1 א ויזכר אלהים את נח ואת כל החיה ואת כל הבהמה אשר אתו בתבה ויעבר אלהים רוח על הארץ וישכו המים
2 ב ויסכרו מעינת תהום וארבת השמים ויכלא הגשם מן השמים
3 ג וישבו המים מעל הארץ הלוך ושוב ויחסרו המים--מקצה חמשים ומאת יום
4 ד ותנח התבה בחדש השביעי בשבעה עשר יום לחדש על הרי אררט
5 ה והמים היו הלוך וחסור עד החדש העשירי בעשירי באחד לחדש נראו ראשי ההרים
6 ו ויהי מקץ ארבעים יום ויפתח נח את חלון התבה אשר עשה
7 ז וישלח את הערב ויצא יצוא ושוב עד יבשת המים מעל הארץ
8 ח וישלח את היונה מאתו--לראות הקלו המים מעל פני האדמה
9 ט ולא מצאה היונה מנוח לכף רגלה ותשב אליו אל התבה--כי מים על פני כל הארץ וישלח ידו ויקחה ויבא אתה אליו אל התבה
10 י ויחל עוד שבעת ימים אחרים ויסף שלח את היונה מן התבה
11 יא ותבא אליו היונה לעת ערב והנה עלה זית טרף בפיה וידע נח כי קלו המים מעל הארץ
12 יב וייחל עוד שבעת ימים אחרים וישלח את היונה ולא יספה שוב אליו עוד
13 יג ויהי באחת ושש מאות שנה בראשון באחד לחדש חרבו המים מעל הארץ ויסר נח את מכסה התבה וירא והנה חרבו פני האדמה
14 יד ובחדש השני בשבעה ועשרים יום לחדש--יבשה הארץ {ס}
15 טו וידבר אלהים אל נח לאמר
16 טז צא מן התבה--אתה ואשתך ובניך ונשי בניך אתך
17 יז כל החיה אשר אתך מכל בשר בעוף ובבהמה ובכל הרמש הרמש על הארץ--הוצא (היצא) אתך ושרצו בארץ ופרו ורבו על הארץ
18 יח ויצא נח ובניו ואשתו ונשי בניו אתו
19 יט כל החיה כל הרמש וכל העוף כל רומש על הארץ--למשפחתיהם יצאו מן התבה
20 כ ויבן נח מזבח ליהוה ויקח מכל הבהמה הטהרה ומכל העוף הטהור ויעל עלת במזבח
21 כא וירח יהוה את ריח הניחח ויאמר יהוה אל לבו לא אסף לקלל עוד את האדמה בעבור האדם כי יצר לב האדם רע מנעריו ולא אסף עוד להכות את כל חי כאשר עשיתי
22 כב עד כל ימי הארץ זרע וקציר וקר וחם וקיץ וחרף ויום ולילה--לא ישבתו
1 Dumnezeu Şi -a adus aminte de Noe, de toate vieţuitoarele şi de toate vitele cari erau cu el în corabie; şi Dumnezeu a făcut să sufle un vînt pe pămînt, şi apele s'au potolit.
2 Izvoarele Adîncului şi stăvilarele cerurilor au fost închise, şi ploaia din cer a fost oprită.
3 Apele au scăzut de pe faţa pămîntului, scurgîndu-se şi împuţinîndu-se, şi, după o sutăcincizeci de zile, apele s'au micşorat.
4 În luna a şaptea, în ziua a şaptesprezecea a lunii, corabia s'a oprit pe munţii Ararat.
5 Apele au mers scăzînd pînă în luna a zecea. În luna a zecea, în ziua întîi a lunii, s'au văzut vîrfurile munţilor.
6 După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra corăbiei pe care o făcuse.
7 A dat drumul unui corb, care a ieşit, ducîndu-se şi întorcîndu-se, pînă cînd au secat apele de pe pămînt.
8 A dat drumul şi unui porumbel, ca să vadă dacă scăzuseră apele de pe faţa pămîntului.
9 Dar porumbelul n'a găsit nici un loc ca să-şi pună piciorul, şi s'a întors la el în corabie, căci erau ape pe toată faţa pămîntului. Noe a întins mîna, l -a luat, şi l -a băgat la el în corabie.
10 A mai aşteptat alte şapte zile, şi iarăş a dat drumul porumbelului din corabie.
11 Porumbelul s'a întors la el spre seară; şi iată că în ciocul lui era o frunză de măslin ruptă de curînd. Noe a cunoscut astfel că apele scăzuseră pe pămînt.
12 A mai aşteptat alte şapte zile; şi a dat drumul porumbelului. Dar porumbelul nu s'a mai întors la el.
13 În anul şase sute unu, în luna întîi, în ziua întîi a lunii, apele secaseră pe pămînt. Noe a ridicat învelitoarea corăbiei: s'a uitat, şi iată că faţa pămîntului se uscase.
14 În luna a doua, în a douăzeci şi şaptea zi a lunii, pămîntul era uscat de tot.
15 Atunci Dumnezeu a vorbit lui Noe, şi i -a zis:
16 ,,Ieşi din corabie, tu şi nevastă-ta, fiii tăi şi nevestele fiilor tăi cu tine!
17 Scoate afară împreună cu tine toate vieţuitoarele de tot felul cari sînt cu tine, atît păsările cît şi vitele şi toate tîrîtoarele cari se tîrăsc pe pămînt: să mişune pe pămînt, să crească şi să se înmulţească pe pămînt.``
18 Şi Noe a ieşit afară cu fiii săi, cu nevastă-sa şi cu nevestele fiilor săi.
19 Toate dobitoacele, toate tîrîtoarele, toate păsările, tot ce se mişcă pe pămînt, după soiurile lor, au ieşit din corabie.
20 Noe a zidit un altar Domnului; a luat din toate dobitoacele curate şi din toate păsările curate, şi a adus arderi de tot pe altar.
21 Domnul a mirosit un miros plăcut; şi Domnul a zis în inima Lui: ,,Nu voi mai blestema pămîntul, din pricina omului, pentrucă întocmirile gîndurilor din inima omului sînt rele din tinereţa lui; şi nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am făcut.
22 Cît va fi pămîntul, nu va înceta sămănatul şi seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea!``