1 Então, fugiu Davi de Naiote, em Ramá, e veio, e disse perante Jônatas: Que fiz eu? Qual é o meu crime? E qual é o meu pecado diante de teu pai, que procura tirar-me a vida? 2 E ele lhe disse: Tal não seja; não morrerás. Eis que meu pai não faz coisa nenhuma grande, nem pequena, sem primeiro me dar parte; por que, pois, meu pai me encobriria este negócio? Não é assim. 3 Então, Davi tornou a jurar e disse: Mui bem sabe teu pai que achei graça a teus olhos; pelo que disse: Não saiba isso Jônatas, para que se não magoe; e, na verdade, vive o Senhor, e vive a tua alma, que apenas há um passo entre mim e a morte. 4 E disse Jônatas a Davi: O que disser a tua alma eu te farei. 5 Disse Davi a Jônatas: Eis que amanhã é a lua nova, em que costumo assentar-me com o rei para comer; deixa-me tu ir, porém, e esconder-me-ei no campo, até à terceira tarde. 6 Se teu pai notar a minha ausência, dirás: Davi me pediu muito que o deixasse ir correndo a Belém, sua cidade; porquanto se faz lá o sacrifício anual para toda a linhagem. 7 Se disser assim: Está bem! Então, teu servo tem paz. Porém, se muito se indignar, sabe que já está inteiramente determinado no mal. 8 Usa, pois, de misericórdia com o teu servo, porque fizeste a teu servo entrar contigo em aliança do Senhor; se, porém, há em mim crime, mata-me tu mesmo; por que me levarias a teu pai? 9 Então, disse Jônatas: Longe de ti tal coisa; porém, se dalguma maneira soubesse que já este mal está inteiramente determinado por meu pai, para que viesse sobre ti, não to descobriria eu? 10 E disse Davi a Jônatas: Quem tal me fará saber, se, por acaso, teu pai te responder asperamente?

11 Então, disse Jônatas a Davi: Vem, e saiamos ao campo. E saíram ambos ao campo.

12 E disse Jônatas a Davi: O Senhor, Deus de Israel, seja testemunha. Sondando eu a meu pai amanhã a estas horas ou depois de amanhã, e eis que houver coisa favorável para Davi, e eu, então, não enviar a ti e não to fizer saber, 13 o Senhor faça assim com Jônatas outro tanto; mas, se aprouver a meu pai fazer-te mal, também to farei saber e te deixarei partir, e irás em paz; e o Senhor seja contigo, assim como foi com meu pai. 14 E, se eu, então, ainda viver, porventura, não usarás comigo da beneficência do Senhor, para que não morra? 15 Nem tampouco cortarás da minha casa a tua beneficência eternamente; nem ainda quando o Senhor desarraigar da terra a cada um dos inimigos de Davi. 16 Assim, fez Jônatas aliança com a casa de Davi, dizendo: O Senhor o requeira da mão dos inimigos de Davi. 17 E Jônatas fez jurar a Davi de novo, porquanto o amava; porque o amava com todo o amor da sua alma. 18 E disse-lhe Jônatas: Amanhã é a lua nova, e não te acharão no teu lugar, pois o teu assento se achará vazio. 19 E, ausentando-te tu três dias, desce apressadamente e vai àquele lugar onde te escondeste no dia do negócio; e fica-te junto à pedra de Ezel. 20 E eu atirarei três flechas para aquela banda, como se atirara ao alvo. 21 E eis que mandarei o moço, dizendo: Anda, busca as flechas; se eu expressamente disser ao moço: Olha que as flechas estão para cá de ti, toma-o contigo; vem, porque há paz para ti, e não há nada, vive o Senhor. 22 Porém, se disser ao moço assim: Olha que as flechas estão para lá de ti. Vai-te embora, porque o Senhor te deixa ir. 23 E, quanto ao negócio de que eu e tu falamos, eis que o Senhor está entre mim e ti, eternamente.

24 Escondeu-se, pois, Davi no campo; e, sendo a lua nova, assentou-se o rei para comer pão. 25 E, assentando-se o rei no seu assento, como as outras vezes, no lugar junto à parede, Jônatas se levantou, e assentou-se Abner ao lado de Saul; e o lugar de Davi apareceu vazio. 26 Porém, naquele dia, não disse Saul nada, porque dizia: Aconteceu-lhe alguma coisa, pela qual não está limpo; certamente, não está limpo. 27 Sucedeu também ao outro dia, o segundo da lua nova, que o lugar de Davi apareceu vazio; disse, pois, Saul a Jônatas, seu filho: Por que não veio o filho de Jessé, nem ontem nem hoje, a comer pão? 28 E respondeu Jônatas a Saul: Davi me pediu encarecidamente que o deixasse ir a Belém, 29 dizendo: Peço-te que me deixes ir, porquanto a nossa linhagem tem um sacrifício na cidade, e meu irmão mesmo me mandou ir. Se, pois, agora tenho achado graça a teus olhos, peço-te que me deixes partir, para que veja meus irmãos. Por isso, não veio à mesa do rei.

30 Então, se acendeu a ira de Saul contra Jônatas, e disse-lhe: Filho da perversa em rebeldia; não sei eu que tens elegido o filho de Jessé, para vergonha tua e para vergonha da nudez de tua mãe? 31 Porque todos os dias que o filho de Jessé viver sobre a terra nem tu serás firme, nem o teu reino; pelo que envia e traze-mo nesta hora, porque é digno de morte. 32 Então, respondeu Jônatas a Saul, seu pai, e lhe disse: Por que há de ele morrer? Que tem feito? 33 Então, Saul atirou-lhe com a lança, para o ferir; assim, entendeu Jônatas que já seu pai tinha determinado matar a Davi. 34 Pelo que Jônatas, todo encolerizado, se levantou da mesa e, no segundo dia da lua nova, não comeu pão; porque se magoava por causa de Davi, pois seu pai o tinha maltratado.

35 E aconteceu, pela manhã, que Jônatas saiu ao campo, ao tempo que tinha ajustado com Davi, e um moço pequeno com ele. 36 Então, disse ao seu moço: Corre a buscar as flechas que eu atirar. Correu, pois, o moço, e ele atirou uma flecha, que fez passar além dele. 37 E, chegando o moço ao lugar da flecha que Jônatas tinha atirado, gritou Jônatas atrás do moço e disse: Não está, porventura, a flecha mais para lá de ti? 38 E tornou Jônatas a gritar atrás do moço: Apressa-te, avia-te, não te demores. E o moço de Jônatas apanhou as flechas e veio a seu senhor. 39 E o moço não entendeu coisa alguma; só Jônatas e Davi sabiam deste negócio. 40 Então, Jônatas deu as suas armas ao moço que trazia e disse-lhe: Anda e leva-as à cidade. 41 E, indo-se o moço, levantou-se Davi da banda do sul, e lançou-se sobre o seu rosto em terra, e inclinou-se três vezes; e beijaram-se um ao outro e choraram juntos, até que Davi chorou muito mais. 42 E disse Jônatas a Davi: Vai-te em paz, porque nós temos jurado ambos em nome do Senhor, dizendo: O Senhor seja perpetuamente entre mim e ti e entre minha semente e a tua semente. 43 Então, se levantou Davi e se foi; e Jônatas entrou na cidade.

1 David a fugit din Naiot, de lîngă Rama. S'a dus la Ionatan, şi a zis: ,,Ce-am făcut eu? Care este nelegiuirea mea, care este păcatul meu înaintea tatălui tău, de vrea să-mi ia viaţa?``2 Ionatan i -a răspuns: ,,Ferească Dumnezeu! Nu vei muri. Tatăl meu nu face niciun lucru, fie mare, fie mic, fără să-mi dea de ştire; pentruce mi-ar ascunde el lucrul acesta? Nu este nimic.``3 David a zis iarăş, jurînd: ,,Tatăl tău ştie bine că am căpătat trecere înaintea ta, şi va fi zis: ,Să nu ştie Ionatan, căci s'ar întrista.` Dar viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că nu este decît un pas între mine şi moarte``.4 Ionatan a zis lui David: ,,Pentru tine voi face tot ce vei vrea.``5 Şi David i -a răspuns: ,,Iată că mîne este lună nouă, şi ar trebui să şed să mănînc cu împăratul; lasă-mă să mă duc, şi să mă ascund în cîmpii pînă în seara zilei a treia.6 Dacă tatăl tău va băga de seamă lipsa mea, să -i spui: ,David m'a rugat să -l las să se ducă pînă la Betleem în cetatea lui, pentrucă acolo se aduce pentru toată familia o jertfă de peste an`.7 Şi dacă va zice: ,Bine!` atunci robul tău n'are nimic de temut; dar dacă -l va apuca mînia, să ştii că pieirea mea este lucru hotărît din partea lui.8 Arată-ţi dar dragostea pentru robul tău, căci ai făcut cu robul tău un legămînt înaintea Domnului. Şi dacă este vreo nelegiuire... în mine, ia-mi tu viaţa, de ce să mă mai duci pînă la tatăl tău?``9 Ionatan i -a zis: ,,Departe de tine gîndul să nu-ţi dau de ştire, dacă voi afla că pieirea ta este lucru hotărît din partea tatălui meu şi ameninţă să te ajungă!``10 David a zis lui Ionatan: ,,Cine-mi va da de ştire dacă tatăl tău ţi-ar răspunde cu asprime?``11 Şi Ionatan a zis lui David: ,,Vino, să ieşim pe cîmp.`` Şi au ieşit amîndoi pe cîmp.12 Ionatan a zis lui David: ,,Iau martor pe Domnul, Dumnezeul lui Israel, că voi cerceta de aproape pe tatăl meu mîne sau poimîne; şi de va gîndi bine de David,13 Domnul să Se poarte cu Ionatan cu toată asprimea, dacă nu voi trimete pe nimeni să-ţi dea de ştire! Dacă tatăl meu va găsi cu cale să-ţi facă rău, iarăş îţi voi da de ştire, şi te voi lăsa să pleci, ca să te duci în pace; şi Domnul să fie cu tine, cum a fost cu tatăl meu!14 Dacă voi mai trăi, să te porţi faţă de mine cu o bunătate ca a Domnului; şi dacă voi muri,15 să nu îţi îndepărtezi niciodată bunătatea faţă de casă mea, nici chiar cînd Domnul va nimici pe fiecare din vrăjmaşii lui David de pe faţa pămîntului.16 Căci Ionatan a făcut legămînt cu casa lui David! Domnul să se răsbune pe vrăjmaşii lui David!``17 Ionatan a întărit şi mai mult faţă de David dragostea pe care o avea pentru el, căci îl iubea ca pe sufletul lui.18 Ionatan i -a zis: ,,Mîne este luna nouă; se va băga de seamă lipsa ta, căci locul tău va fi gol.19 Să te pogori a treia zi pînă în fundul locului în care te ascunsesei în ziua cînd cu întîmplarea aceea, şi să rămîi lîngă piatra Ezel.20 Eu voi trage trei săgeţi în spre piatra aceasta, ca şi cînd aş lovi la ţintă.21 Şi voi trimete un tînăr, şi -i voi zice: ,Du-te de găseşte săgeţile!` Dacă -i voi zice: ,Iată că săgeţile sînt dincoace de tine, ia-le!` atunci să vii, căci este pace pentru tine, şi n'ai să te temi de nimic, viu este Domnul!22 Dar dacă voi zice tînărului: ,Iată că săgeţile sînt dincolo de tine!` atunci să pleci, căci Domnul te trimete.23 Domnul este martor pe vecie pentru cuvîntul pe care ni l-am dat unul altuia.``24 David s'a ascuns în cîmp. A venit luna nouă, şi împăratul a luat loc la ospăţ ca să mănînce.25 Împăratul a şezut ca de obicei pe scaunul lui lîngă perete. Ionatan s'a sculat, şi Abner a şezut lîngă Saul; dar locul lui David a rămas gol.26 Saul n'a zis nimic în ziua aceea; ,,căci``, zicea el, ,,s'a întîmplat: el nu este curat, negreşit nu este curat``.27 A doua zi, ziua a doua a lunii noi, locul lui David era tot gol. Şi Saul a zis fiului său Ionatan: ,,Pentruce n'a venit fiul lui Isai la masă nici eri nici azi?``28 Ionatan a răspuns lui Saul: ,,David mi -a cerut voie să se ducă la Betleem.29 El a zis: ,Dă-mi drumul, te rog, căci avem în cetate o jertfă de familie, şi frate-meu mi -a spus lucrul acesta; deci dacă am căpătat trecere înaintea ta, dă-mi voie să mă duc în grabă să-mi văd fraţii. Pentru aceea n'a venit la masa împăratului.``30 Atunci Saul s'a aprins de mînie împotriva lui Ionatan, şi i -a zis: ,,Fiu rău şi neascultător, nu ştiu eu că ţi-ai luat ca prieten pe fiul lui Isai, spre ruşinea ta şi spre ruşinea mamei tale?31 Căci cîtă vreme va trăi fiul lui Isai pe pămînt, nu va fi linişte nici pentru tine, nici pentru împărăţia ta. Şi acum trimete să -l caute, şi să mi -l aducă, fiindcă este vrednic de moarte``.32 Ionatan a răspuns tatălui său Saul, şi i -a zis: ,,Pentruce să fie omorît? Ce a făcut?``33 Şi Saul şi -a îndreptat suliţa spre el, ca să -l lovească. Ionatan a înţeles că era lucru hotărît din partea tatălui său să omoare pe David.34 S'a sculat de la masă într'o mînie aprinsă, şi n'a luat deloc parte la masă în ziua a doua a lunii noi; căci era mîhnit din pricina lui David, pentrucă tatăl său îl ocărîse.35 A doua zi de dimineaţă, Ionatan s'a dus pe cîmp în locul în care se învoise cu David, şi era însoţit de un băeţaş.36 El i -a zis: ,,Dă fuga şi găseşte săgeţile pe cari le voi trage``. Băiatul a alergat, şi Ionatan a tras o săgeată care a trecut dincolo de el.37 Cînd a ajuns băiatul la locul unde era săgeata pe care o trăsese Ionatan, Ionatan a strigat după el: ,,Iată că săgeata este dincolo de tine``.38 I -a strigat iarăş: ,,Iute, grăbeşte-te, nu te opri!`` Şi băiatul lui Ionatan a strîns săgeţile, şi s'a întors la stăpînul lui.39 Băiatul nu ştia nimic: numai Ionatan şi David înţelegeau lucrul acesta.40 Ionatan a dat băiatului armele, şi i -a zis: ,,Du-te şi du-le în cetate.``41 După plecarea băiatului, David s'a sculat din partea de miazăzi, apoi s'a aruncat cu faţa la pămînt şi s'a închinat de trei ori. Cei doi prieteni s'au îmbrăţişat şi au plîns împreună. David mai ales se prăpădea plîngînd.42 Şi Ionatan a zis lui David: ,,Du-te în pace, acum cînd am jurat amîndoi, în Numele Domnului, zicînd: ,Domnul să fie pe vecie între mine şi tine, între sămînţa mea şi sămînţa ta!`` David s'a sculat şi a plecat, iar Ionatan s'a întors în cetate.