1 E a fome era gravíssima na terra.

2 E aconteceu que, como acabaram de comer o mantimento que trouxeram do Egito, disse-lhes seu pai: Voltai, comprai-nos um pouco de alimento.

3 Mas Judá respondeu-lhe, dizendo: Fortemente nos protestou aquele homem, dizendo: Não vereis a minha face, se o vosso irmão não vier convosco.

4 Se enviares conosco o nosso irmão, desceremos e te compraremos alimento;

5 Mas se não o enviares, não desceremos; porquanto aquele homem nos disse: Não vereis a minha face, se o vosso irmão não vier convosco.

6 E disse Israel: Por que me fizeste tal mal, fazendo saber àquele homem que tínheis ainda outro irmão?

7 E eles disseram: Aquele homem particularmente nos perguntou por nós, e pela nossa parentela, dizendo: Vive ainda vosso pai? Tendes mais um irmão? E respondemos-lhe conforme as mesmas palavras. Podíamos nós saber que diria: Trazei vosso irmão?

8 Então disse Judá a Israel, seu pai: Envia o jovem comigo, e levantar-nos-emos, e iremos, para que vivamos e não morramos, nem nós, nem tu, nem os nossos filhos.

9 Eu serei fiador por ele, da minha mão o requererás; se eu não o trouxer, e não o puser perante a tua face, serei réu de crime para contigo para sempre.

10 E se não nos tivéssemos detido, certamente já estaríamos segunda vez de volta.

11 Então disse-lhes Israel, seu pai: Pois que assim é, fazei isso; tomai do mais precioso desta terra em vossos vasos, e levai ao homem um presente: um pouco do bálsamo e um pouco de mel, especiarias e mirra, terebinto e amêndoas;

12 E tomai em vossas mãos dinheiro em dobro, e o dinheiro que voltou na boca dos vossos sacos tornai a levar em vossas mãos; bem pode ser que fosse erro.

13 Tomai também a vosso irmão, e levantai-vos e voltai àquele homem;

14 E Deus Todo-Poderoso vos dê misericórdia diante do homem, para que deixe vir convosco vosso outro irmão, e Benjamim; e eu, se for desfilhado, desfilhado ficarei.

15 E os homens tomaram aquele presente, e dinheiro em dobro em suas mãos, e a Benjamim; e levantaram-se, e desceram ao Egito, e apresentaram-se diante de José.

16 Vendo, pois, José a Benjamim com eles, disse ao que estava sobre a sua casa: Leva estes homens à casa, e mata reses, e prepara tudo; porque estes homens comerão comigo ao meio-dia.

17 E o homem fez como José dissera, e levou-os à casa de José.

18 Então temeram aqueles homens, porquanto foram levados à casa de José, e diziam: Por causa do dinheiro que dantes voltou nos nossos sacos, fomos trazidos aqui, para nos incriminar e cair sobre nós, para que nos tome por servos, e a nossos jumentos.

19 Por isso chegaram-se ao homem que estava sobre a casa de José, e falaram com ele à porta da casa,

20 E disseram: Ai! senhor meu, certamente descemos dantes a comprar mantimento;

21 E aconteceu que, chegando à estalagem, e abrindo os nossos sacos, eis que o dinheiro de cada um estava na boca do seu saco, nosso dinheiro por seu peso; e tornamos a trazê-lo em nossas mãos;

22 Também trouxemos outro dinheiro em nossas mãos, para comprar mantimento; não sabemos quem tenha posto o nosso dinheiro nos nossos sacos.

23 E ele disse: Paz seja convosco, não temais; o vosso Deus, e o Deus de vosso pai, vos tem dado um tesouro nos vossos sacos; o vosso dinheiro me chegou a mim. E trouxe-lhes fora a Simeão.

24 Depois levou os homens à casa de José, e deu-lhes água, e lavaram os seus pés; também deu pasto aos seus jumentos.

25 E prepararam o presente, para quando José viesse ao meio-dia; porque tinham ouvido que ali haviam de comer pão.

26 Vindo, pois, José à casa, trouxeram-lhe ali o presente que tinham em suas mãos; e inclinaram-se a ele até à terra.

27 E ele lhes perguntou como estavam, e disse: Vosso pai, o ancião de quem falastes, está bem? Ainda vive?

28 E eles disseram: Bem está o teu servo, nosso pai vive ainda. E abaixaram a cabeça, e inclinaram-se.

29 E ele levantou os seus olhos, e viu a Benjamim, seu irmão, filho de sua mãe, e disse: Este é vosso irmão mais novo de quem falastes? Depois ele disse: Deus te dê a sua graça, meu filho.

30 E José apressou-se, porque as suas entranhas comoveram-se por causa do seu irmão, e procurou onde chorar; e entrou na câmara, e chorou ali.

31 Depois lavou o seu rosto, e saiu; e conteve-se, e disse: Ponde pão.

32 E serviram-lhe à parte, e a eles também à parte, e aos egípcios, que comiam com ele, à parte; porque os egípcios não podem comer pão com os hebreus, porquanto é abominação para os egípcios.

33 E assentaram-se diante dele, o primogênito segundo a sua primogenitura, e o menor segundo a sua menoridade; do que os homens se maravilhavam entre si.

34 E apresentou-lhes as porções que estavam diante dele; porém a porção de Benjamim era cinco vezes maior do que as porções deles todos. E eles beberam, e se regalaram com ele.

1 Foametea bîntuia greu în ţară.

2 Cînd au isprăvit de mîncat grîul, pe care -l aduseseră din Egipt, Iacov a zis fiilor săi: ,,Duceţi-vă iarăş, şi cumpăraţi-ne ceva merinde.``

3 Iuda i -a răspuns: ,,Omul acela ne -a spus curat: ,Să nu-mi mai vedeţi faţa, dacă fratele vostru nu va fi cu voi.`

4 Dacă vrei deci să trimeţi pe fratele nostru cu noi, ne vom pogorî, şi-ţi vom cumpăra merinde.

5 Dar dacă nu vrei să -l trimeţi, nu ne vom pogorî, căci omul acela ne -a spus: ,,Să nu-mi mai vedeţi faţa, dacă fratele vostru nu va fi cu voi!``

6 Israel a zis atunci: ,,Pentruce mi-aţi făcut un astfel de rău, şi aţi spus omului aceluia că mai aveţi un frate?``

7 Ei au răspuns: ,,Omul acela ne -a întrebat despre noi şi familia noastră, şi a zis: ,Mai trăieşte tatăl vostru? Mai aveţi vreun frate?` Şi noi am răspuns la întrebările acestea. Puteam noi să ştim că are să zică: ,Aduceţi pe fratele vostru?``

8 Iuda a zis tatălui său Israel: ,Trimete copilul cu mine, ca să ne sculăm şi să plecăm, şi vom trăi şi nu vom muri, noi, tu şi copiii noştri.

9 Răspund eu pentru el; ai să -l ceri înapoi din mîna mea. Dacă nu -l voi aduce înapoi la tine, şi dacă nu -l voi pune înaintea ta, vinovat să fiu faţă de tine pentru totdeauna.

10 Căci dacă n'am mai fi zăbovit, de două ori ne-am fi întors pînă acum.``

11 Israel, tatăl lor, le -a zis: ,,Fiindcă trebuie, faceţi aşa. Luaţi-vă în saci ceva din cele mai bune roade ale ţării, ca să duceţi un dar omului aceluia, şi anume: puţin leac alinător, şi puţină miere, mirodenii, smirnă, fisticuri şi migdale.

12 Luaţi cu voi argint îndoit, şi duceţi înapoi argintul, pe care vi -l puseseră la gura sacilor: poate că a fost o greşeală.

13 Luaţi şi pe fratele vostru, sculaţi-vă şi întoarceţi-vă la omul acela.

14 Dumnezeul Cel Atotputernic să vă facă să căpătaţi trecere înaintea omului aceluia, şi să lase să se întoarcă împreună cu voi pe celalt frate al vostru şi pe Beniamin! Iar eu, dacă trebuie să fiu lipsit de copiii mei, lipsit să fiu!``

15 Au luat darul; au luat cu ei argint îndoit, precum şi pe Beniamin; s'au sculat, s'au pogorît în Egipt, şi s'au înfăţişat înaintea lui Iosif.

16 Cum a văzut Iosif pe Beniamin cu ei, a zis economului său: ,,Bagă pe oamenii aceştia în casă, taie vite şi găteşte; căci oamenii aceştia au să mănînce cu mine la amează.``

17 Omul acela a făcut ce -i poruncise Iosif, şi a dus pe oamenii aceia în casa lui Iosif.

18 Ei s'au temut cînd au văzut că -i bagă în casa lui Iosif, şi au zis: ,,Ne bagă înlăuntru din pricina argintului pus în sacii noştri data trecută; vor să se năpustească peste noi, ca să ne ia robi, şi să pună mîna pe măgarii noştri.``

19 S'au apropiat de economul casei lui Iosif, şi au intrat în vorbă cu el la uşa casei;

20 şi au zis: ,,Domnule, noi ne-am mai pogorît odată aici, ca să cumpărăm merinde.

21 Apoi, cînd am ajuns la locul unde trebuia să rămînem peste noapte, ne-am deschis sacii; şi iatăcă argintul fiecăruia era la gura sacului său, argintul nostru, după greutatea lui: şi l-am adus înapoi cu noi.

22 Am adus şi alt argint, ca să cumpărăm merinde. Nu ştim cine a pus argintul în sacii noştri.``

23 Economul a răspuns: ,,Fiţi pe pace! Nu vă temeţi de nimic. Dumnezeul vostru, Dumnezeul tatălui vostru, v'a pus pe ascuns o comoară în saci. Argintul vostru a trecut prin mînile mele.`` Şi le -a adus şi pe Simeon.

24 Omul acesta i -a băgat în casa lui Iosif; le -a dat apă de şi-au spălat picioarele; a dat şi nutreţ măgarilor lor.

25 Ei şi-au pregătit darul pînă la venirea lui Iosif, la amează; căci aflaseră că au să mănînce la el.

26 Cînd a ajuns Iosif acasă, i-au dat darul, pe care i -l aduseseră, şi s'au aruncat cu faţa la pămînt înaintea lui.

27 El i -a întrebat de sănătate; şi a zis: ,,Bătrînul vostru tată, de care aţi vorbit, este sănătos? Mai trăieşte?``

28 Ei au răspuns: ,,Robul tău, tatăl nostru, este sănătos; trăieşte încă``. Şi s'au plecat şi s'au aruncat cu faţa la pămînt.

29 Iosif a ridicat ochii; şi, aruncînd o privire spre frate-său Beniamin, fiul mamei sale, a zis: ,,Acesta este fratele vostru cel tînăr, despre care mi-aţi vorbit?`` Şi a adăugat: ,,Dumnezeu să aibă milă de tine, fiule!``

30 Iosif a isprăvit repede, căci i se rupea inima pentru fratele său, şi simţea nevoie să plîngă; a intrat de grab într'o odaie, şi a plîns acolo.

31 Dupăce s'a spălat pe faţă, a ieşit din odaie; şi, silindu-se să se stăpînească, a zis: ,,Aduceţi de mîncare!``

32 Au adus de mîncare lui Iosif deoparte, şi fraţilor lui de o parte; Egiptenilor, cari mîncau cu el, le-au adus deasemenea mîncare de o parte; căci Egiptenii nu puteau să mănînce cu Evreii, fiindcă lucrul acesta pentru ei este o urîciune.

33 Fraţii lui Iosif s'au aşezat la masă în faţa lui: dela întîiul născut, după dreptul lui de întîi născut, şi pînă la cel mai tînăr, aşezaţi după vîrstă; şi se uitau unii la alţii cu mirare.

34 Iosif a pus să le dea din bucatele cari erau înaintea lui; iar Beniamin a căpătat de cinci ori mai mult decît ceilalţi. Şi au băut, şi s'au veselit împreună cu el.