1 O quinto anjo tocou a trombeta, e vi uma estrela caída do céu na terra. E foi-lhe dada a chave do poço do abismo. 2 Ela abriu o poço do abismo, e subiu fumaça do poço como fumaça de grande fornalha, e, com a fumaceira saída do poço, escureceu-se o sol e o ar. 3 Também da fumaça saíram gafanhotos para a terra; e foi-lhes dado poder como o que têm os escorpiões da terra, 4 e foi-lhes dito que não causassem dano à erva da terra, nem a qualquer coisa verde, nem a árvore alguma e tão somente aos homens que não têm o selo de Deus sobre a fronte. 5 Foi-lhes também dado, não que os matassem, e sim que os atormentassem durante cinco meses. E o seu tormento era como tormento de escorpião quando fere alguém. 6 Naqueles dias, os homens buscarão a morte e não a acharão; também terão ardente desejo de morrer, mas a morte fugirá deles.

7 O aspecto dos gafanhotos era semelhante a cavalos preparados para a peleja; na sua cabeça havia como que coroas parecendo de ouro; e o seu rosto era como rosto de homem; 8 tinham também cabelos, como cabelos de mulher; os seus dentes, como dentes de leão; 9 tinham couraças, como couraças de ferro; o barulho que as suas asas faziam era como o barulho de carros de muitos cavalos, quando correm à peleja; 10 tinham ainda cauda, como escorpiões, e ferrão; na cauda tinham poder para causar dano aos homens, por cinco meses; 11 e tinham sobre eles, como seu rei, o anjo do abismo, cujo nome em hebraico é Abadom, e em grego, Apoliom.

12 O primeiro ai passou. Eis que, depois destas coisas, vêm ainda dois ais.

13 O sexto anjo tocou a trombeta, e ouvi uma voz procedente dos quatro ângulos do altar de ouro que se encontra na presença de Deus, 14 dizendo ao sexto anjo, o mesmo que tem a trombeta: Solta os quatro anjos que se encontram atados junto ao grande rio Eufrates. 15 Foram, então, soltos os quatro anjos que se achavam preparados para a hora, o dia, o mês e o ano, para que matassem a terça parte dos homens. 16 O número dos exércitos da cavalaria era de vinte mil vezes dez milhares; eu ouvi o seu número. 17 Assim, nesta visão, contemplei que os cavalos e os seus cavaleiros tinham couraças cor de fogo, de jacinto e de enxofre. A cabeça dos cavalos era como cabeça de leão, e de sua boca saía fogo, fumaça e enxofre. 18 Por meio destes três flagelos, a saber, pelo fogo, pela fumaça e pelo enxofre que saíam da sua boca, foi morta a terça parte dos homens; 19 pois a força dos cavalos estava na sua boca e na sua cauda, porquanto a sua cauda se parecia com serpentes, e tinha cabeça, e com ela causavam dano.

20 Os outros homens, aqueles que não foram mortos por esses flagelos, não se arrependeram das obras das suas mãos, deixando de adorar os demônios e os ídolos de ouro, de prata, de cobre, de pedra e de pau, que nem podem ver, nem ouvir, nem andar; 21 nem ainda se arrependeram dos seus assassínios, nem das suas feitiçarias, nem da sua prostituição, nem dos seus furtos.

1 Îngerul al cincelea a sunat din trîmbiţă. Şi am văzut o stea care căzuse din cer pe pămînt. I s'a dat cheia fîntînii Adîncului,2 şi a deschis fîntîna Adîncului. Din fîntînă s'a ridicat un fum, ca fumul unui cuptor mare. Şi soarele şi văzduhul s'au întunecat de fumul fîntînii.3 Din fum au ieşit nişte lăcuste pe pămînt. Şi li s'a dat o putere, ca puterea pe care o au scorpiile pămîntului.4 Li s'a zis să nu vatăme iarba pămîntului, nici vreo verdeaţă, nici vreun copac, ci numai pe oamenii, cari n'aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu.5 Li s'a dat putere nu să -i omoare, ci să -i chinuiască cinci luni; şi chinul lor era cum e chinul scorpiei, cînd înţeapă pe un om.6 În acele zile, oamenii vor căuta moartea, şi n'o vor găsi; vor dori să moară, şi moartea va fugi de ei.7 Lăcustele acelea semănau cu nişte cai pregătiţi de luptă. Pe capete aveau un fel de cununi, cari păreau de aur. Feţele lor semănau cu nişte feţe de oameni.8 Aveau părul ca părul de femeie, şi dinţii lor erau ca dinţii de lei.9 Aveau nişte platoşe ca nişte platoşe de fer; şi vuietul, pe care -l făceau aripile lor, era ca vuietul unor care trase de mulţi cai, cari se aruncă la luptă.10 Aveau nişte cozi ca de scorpii, cu bolduri. Şi în cozile lor stătea puterea, pe care o aveau ca să vatăme pe oameni cinci luni.11 Peste ele aveau ca împărat pe îngerul Adîncului, care pe evreieşte se cheamă Abadon iar pe greceşte Apolion.12 Cea dintîi nenorocire a trecut. Iată că mai vin încă două nenorociri după ea.13 Îngerul al şaselea a sunat din trîmbiţă. Şi am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur, care este înaintea lui Dumnezeu,14 şi zicînd îngerului al şaselea, care avea trîmbiţa: ,,Desleagă pe cei patru îngeri, cari sînt legaţi la rîul cel mare Eufrat!``15 Şi cei patru îngeri, cari stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna şi anul acela, au fost deslegaţi, ca să omoare a treia parte din oameni.16 Oştirea lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreţi; le-am auzit numărul.17 Şi iată cum mi s'au arătat în vedenie caii şi călăreţii: aveau platoşe ca focul, iacintul şi pucioasa. Capetele cailor erau ca nişte capete de lei, şi din gurile lor ieşea foc, fum şi pucioasă.18 A treia parte din oameni au fost ucişi de aceste trei urgii: de focul, de fumul şi de pucioasa, cari ieşeau din gurile lor.19 Căci puterea cailor stătea în gurile şi în cozile lor. Cozile lor erau ca nişte şerpi cu capete, şi cu ele vătămau.20 Ceilalţi oameni, cari n'au fost ucişi de aceste urgii, nu s'au pocăit de faptele mînilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, cari nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble.21 Şi nu s'au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor.