1 O rei Nabucodonosor a todos os povos, nações e homens de todas as línguas, que habitam em toda a terra: Paz vos seja multiplicada! 2 Pareceu-me bem fazer conhecidos os sinais e maravilhas que Deus, o Altíssimo, tem feito para comigo. 3 Quão grandes são os seus sinais, e quão poderosas, as suas maravilhas! O seu reino é reino sempiterno, e o seu domínio, de geração em geração.

4 Eu, Nabucodonosor, estava tranquilo em minha casa e feliz no meu palácio. 5 Tive um sonho, que me espantou; e, quando estava no meu leito, os pensamentos e as visões da minha cabeça me turbaram. 6 Por isso, expedi um decreto, pelo qual fossem introduzidos à minha presença todos os sábios da Babilônia, para que me fizessem saber a interpretação do sonho. 7 Então, entraram os magos, os encantadores, os caldeus e os feiticeiros, e lhes contei o sonho; mas não me fizeram saber a sua interpretação. 8 Por fim, se me apresentou Daniel, cujo nome é Beltessazar, segundo o nome do meu deus, e no qual há o espírito dos deuses santos; e eu lhe contei o sonho, dizendo: 9 Beltessazar, chefe dos magos, eu sei que há em ti o espírito dos deuses santos, e nenhum mistério te é difícil; eis as visões do sonho que eu tive; dize-me a sua interpretação. 10 Eram assim as visões da minha cabeça quando eu estava no meu leito: eu estava olhando e vi uma árvore no meio da terra, cuja altura era grande; 11 crescia a árvore e se tornava forte, de maneira que a sua altura chegava até ao céu; e era vista até aos confins da terra. 12 A sua folhagem era formosa, e o seu fruto, abundante, e havia nela sustento para todos; debaixo dela os animais do campo achavam sombra, e as aves do céu faziam morada nos seus ramos, e todos os seres viventes se mantinham dela. 13 No meu sonho, quando eu estava no meu leito, vi um vigilante, um santo, que descia do céu, 14 clamando fortemente e dizendo: Derribai a árvore, cortai-lhe os ramos, derriçai-lhe as folhas, espalhai o seu fruto; afugentem-se os animais de debaixo dela e as aves, dos seus ramos. 15 Mas a cepa, com as raízes, deixai na terra, atada com cadeias de ferro e de bronze, na erva do campo. Seja ela molhada do orvalho do céu, e a sua porção seja, com os animais, a erva da terra. 16 Mude-se-lhe o coração, para que não seja mais coração de homem, e lhe seja dado coração de animal; e passem sobre ela sete tempos. 17 Esta sentença é por decreto dos vigilantes, e esta ordem, por mandado dos santos; a fim de que conheçam os viventes que o Altíssimo tem domínio sobre o reino dos homens; e o dá a quem quer e até ao mais humilde dos homens constitui sobre eles. 18 Isto vi eu, rei Nabucodonosor, em sonhos. Tu, pois, ó Beltessazar, dize a interpretação, porquanto todos os sábios do meu reino não me puderam fazer saber a interpretação, mas tu podes; pois há em ti o espírito dos deuses santos.

19 Então, Daniel, cujo nome era Beltessazar, esteve atônito por algum tempo, e os seus pensamentos o turbavam. Então, lhe falou o rei e disse: Beltessazar, não te perturbe o sonho, nem a sua interpretação. Respondeu Beltessazar e disse: Senhor meu, o sonho seja contra os que te têm ódio, e a sua interpretação, para os teus inimigos. 20 A árvore que viste, que cresceu e se tornou forte, cuja altura chegou até ao céu, e que foi vista por toda a terra, 21 cuja folhagem era formosa, e o seu fruto, abundante, e em que para todos havia sustento, debaixo da qual os animais do campo achavam sombra, e em cujos ramos as aves do céu faziam morada, 22 és tu, ó rei, que cresceste e vieste a ser forte; a tua grandeza cresceu e chega até ao céu, e o teu domínio, até à extremidade da terra. 23 Quanto ao que viu o rei, um vigilante, um santo, que descia do céu e que dizia: Cortai a árvore e destruí-a, mas a cepa com as raízes deixai na terra, atada com cadeias de ferro e de bronze, na erva do campo; seja ela molhada do orvalho do céu, e a sua porção seja com os animais do campo, até que passem sobre ela sete tempos, 24 esta é a interpretação, ó rei, e este é o decreto do Altíssimo, que virá contra o rei, meu senhor: 25 serás expulso de entre os homens, e a tua morada será com os animais do campo, e dar-te-ão a comer ervas como aos bois, e serás molhado do orvalho do céu; e passar-se-ão sete tempos por cima de ti, até que conheças que o Altíssimo tem domínio sobre o reino dos homens e o dá a quem quer. 26 Quanto ao que foi dito, que se deixasse a cepa da árvore com as suas raízes, o teu reino tornará a ser teu, depois que tiveres conhecido que o céu domina. 27 Portanto, ó rei, aceita o meu conselho e põe termo, pela justiça, em teus pecados e em tuas iniquidades, usando de misericórdia para com os pobres; e talvez se prolongue a tua tranquilidade.

28 Todas estas coisas sobrevieram ao rei Nabucodonosor. 29 Ao cabo de doze meses, passeando sobre o palácio real da cidade de Babilônia, 30 falou o rei e disse: Não é esta a grande Babilônia que eu edifiquei para a casa real, com o meu grandioso poder e para glória da minha majestade? 31 Falava ainda o rei quando desceu uma voz do céu: A ti se diz, ó rei Nabucodonosor: Já passou de ti o reino. 32 Serás expulso de entre os homens, e a tua morada será com os animais do campo; e far-te-ão comer ervas como os bois, e passar-se-ão sete tempos por cima de ti, até que aprendas que o Altíssimo tem domínio sobre o reino dos homens e o dá a quem quer. 33 No mesmo instante, se cumpriu a palavra sobre Nabucodonosor; e foi expulso de entre os homens e passou a comer erva como os bois, o seu corpo foi molhado do orvalho do céu, até que lhe cresceram os cabelos como as penas da águia, e as suas unhas, como as das aves.

34 Mas ao fim daqueles dias, eu, Nabucodonosor, levantei os olhos ao céu, tornou-me a vir o entendimento, e eu bendisse o Altíssimo, e louvei, e glorifiquei ao que vive para sempre, cujo domínio é sempiterno, e cujo reino é de geração em geração. 35 Todos os moradores da terra são por ele reputados em nada; e, segundo a sua vontade, ele opera com o exército do céu e os moradores da terra; não há quem lhe possa deter a mão, nem lhe dizer: Que fazes? 36 Tão logo me tornou a vir o entendimento, também, para a dignidade do meu reino, tornou-me a vir a minha majestade e o meu resplendor; buscaram-me os meus conselheiros e os meus grandes; fui restabelecido no meu reino, e a mim se me ajuntou extraordinária grandeza. 37 Agora, pois, eu, Nabucodonosor, louvo, exalço e glorifico ao Rei do céu, porque todas as suas obras são verdadeiras, e os seus caminhos, justos, e pode humilhar aos que andam na soberba.

1 ,,Nebucadneţar, împăratul, către toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile, cari locuiesc pe tot pămîntul: Să aveţi multă pace!2 Am găsit cu cale să fac cunoscut semnele şi minunile, pe cari le -a făcut Dumnezeul cel Prea Înalt faţă de mine.3 Cît de mari sînt semnele Lui şi cît de puternice sînt minunile Lui! Împărăţia Lui este o împărăţie vecinică, şi stăpînirea Lui dăinuieşte din neam în neam!4 Eu, Nebucadneţar, trăiam liniştit în casa mea, şi fericit în palatul meu.5 Am visat un vis, care m'a înspăimîntat; gîndurile de cari eram urmărit în patul meu şi vedeniile duhului meu mă umpleau de groază.6 Am poruncit atunci să aducă înaintea mea pe toţi înţelepţii Babilonului, ca să-mi tîlcuiască visul.7 Îndată au venit vrăjitorii, cititorii în stele, Haldeii şi ghicitorii. Le-am spus visul, şi nu mi l-au putut tîlcui.8 La urmă de tot, s'a înfăţişat înaintea mea Daniel, numit Beltşaţar, după numele dumnezeului meu, şi care are în el duhul dumnezeilor celor sfinţi. I-am spus visul, şi am zis:9 -,,Beltşaţare, căpetenia vrăjitorilor, ştiu că ai în tine duhul dumnezeilor sfinţi, şi că pentru tine nici o taină nu este grea; deci tîlcuieşte-mi vedeniile, pe cari le-am avut în vis.10 Iată vedeniile cari mi-au trecut prin cap, cînd eram în pat. Mă uitam, şi iată că în mijlocul pămîntului era un copac foarte înalt.11 Copacul acesta s'a făcut mare şi puternic, vîrful lui se înălţa pînă la ceruri, şi se vedea dela marginile întregului pămînt.12 Frunza lui era frumoasă, şi avea roade multe; în el se găsea hrană pentru toţi; fiarele cîmpului se adăposteau supt umbra lui, păsările cerului îşi făceau cuibul în ramurile lui, şi orice făptură vie se hrănea din el.13 În vedeniile cari-mi treceau prin cap, în patul meu, mă uitam, şi iată că s'a pogorît din ceruri un străjer sfînt.14 El a strigat cu putere şi a vorbit aşa: ,,Tăiaţi copacul, şi rupeţi ramurile; scuturaţi -i frunza şi risipiţi roadele; fugăriţi fiarele de supt el, şi păsările din ramurile lui!15 Dar trunchiul cu rădăcinile lui, lăsaţi -l în pămînt, şi legaţi -l cu lanţuri de fer şi de aramă, în iarba de pe cîmp, ca să fie udat de roua cerului, şi să fie la un loc cu fiarele în iarba pămîntului.16 Inima lui de om i se va preface într'o inimă de fiară, şi vor trece şapte vremuri peste el.17 Hotărîrea aceasta a fost luată în sfatul străjerilor, şi pusă la cale înaintea sfinţilor, ca să ştie cei vii că Cel Prea Înalt stăpîneşte peste împărăţia oamenilor, că o dă cui îi place, şi înalţă pe ea pe cel mai de jos dintre oameni!``18 Iată visul pe care l-am visat, eu, împăratul Nebucadneţar. Tu, Beltşaţar, tîlcuieşte -l, fiindcă toţi înţelepţii din împărăţia mea nu pot să mi -l tîlcuiască; tu însă poţi, căci ai în tine duhul dumnezeilor sfinţi.``19 Atunci Daniel, numit Beltşaţar, a rămas uimit o clipă, şi gîndurile lui îl tulburau. Împăratul a luat din nou cuvîntul, şi a zis: ,,Beltşaţare, să nu te turbure visul şi tîlcuirea!``. Şi Beltşaţar a răspuns: ,,Domnul meu, visul acesta să fie pentru vrăjmaşii tăi, şi tîlcuirea lui pentru protivnicii tăi!20 Copacul pe care l-ai văzut, care se făcuse atît de mare şi puternic, încît i se înălţa vîrful pînă la ceruri şi se vedea dela toate capetele pămîntului;21 copacul acesta, a cărui frunză era aşa de frumoasă şi care avea roade atît de multe şi în care era hrană pentru toţi, supt care se adăposteau fiarele cîmpului, şi în ramurile căruia îşi făceau-cuibul păsările cerului,22 eşti tu, împărate, care ai ajuns mare şi puternic, a cărui mărime a crescut şi s'a înălţat pînă la ceruri, şi a cărui stăpînire se întinde pînă la marginile pămîntului.23 Împăratul a văzut pe un străjer sfînt pogorîndu-se şi zicînd: ,,Tăiaţi copacul, şi nimiciţi -l; dar trunchiul cu rădăcinile lui lăsaţi -l în pămînt, şi legaţi -l cu lanţuri de fer şi de aramă, în iarba de pe cîmp, ca să fie udat de roua cerului, şi să stea la un loc cu fiarele cîmpului, pînă vor trece şapte vremuri peste el``.24 Iată tîlcuirea acestui fapt, împărate, iată hotărîrea Celui Prea Înalt, care se va împlini asupra domnului meu împăratul.25 Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, vei locui la un loc cu fiarele cîmpului, şi îţi vor da să mănînci iarbă ca la boi; vei fi udat de roua cerului şi şapte vremi vor trece peste tine, pînă vei cunoaşte că Cel Prea Înalt stăpîneşte peste împărăţia oamenilor şi o dă cui vrea.26 Porunca să lase trunchiul cu rădăcinile copacului, înseamnă că împărăţia ta îţi va rămînea ţie îndată ce vei recunoaşte stăpînirea Celui ce este în ceruri.27 Deaceea, împărate, placă-ţi sfatul meu! Pune capăt păcatelor tale, şi trăieşte în neprihănire, rupe -o cu nelegiuirile tale, şi ai milă de cei nenorociţi, şi poate că ţi se va prelungi fericirea!28 Toate aceste lucruri s'au împlinit asupra împăratului Nebucadneţar.29 După douăsprezece luni, pe cînd se plimba pe acoperişul palatului împărătesc din Babilon,30 împăratul a luat cuvîntul, şi a zis: ,,Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l-am zidit eu, ca loc de şedere împărătească, prin puterea bogăţiei mele şi spre slava măreţiei mele?``31 Nu se sfîrşise încă vorba aceasta a împăratului, şi un glas s'a pogorît din cer şi a zis: ,,Află, împărate Nebucadneţar, că ţi s'a luat împărăţia!32 Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, şi vei locui la un loc cu fiarele cîmpului; îţi vor da să mănînci iarbă ca la boi, şi vor trece peste tine şapte vremi, pînă vei recunoaşte că Cel Prea Înalt stăpîneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea!`` -33 Chiar în clipa aceea, s'a împlinit cuvîntul acela asupra lui Nebucadneţar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor, a mîncat iarbă ca boii, trupul i -a fost udat de roua cerului, pînă i -a crescut părul ca penele vulturului, şi unghiile ca ghiarele păsărilor.``34 După trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadneţar, am ridicat ochii spre cer, şi mi -a venit iarăş mintea la loc. Am binecuvîntat pe Cel Prea Înalt, am lăudat şi slăvit pe Cel ce trăieşte vecinic, Acela a cărui stăpînire este vecinică, şi a cărui împărăţie dăinuieşte din neam în neam.35 Toţi locuitorii pămîntului sînt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pămîntului, şi nimeni nu poate să stea împotriva mîniei Lui, nici să -I zică:,, Ce faci?``36 În vremea aceea, mi -a venit mintea înapoi; slava împărăţiei mele, măreţia şi strălucirea mea mi s'au dat înapoi; sfetnicii şi mai marii mei din nou m'au căutat; am fost pus iarăş peste împărăţia mea, şi puterea mea a crescut.37 Acum, eu, Nebucadneţar, laud, înalţ şi slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sînt adevărate, toate căile Lui sînt drepte, şi El poate să smerească pe ceice umblă cu mîndrie!``