1 And God remembered Noah, and all the beasts, and all the cattle that were with him in the ark: and God made a wind to pass over the earth, and the waters assuaged; 2 the fountains also of the deep and the windows of heaven were stopped, and the rain from heaven was restrained; 3 and the waters returned from off the earth continually: and after the end of a hundred and fifty days the waters decreased. 4 And the ark rested in the seventh month, on the seventeenth day of the month, upon the mountains of Ararat. 5 And the waters decreased continually until the tenth month: in the tenth month, on the first day of the month, were the tops of the mountains seen.

6 And it came to pass at the end of forty days, that Noah opened the window of the ark which he had made: 7 and he sent forth a raven, and it went forth to and fro, until the waters were dried up from off the earth. 8 And he sent forth a dove from him, to see if the waters were abated from off the face of the ground; 9 but the dove found no rest for the sole of her foot, and she returned unto him to the ark; for the waters were on the face of the whole earth: and he put forth his hand, and took her, and brought her in unto him into the ark. 10 And he stayed yet other seven days; and again he sent forth the dove out of the ark; 11 and the dove came in to him at eventide; and, lo, in her mouth an olive-leaf plucked off: so Noah knew that the waters were abated from off the earth. 12 And he stayed yet other seven days, and sent forth the dove; and she returned not again unto him any more.

13 And it came to pass in the six hundred and first year, in the first month, the first day of the month, the waters were dried up from off the earth: and Noah removed the covering of the ark, and looked, and, behold, the face of the ground was dried. 14 And in the second month, on the seven and twentieth day of the month, was the earth dry. 15 And God spake unto Noah, saying, 16 Go forth from the ark, thou, and thy wife, and thy sons, and thy sons’ wives with thee. 17 Bring forth with thee every living thing that is with thee of all flesh, both birds, and cattle, and every creeping thing that creepeth upon the earth; that they may breed abundantly in the earth, and be fruitful, and multiply upon the earth. 18 And Noah went forth, and his sons, and his wife, and his sons’ wives with him: 19 every beast, every creeping thing, and every bird, whatsoever moveth upon the earth, after their families, went forth out of the ark.

20 And Noah builded an altar unto Jehovah, and took of every clean beast, and of every clean bird, and offered burnt-offerings on the altar. 21 And Jehovah smelled the sweet savor; and Jehovah said in his heart, I will not again curse the ground any more for man’s sake, for that the imagination of man’s heart is evil from his youth; neither will I again smite any more everything living, as I have done. 22 While the earth remaineth, seedtime and harvest, and cold and heat, and summer and winter, and day and night shall not cease.

1 Dumnezeu Și-a adus aminte*Cap. 19:29.Exod 2:24.1 Sam. 2:19. de Noe, de toate viețuitoarele și de toate vitele care erau cu el în corabie și Dumnezeu*Exod 14:21. a făcut să sufle un vânt pe pământ, și apele s-au potolit. 2 Izvoarele adâncului și stăvilarele cerurilor au fost închise*Cap. 7:11. și ploaia*Iov 38:37. din cer a fost oprită. 3 Apele au scăzut de pe fața pământului, scurgându-se și împuținându-se și, după o sută cincizeci*Cap. 7:24. de zile, apele s-au micșorat. 4 În luna a șaptea, în ziua a șaptesprezecea a lunii, corabia s-a oprit pe munții Ararat. 5 Apele au mers scăzând până în luna a zecea. În luna a zecea, în ziua întâi a lunii, s-au văzut vârfurile munților. 6 După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra*Cap. 6:16. corabiei pe care o făcuse. 7 A dat drumul unui corb care a ieșit, ducându-se și întorcându-se până când au secat apele de pe pământ. 8 A dat drumul și unui porumbel, ca să vadă dacă scăzuseră apele de pe fața pământului. 9 Dar porumbelul n-a găsit niciun loc ca să-și pună piciorul și s-a întors la el în corabie, căci erau ape pe toată fața pământului. Noe a întins mâna, l-a luat și l-a băgat la el în corabie. 10 A mai așteptat alte șapte zile și iarăși a dat drumul porumbelului din corabie. 11 Porumbelul s-a întors la el spre seară și iată că în ciocul lui era o frunză de măslin ruptă de curând. Noe a cunoscut astfel că apele scăzuseră pe pământ. 12 A mai așteptat alte șapte zile și a dat drumul porumbelului. Dar porumbelul nu s-a mai întors la el. 13 În anul șase sute unu, în luna întâi, în ziua întâi a lunii, apele secaseră pe pământ. Noe a ridicat învelitoarea corabiei: s-a uitat și iată că fața pământului se uscase. 14 În luna a doua, în a douăzeci și șaptea zi a lunii, pământul era uscat de tot.

15 Atunci, Dumnezeu a vorbit lui Noe și i-a zis: 16 „Ieși din corabie, tu*Cap. 7:13. și nevastă-ta, fiii tăi și nevestele fiilor tăi cu tine! 17 Scoate afară împreună cu tine toate*Cap. 7:15. viețuitoarele de tot felul, care sunt cu tine, atât păsările, cât și vitele și toate târâtoarele care se târăsc pe pământ: să mișune pe pământ, să crească*Cap. 1:22. și să se înmulțească pe pământ." 18 Și Noe a ieșit afară cu fiii săi, cu nevastă-sa și cu nevestele fiilor săi. 19 Toate dobitoacele, toate târâtoarele, toate păsările, tot ce se mișcă pe pământ, după soiurile lor, au ieșit din corabie. 20 Noe a zidit un altar Domnului, a luat din toate dobitoacele*Lev. 11. curate și din toate păsările curate și a adus arderi-de-tot pe altar. 21 Domnul a mirosit un miros*Lev. 1:9.2 Cor. 2:15.Efes. 5:2. plăcut și Domnul a zis în inima Lui: „Nu voi mai blestema*Cap. 3:17;6:17. pământul din pricina omului, pentru că întocmirile gândurilor*Cap. 6:5.Iov 14:4;15:14.Ps. 51:5.Ier. 17:9.Mat. 15:19.Rom. 1:31;3:23. din inima omului sunt rele din tinerețea lui, și nu voi mai lovi*Cap. 9:11,15. tot ce este viu, cum am făcut. 22 Cât va fi pământul*Is. 54:9., nu vor înceta semănatul și seceratul, frigul și căldura, vara și iarna, ziua*Ier. 33:20,25. și noaptea!"