1 Partiram de Elim, e toda a congregação dos filhos de Israel veio para o deserto de Sim, que está entre Elim e Sinai, aos quinze dias do segundo mês, depois que saíram da terra do Egito. 2 Toda a congregação dos filhos de Israel murmurou contra Moisés e Arão no deserto; 3 disseram-lhes os filhos de Israel: Quem nos dera tivéssemos morrido pela mão do Senhor, na terra do Egito, quando estávamos sentados junto às panelas de carne e comíamos pão a fartar! Pois nos trouxestes a este deserto, para matardes de fome toda esta multidão.

4 Então, disse o Senhor a Moisés: Eis que vos farei chover do céu pão, e o povo sairá e colherá diariamente a porção para cada dia, para que eu ponha à prova se anda na minha lei ou não. 5 Dar-se-á que, ao sexto dia, prepararão o que colherem; e será o dobro do que colhem cada dia. 6 Então, disse Moisés e Arão a todos os filhos de Israel: à tarde, sabereis que foi o Senhor quem vos tirou da terra do Egito, 7 e, pela manhã, vereis a glória do Senhor, porquanto ouviu as vossas murmurações; pois quem somos nós, para que murmureis contra nós? 8 Prosseguiu Moisés: Será isso quando o Senhor, à tarde, vos der carne para comer e, pela manhã, pão que vos farte, porquanto o Senhor ouviu as vossas murmurações, com que vos queixais contra ele; pois quem somos nós? As vossas murmurações não são contra nós, e sim contra o Senhor. 9 Disse Moisés a Arão: Dize a toda a congregação dos filhos de Israel: Chegai-vos à presença do Senhor, pois ouviu as vossas murmurações. 10 Quando Arão falava a toda a congregação dos filhos de Israel, olharam para o deserto, e eis que a glória do Senhor apareceu na nuvem.

11 E o Senhor disse a Moisés: 12 Tenho ouvido as murmurações dos filhos de Israel; dize-lhes: Ao crepúsculo da tarde, comereis carne, e, pela manhã, vos fartareis de pão, e sabereis que eu sou o Senhor, vosso Deus. 13 À tarde, subiram codornizes e cobriram o arraial; pela manhã, jazia o orvalho ao redor do arraial. 14 E, quando se evaporou o orvalho que caíra, na superfície do deserto restava uma coisa fina e semelhante a escamas, fina como a geada sobre a terra. 15 Vendo-a os filhos de Israel, disseram uns aos outros: Que é isto? Pois não sabiam o que era. Disse-lhes Moisés: Isto é o pão que o Senhor vos dá para vosso alimento. 16 Eis o que o Senhor vos ordenou: Colhei disso cada um segundo o que pode comer, um gômer por cabeça, segundo o número de vossas pessoas; cada um tomará para os que se acharem na sua tenda. 17 Assim o fizeram os filhos de Israel; e colheram, uns, mais, outros, menos. 18 Porém, medindo-o com o gômer, não sobejava ao que colhera muito, nem faltava ao que colhera pouco, pois colheram cada um quanto podia comer. 19 Disse-lhes Moisés: Ninguém deixe dele para a manhã seguinte. 20 Eles, porém, não deram ouvidos a Moisés, e alguns deixaram do maná para a manhã seguinte; porém deu bichos e cheirava mal. E Moisés se indignou contra eles. 21 Colhiam-no, pois, manhã após manhã, cada um quanto podia comer; porque, em vindo o calor, se derretia.

22 Ao sexto dia, colheram pão em dobro, dois gômeres para cada um; e os principais da congregação vieram e contaram-no a Moisés. 23 Respondeu-lhes ele: Isto é o que disse o Senhor: Amanhã é repouso, o santo sábado do Senhor; o que quiserdes cozer no forno, cozei-o, e o que quiserdes cozer em água, cozei-o em água; e tudo o que sobrar separai, guardando para a manhã seguinte. 24 E guardaram-no até pela manhã seguinte, como Moisés ordenara; e não cheirou mal, nem deu bichos. 25 Então, disse Moisés: Comei-o hoje, porquanto o sábado é do Senhor; hoje, não o achareis no campo. 26 Seis dias o colhereis, mas o sétimo dia é o sábado; nele, não haverá. 27 Ao sétimo dia, saíram alguns do povo para o colher, porém não o acharam. 28 Então, disse o Senhor a Moisés: Até quando recusareis guardar os meus mandamentos e as minhas leis? 29 Considerai que o Senhor vos deu o sábado; por isso, ele, no sexto dia, vos dá pão para dois dias; cada um fique onde está, ninguém saia do seu lugar no sétimo dia. 30 Assim, descansou o povo no sétimo dia.

31 Deu-lhe a casa de Israel o nome de maná; era como semente de coentro, branco e de sabor como bolos de mel. 32 Disse Moisés: Esta é a palavra que o Senhor ordenou: Dele encherás um gômer e o guardarás para as vossas gerações, para que vejam o pão com que vos sustentei no deserto, quando vos tirei do Egito. 33 Disse também Moisés a Arão: Toma um vaso, mete nele um gômer cheio de maná e coloca-o diante do Senhor, para guardar-se às vossas gerações. 34 Como o Senhor ordenara a Moisés, assim Arão o colocou diante do Testemunho para o guardar. 35 E comeram os filhos de Israel maná quarenta anos, até que entraram em terra habitada; comeram maná até que chegaram aos limites da terra de Canaã. 36 Gômer é a décima parte do efa.

1 Toată adunarea copiilor lui Israel a plecat din Elim; şi au ajuns în pustia Sin, care este între Elim şi Sinai, în a cincisprezecea zi a lunii a doua după ieşirea lor din ţara Egiptului.2 Şi toată adunarea copiilor lui Israel a cîrtit în pustia aceea împotriva lui Moise şi Aaron.3 Copiii lui Israel le-au zis: ,,Cum de n'am murit loviţi de mîna Domnului în ţara Egiptului, cînd şedeam lîngă oalele noastre cu carne, cînd mîncam pîne de ne săturam? Căci ne-aţi adus în pustia aceasta ca să faceţi să moară de foame toată mulţimea aceasta.``4 Domnul a zis lui Moise: ,,Iată că voi face să vă ploaie pîne din ceruri. Poporul va ieşi afară, şi va strînge, cît îi trebuie pentru fiecare zi, ca să -l pun la încercare, şi să văd dacă va umbla sau nu după legea Mea.5 În ziua a şasea, cînd vor pregăti ce au adus acasă, vor avea de două ori mai mult de cît vor strînge în fiecare zi.``6 Moise şi Aaron au zis tuturor copiilor lui Israel: ,,Astăseară, veţi înţelege că Domnul este Acela, care v'a scos din ţara Egiptului.7 Şi mîne dimineaţă, veţi vedea slava Domnului; pentrucă v'a auzit cîrtirile împotriva Domnului; căci ce sîntem noi, ca să cîrtiţi împotriva noastră?``8 Moise a zis: ,,Domnul vă va da astăseară carne de mîncat, şi mîne dimineaţă vă va da pîne să vă săturaţi, pentrucă a auzit Domnul cîrtirile, pe cari le-aţi rostit împotriva Lui; căci ce sîntem noi? Cîrtirile voastre nu se îndreaptă împotriva noastră, ci împotriva Domnului.``9 Moise a zis lui Aaron: ,,Spune întregei adunări a copiilor lui Israel: ,Apropiaţi-vă înaintea Domnului; căci v'a auzit cîrtirile.``10 Şi, pe cînd vorbea Aaron întregei adunări a lui Israel, s'au uitat înspre pustie, şi iată că slava Domnului s'a arătat în nor.11 Domnul, vorbind lui Moise, a zis:12 ,,Am auzit cîrtirile copiilor lui Israel. Spune-le: ,Între cele două seri aveţi să mîncaţi carne, şi dimineaţa vă veţi sătura de pîne; şi veţi şti că Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru.``13 Seara, au venit nişte prepeliţe şi au acoperit tabăra; şi, dimineaţa, s'a aşezat un strat gros de rouă în jurul taberii.14 Cînd s'a luat roua aceasta, pe faţa pustiei era ceva mărunt ca nişte grăunţe, mărunt ca bobiţele de ghiaţă albă pe pămînt.15 Copiii lui Israel s'au uitat la ea, şi au zis unul către altul: ,,Ce este aceasta?`` căci nu ştiau ce este. Moise le -a zis: ,,Este pînea, pe care v'o dă Domnul ca hrană.16 Iată ce a poruncit Domnul: ,Fiecare din voi să strîngă cît îi trebuie pentru hrană, şi anume un omer de cap, după numărul sufletelor voastre; fiecare să ia din ea pentru cei din cortul lui.``17 Israeliţii au făcut aşa; şi au strîns unii mai mult, alţii mai puţin.18 În urmă o măsurau cu omerul, şi cine strînsese mai mult, n'avea nimic de prisos, iar cine strînsese mai puţin, nu ducea lipsă de loc. Fiecare strîngea tocmai cît îi trebuia pentru hrană.19 Moise le -a zis: ,,Nimeni să nu lase ceva din ea pînă a doua zi dimineaţă.``20 N'au ascultat de Moise, şi s'au găsit unii, care au lăsat ceva din ea pînă dimineaţa; dar a făcut viermi şi s'a împuţit. Moise s'a mîniat pe oamenii aceia.21 Astfel, în toate dimineţile, fiecare strîngea cît îi trebuia pentru hrană; şi, cînd venea căldura soarelui, se topea.22 În ziua a şasea, au strîns hrană îndoit, şi anume doi omeri de fiecare. Toţi fruntaşii adunării au venit şi au spus lui Moise lucrul acesta.23 Şi Moise le -a zis: ,,Domnul a poruncit aşa. Mîne este ziua de odihnă, Sabatul închinat Domnului; coaceţi ce aveţi de copt, fierbeţi ce aveţi de fiert, şi păstraţi pînă a doua zi dimineaţa tot ce va rămînea!``24 Au lăsat -o pînă a doua zi dimineaţa, cum poruncise Moise; şi nu s'a împuţit, şi n'a făcut viermi.25 Moise a zis: ,,Mîncaţi -o azi, căci este ziua Sabatului; azi nu veţi găsi mană pe cîmp.26 Veţi strînge timp de şase zile; dar în ziua a şaptea, care este Sabatul, nu va fi.``27 În ziua a şaptea, unii din popor au ieşit să strîngă mană, şi n'au găsit.28 Atunci Domnul a zis lui Moise: ,,Pînă cînd aveţi de gînd să nu păziţi poruncile şi legile Mele?29 Vedeţi că Domnul v'a dat Sabatul; de aceia vă dă în ziua a şasea hrană pentru două zile. Fiecare să rămînă la locul lui, şi, în ziua a şaptea, nimeni să nu iasă din locul în care se găseşte.``30 Şi poporul s'a odihnit în ziua a şaptea.31 Casa lui Israel a numit hrana aceasta ,,mană``. Ea semăna cu bobul de coriandru; era albă, şi avea un gust de turtă cu miere.32 Moise a zis: ,,Iată ce a poruncit Domnul: ,Să se păstreze un omer plin cu mană pentru urmaşii voştri, ca să vadă şi ei pînea pe care v'am dat -o s'o mîncaţi în pustie, după ce v'am scos din ţara Egiptului.``33 Şi Moise a zis lui Aaron: ,,Ia un vas, pune în el un omer plin cu mană, şi aşează -l înaintea Domnului, ca să fie păstrat pentru urmaşii voştri.``34 După porunca dată de Domnul lui Moise, Aaron l'a pus înaintea chivotului mărturiei, ca să fie păstrat.35 Copiii lui Israel au mîncat mană patruzeci de ani, pînă la sosirea lor într -o ţară locuită; au mîncat mană pînă la sosirea lor la hotarele ţării Canaanului.36 Omerul este a zecea parte dintr'o efă.