1 E partindo de Elim, toda a congregação dos filhos de Israel veio ao deserto de Sim, que está entre Elim e Sinai, aos quinze dias do mês segundo, depois de sua saída da terra do Egito.

2 E toda a congregação dos filhos de Israel murmurou contra Moisés e contra Arão no deserto.

3 E os filhos de Israel disseram-lhes: Quem dera tivéssemos morrido por mão do Senhor na terra do Egito, quando estávamos sentados junto às panelas de carne, quando comíamos pão até fartar! Porque nos tendes trazido a este deserto, para matardes de fome a toda esta multidão.

4 Então disse o Senhor a Moisés: Eis que vos farei chover pão dos céus, e o povo sairá, e colherá diariamente a porção para cada dia, para que eu o prove se anda em minha lei ou não.

5 E acontecerá, no sexto dia, que prepararão o que colherem; e será o dobro do que colhem cada dia.

6 Então disseram Moisés e Arão a todos os filhos de Israel: À tarde sabereis que o Senhor vos tirou da terra do Egito,

7 E amanhã vereis a glória do Senhor, porquanto ouviu as vossas murmurações contra o Senhor. E quem somos nós, para que murmureis contra nós?

8 Disse mais Moisés: Isso será quando o Senhor à tarde vos der carne para comer, e pela manhã pão a fartar, porquanto o Senhor ouviu as vossas murmurações, com que murmurais contra ele. E quem somos nós? As vossas murmurações não são contra nós, mas sim contra o Senhor.

9 Depois disse Moisés a Arão: Dize a toda a congregação dos filhos de Israel: Chegai-vos à presença do Senhor, porque ouviu as vossas murmurações.

10 E aconteceu que, quando falou Arão a toda a congregação dos filhos de Israel, e eles se viraram para o deserto, eis que a glória do Senhor apareceu na nuvem.

11 E o Senhor falou a Moisés, dizendo:

12 Tenho ouvido as murmurações dos filhos de Israel. Fala-lhes, dizendo: Entre as duas tardes comereis carne, e pela manhã vos fartareis de pão; e sabereis que eu sou o Senhor vosso Deus.

13 E aconteceu que à tarde subiram codornizes, e cobriram o arraial; e pela manhã jazia o orvalho ao redor do arraial.

14 E quando o orvalho se levantou, eis que sobre a face do deserto estava uma coisa miúda, redonda, miúda como a geada sobre a terra.

15 E, vendo-a os filhos de Israel, disseram uns aos outros: Que é isto? Porque não sabiam o que era. Disse-lhes pois Moisés: Este é o pão que o Senhor vos deu para comer.

16 Esta é a palavra que o Senhor tem mandado: Colhei dele cada um conforme ao que pode comer, um ômer por cabeça, segundo o número das vossas almas; cada um tomará para os que se acharem na sua tenda.

17 E os filhos de Israel fizeram assim; e colheram, uns mais e outros menos.

18 Porém, medindo-o com o ômer, não sobejava ao que colhera muito, nem faltava ao que colhera pouco; cada um colheu tanto quanto podia comer.

19 E disse-lhes Moisés: Ninguém deixe dele para amanhã.

20 Eles, porém, não deram ouvidos a Moisés, antes alguns deles deixaram dele para o dia seguinte; e criou bichos, e cheirava mal; por isso indignou-se Moisés contra eles.

21 Eles, pois, o colhiam cada manhã, cada um conforme ao que podia comer; porque, aquecendo o sol, derretia-se.

22 E aconteceu que ao sexto dia colheram pão em dobro, dois ômeres para cada um; e todos os príncipes da congregação vieram, e contaram-no a Moisés.

23 E ele disse-lhes: Isto é o que o Senhor tem dito: Amanhã é repouso, o santo sábado do Senhor; o que quiserdes cozer no forno, cozei-o, e o que quiserdes cozer em água, cozei-o em água; e tudo o que sobejar, guardai para vós até amanhã.

24 E guardaram-no até o dia seguinte, como Moisés tinha ordenado; e não cheirou mal nem nele houve algum bicho.

25 Então disse Moisés: Comei-o hoje, porquanto hoje é o sábado do Senhor; hoje não o achareis no campo.

26 Seis dias o colhereis, mas o sétimo dia é o sábado; nele não haverá.

27 E aconteceu ao sétimo dia, que alguns do povo saíram para colher, mas não o acharam.

28 Então disse o Senhor a Moisés: Até quando recusareis guardar os meus mandamentos e as minhas leis?

29 Vede, porquanto o Senhor vos deu o sábado, portanto ele no sexto dia vos dá pão para dois dias; cada um fique no seu lugar, ninguém saia do seu lugar no sétimo dia.

30 Assim repousou o povo no sétimo dia.

31 E chamou a casa de Israel o seu nome maná; e era como semente de coentro branco, e o seu sabor como bolos de mel.

32 E disse Moisés: Esta é a palavra que o Senhor tem mandado: Encherás um ômer dele e guardá-lo-ás para as vossas gerações, para que vejam o pão que vos tenho dado a comer neste deserto, quando eu vos tirei da terra do Egito.

33 Disse também Moisés a Arão: Toma um vaso, e põe nele um ômer cheio de maná, e coloca-o diante do Senhor, para guardá-lo para as vossas gerações.

34 Como o Senhor tinha ordenado a Moisés, assim Arão o pôs diante do Testemunho, para ser guardado.

35 E comeram os filhos de Israel maná quarenta anos, até que entraram em terra habitada; comeram maná até que chegaram aos termos da terra de Canaã.

36 E um ômer é a décima parte do efa.

1 Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat din Elim; şi au ajuns în pustia Sin, care este între Elim şi Sinai, în a cincisprezecea zi a lunii a doua după ieşirea lor din ţara Egiptului.

2 Şi toată adunarea copiilor lui Israel a cîrtit în pustia aceea împotriva lui Moise şi Aaron.

3 Copiii lui Israel le-au zis: ,,Cum de n'am murit loviţi de mîna Domnului în ţara Egiptului, cînd şedeam lîngă oalele noastre cu carne, cînd mîncam pîne de ne săturam? Căci ne-aţi adus în pustia aceasta ca să faceţi să moară de foame toată mulţimea aceasta.``

4 Domnul a zis lui Moise: ,,Iată că voi face să vă ploaie pîne din ceruri. Poporul va ieşi afară, şi va strînge, cît îi trebuie pentru fiecare zi, ca să -l pun la încercare, şi să văd dacă va umbla sau nu după legea Mea.

5 În ziua a şasea, cînd vor pregăti ce au adus acasă, vor avea de două ori mai mult de cît vor strînge în fiecare zi.``

6 Moise şi Aaron au zis tuturor copiilor lui Israel: ,,Astăseară, veţi înţelege că Domnul este Acela, care v'a scos din ţara Egiptului.

7 Şi mîne dimineaţă, veţi vedea slava Domnului; pentrucă v'a auzit cîrtirile împotriva Domnului; căci ce sîntem noi, ca să cîrtiţi împotriva noastră?``

8 Moise a zis: ,,Domnul vă va da astăseară carne de mîncat, şi mîne dimineaţă vă va da pîne să vă săturaţi, pentrucă a auzit Domnul cîrtirile, pe cari le-aţi rostit împotriva Lui; căci ce sîntem noi? Cîrtirile voastre nu se îndreaptă împotriva noastră, ci împotriva Domnului.``

9 Moise a zis lui Aaron: ,,Spune întregei adunări a copiilor lui Israel: ,Apropiaţi-vă înaintea Domnului; căci v'a auzit cîrtirile.``

10 Şi, pe cînd vorbea Aaron întregei adunări a lui Israel, s'au uitat înspre pustie, şi iată că slava Domnului s'a arătat în nor.

11 Domnul, vorbind lui Moise, a zis:

12 ,,Am auzit cîrtirile copiilor lui Israel. Spune-le: ,Între cele două seri aveţi să mîncaţi carne, şi dimineaţa vă veţi sătura de pîne; şi veţi şti că Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru.``

13 Seara, au venit nişte prepeliţe şi au acoperit tabăra; şi, dimineaţa, s'a aşezat un strat gros de rouă în jurul taberii.

14 Cînd s'a luat roua aceasta, pe faţa pustiei era ceva mărunt ca nişte grăunţe, mărunt ca bobiţele de ghiaţă albă pe pămînt.

15 Copiii lui Israel s'au uitat la ea, şi au zis unul către altul: ,,Ce este aceasta?`` căci nu ştiau ce este. Moise le -a zis: ,,Este pînea, pe care v'o dă Domnul ca hrană.

16 Iată ce a poruncit Domnul: ,Fiecare din voi să strîngă cît îi trebuie pentru hrană, şi anume un omer de cap, după numărul sufletelor voastre; fiecare să ia din ea pentru cei din cortul lui.``

17 Israeliţii au făcut aşa; şi au strîns unii mai mult, alţii mai puţin.

18 În urmă o măsurau cu omerul, şi cine strînsese mai mult, n'avea nimic de prisos, iar cine strînsese mai puţin, nu ducea lipsă de loc. Fiecare strîngea tocmai cît îi trebuia pentru hrană.

19 Moise le -a zis: ,,Nimeni să nu lase ceva din ea pînă a doua zi dimineaţă.``

20 N'au ascultat de Moise, şi s'au găsit unii, care au lăsat ceva din ea pînă dimineaţa; dar a făcut viermi şi s'a împuţit. Moise s'a mîniat pe oamenii aceia.

21 Astfel, în toate dimineţile, fiecare strîngea cît îi trebuia pentru hrană; şi, cînd venea căldura soarelui, se topea.

22 În ziua a şasea, au strîns hrană îndoit, şi anume doi omeri de fiecare. Toţi fruntaşii adunării au venit şi au spus lui Moise lucrul acesta.

23 Şi Moise le -a zis: ,,Domnul a poruncit aşa. Mîne este ziua de odihnă, Sabatul închinat Domnului; coaceţi ce aveţi de copt, fierbeţi ce aveţi de fiert, şi păstraţi pînă a doua zi dimineaţa tot ce va rămînea!``

24 Au lăsat -o pînă a doua zi dimineaţa, cum poruncise Moise; şi nu s'a împuţit, şi n'a făcut viermi.

25 Moise a zis: ,,Mîncaţi -o azi, căci este ziua Sabatului; azi nu veţi găsi mană pe cîmp.

26 Veţi strînge timp de şase zile; dar în ziua a şaptea, care este Sabatul, nu va fi.``

27 În ziua a şaptea, unii din popor au ieşit să strîngă mană, şi n'au găsit.

28 Atunci Domnul a zis lui Moise: ,,Pînă cînd aveţi de gînd să nu păziţi poruncile şi legile Mele?

29 Vedeţi că Domnul v'a dat Sabatul; de aceia vă dă în ziua a şasea hrană pentru două zile. Fiecare să rămînă la locul lui, şi, în ziua a şaptea, nimeni să nu iasă din locul în care se găseşte.``

30 Şi poporul s'a odihnit în ziua a şaptea.

31 Casa lui Israel a numit hrana aceasta ,,mană``. Ea semăna cu bobul de coriandru; era albă, şi avea un gust de turtă cu miere.

32 Moise a zis: ,,Iată ce a poruncit Domnul: ,Să se păstreze un omer plin cu mană pentru urmaşii voştri, ca să vadă şi ei pînea pe care v'am dat -o s'o mîncaţi în pustie, după ce v'am scos din ţara Egiptului.``

33 Şi Moise a zis lui Aaron: ,,Ia un vas, pune în el un omer plin cu mană, şi aşează -l înaintea Domnului, ca să fie păstrat pentru urmaşii voştri.``

34 După porunca dată de Domnul lui Moise, Aaron l'a pus înaintea chivotului mărturiei, ca să fie păstrat.

35 Copiii lui Israel au mîncat mană patruzeci de ani, pînă la sosirea lor într -o ţară locuită; au mîncat mană pînă la sosirea lor la hotarele ţării Canaanului.

36 Omerul este a zecea parte dintr'o efă.