1 Eis que o Senhor esvazia a terra e a desola, transtorna a sua superfície e dispersa os seus moradores.
2 E o que suceder ao povo, sucederá ao sacerdote; ao servo, como ao seu senhor; à serva, como à sua senhora; ao comprador, como ao vendedor; ao que empresta, como ao que toma emprestado; ao que recebe usura, como ao que paga usura.
3 De todo se esvaziará a terra, e de todo será saqueada, porque o Senhor pronunciou esta palavra.
4 A terra pranteia e se murcha; o mundo enfraquece e se murcha; enfraquecem os mais altos do povo da terra.
5 Na verdade a terra está contaminada debaixo dos seus habitantes; porquanto transgridem as leis, mudam os estatutos, e quebram o pacto eterno.
6 Por isso a maldição devora a terra, e os que habitam nela sofrem por serem culpados; por isso são queimados os seus habitantes, e poucos homens restam.
7 Pranteia o mosto, enfraquece a vide, e suspiram todos os que eram alegres de coração.
8 Cessa o folguedo dos tamboris, acaba a algazarra dos jubilantes, cessa a alegria da harpa.
9 Já não bebem vinho ao som das canções; a bebida forte é amarga para os que a bebem.
10 Demolida está a cidade desordeira; todas as casas estão fechadas, de modo que ninguém pode entrar.
11 Há lastimoso clamor nas ruas por falta do vinho; toda a alegria se escureceu, já se foi o prazer da terra.
12 Na cidade só resta a desolação, e a porta está reduzida a ruínas.
13 Pois será no meio da terra, entre os povos, como a sacudidura da oliveira, e como os rabiscos, quando está acabada a vindima.
14 Estes alçarão a sua voz, bradando de alegria; por causa da majestade do Senhor clamarão desde o mar.
15 Por isso glorificai ao Senhor no Oriente, e na região litorânea do mar ao nome do Senhor Deus de Israel.
16 Dos confins da terra ouvimos cantar: Glória ao Justo. Mas eu digo: Emagreço, emagreço, ai de mim! os pérfidos tratam perfidamente; sim, os pérfidos tratam muito perfidamente.
17 O pavor, e a cova, e o laço vêm sobre ti, ó morador da terra.
18 Aquele que fugir da voz do pavor cairá na cova, e o que subir da cova o laço o prenderá; porque as janelas do alto se abriram, e os fundamentos da terra tremem.
19 A terra está de todo quebrantada, a terra está de todo fendida, a terra está de todo abalada.
20 A terra cambaleia como o ébrio, e balanceia como a rede de dormir; e a sua transgressão se torna pesada sobre ela, e ela cai, e nunca mais se levantará.
21 Naquele dia o Senhor castigará os exércitos do alto nas alturas, e os reis da terra sobre a terra.
22 E serão ajuntados como presos numa cova, e serão encerrados num cárcere; e serão punidos depois de muitos dias.
23 Então a lua se confundirá, e o sol se envergonhará, pois o Senhor dos exércitos reinará no monte Sião e em Jerusalém; e perante os seus anciãos manifestará a sua glória.
1 Iată, Domnul deşartă ţara şi o pustieşte, îi răstoarnă faţa şi risipeşte locuitorii;
2 cum se întîmplă preotului se întîmplă şi poporului, stăpînului ca şi slugii, stăpînei ca şi slujnicei, vînzătorului ca şi cumpărătorului, celui ce dă cu împrumut ca şi celui ce ia cu împrumut, datornicului ca şi cel căruia îi este dator.
3 Ţara este pustiită de tot şi prădată; căci Domnul a hotărît aşa.
4 Ţara este tristă, sleită de puteri; locuitorii sînt mîhniţi şi tînjesc; căpeteniile poporului sînt fără putere,
5 căci ţara a fost spurcată de locuitorii ei; ei călcau legile, nu ţineau poruncile, şi rupeau legămîntul cel vecinic!
6 De aceea mănîncă blestemul ţara, şi sufăr locuitorii ei pedeapsa nelegiuirilor lor; de aceea sînt prăpădiţi locuitorii ţării, şi nu mai rămîne decît un mic număr din ei.
7 Mustul stă trist, via este veştejită; toţi cei ce erau cu inima veselă, suspină.
8 A încetat desfătarea timpanelor, s'a sfîrşit veselia gălăgiosă, s'a dus bucuria arfei.
9 Nu se mai cîntă cînd se bea vin, şi băuturile tari li se par amare celor ce le beau.
10 Cetatea pustie este dărîmată; toate casele sînt închise, nu mai intră nimeni în ele.
11 Pe uliţe se strigă după vin; s'a dus orice desfătare, nu mai este nicio veselie în ţară.
12 Numai pustiire a mai rămas în cetate, şi porţile stau dărîmate.
13 Da, în ţară, în mijlocul popoarelor, este ca atunci cînd se scutură măslinul, sau ca la culesul ciorchinelor rămase după culesul viei.
14 Ceilalţi însă, cari vor mai rămînea, îşi înălţă glasul, scot strigăte de veselie; de pe ţărmurile mării, laudă măreţia Domnului.
15 ,,Proslăviţi dar pe Domnul în locurile unde străluceşte lumină, lăudaţi Numele Domnului, Dumnezeului lui Israel, în ostroavele mării!``
16 Dela marginele pămîntului auzim cîntînd: ,,Slavă celui neprihănit!`` Dar eu zic: ,,Sînt perdut! Sînt perdut! Vai de mine!`` Jăfuitorii jăfuiesc, jăfuitorii se înverşunează la jaf.
17 Groaza, groapa, şi laţul, vin peste tine, locuitor al ţării!
18 Cel ce fuge dinaintea strigătelor de groază cade în groapă, şi cel ce se ridică din groapă se prinde în laţ; căci se deschid stăvilarele de sus, şi se clatină temeliile pămîntului!
19 Pămîntul se rupe, pămîntul se sfărîmă, pămîntul se crapă,
20 pămîntul se clatină ca un om beat, tremură ca o colibă; păcatul lui îl apasă, cade, şi nu se mai ridică.
21 În ziua aceea, Domnul va pedepsi în cer oştirea de sus, iar pe pămînt pe împăraţii pămîntului.
22 Aceştia vor fi strînşi ca prinşi de război şi puşi într'o temniţă, vor fi închişi în gherle, şi, după un mare număr de zile, vor fi pedepsiţi
23 Luna va fi acoperită de ruşine, şi soarele de groază; căci Domnul oştirilor va împărăţi pe muntele Sionului şi la Ierusalim, strălucind de slavă în faţa bătrînilor Lui.