întors, şi au acoperit carăle, călăreţii şi toată oastea lui Faraon, cari intraseră în mare după copiii lui Israel; niciunul măcar n'a scăpat.

29 Dar copiii lui Israel au trecut prin mijlocul mării ca pe uscat, în timp ce apele stăteau ca un zid la dreapta şi la stînga lor.

30 În ziua aceea, Domnul a izbăvit pe Israel din mîna Egiptenilor; şi Israel a văzut pe Egipteni morţi pe ţărmul mării.

31 Israel a văzut mîna puternică, pe care o îndreptase Domnul împotriva Egiptenilor. Şi poporul s'a temut de Domnul, şi a crezut în Domnul şi în robul Său Moise.