1 Aceştia sînt copiii lui Israel, după numărul lor, capii caselor părinteşti, căpeteniile peste mii şi peste sute, şi slujbaşi în slujba împăratului pentru tot ce privea şirul cetelor, sosirea şi plecarea lor, lună după lună, în toate lunile anului; fiecare ceată era de douăzeci şi patru de mii de oameni.
2 În fruntea celei dintîi cete, pentru luna întîi, era Iaşobeam, fiul lui Zabdiel: şi avea o ceată de douăzeci şi patru de mii de oameni.
3 El era din fiii lui Pereţ, şi era capul tuturor căpeteniilor oştirii în luna întîi.
4 În fruntea cetei din luna a doua era Dodai, Ahohitul; Miclot era unul din capii cetei sale. El avea o ceată de douăzeci şi patru de mii de oameni.
5 Capul cetei a treia, pentru luna a treia, era Benaia, fiul preotului Iehoiada, capul; şi el avea o ceată de douăzeci şi patru de mii de oameni.
6 Acest Benaia era un viteaz dintre cei treizeci şi în fruntea celor treizeci. Fiul său Amizadab era una din căpeteniile cetei sale.
7 Al patrulea, pentru luna a patra, era Asael, fratele lui Ioab; şi, după el, fiul său Zebadia. El avea o ceată de douăzeci şi patru de mii de oameni.
8 Al cincilea, pentru luna a cincea, era căpetenia Şamehut, Izrahitul. El avea o ceată de douăzeci şi patru de mii de oameni.
9 Al şaselea, pentru luna a şasea, era Ira, fiul lui Icheş, Tecoitul. El avea o ceată de douăzeci şi patru de mii de oameni.
10 Al şaptelea, pentru luna a şaptea, era Heleţ, Pelonitul, din fiii lui Efraim. El avea o ceată de douăzeci de mii de oameni.
11 Al optulea, pentru luna a opta, era Sibecai, Huşatitul, din familia Zerahiţilor. El avea o ceată de douăzeci şi patru de mii de oameni.
12 Al nouălea, pentru luna a noua, era Abiezer, din Anatot, din Beniamiţi. El avea o ceată de douăzeci şi patru de mii de oameni.
13 Al zecelea, pentru luna a zecea, era Maharai, din Netofa, din familia Zerahiţilor. El avea o ceată de douăzeci şi patru de mii de oameni.
14 Al unsprezecelea, pentru luna a unsprezecea, era Benaia, din Piraton, din fiii lui Efraim. El avea o ceată de douăzeci şi patru de mii de oameni.
15 Al doisprezecelea, pentru luna a douăsprezecea, era Heldai din Netofa, din familia lui Otniel. El avea o ceată de douăzeci şi patru de mii de oameni.
16 Iată capii seminţiilor lui Israel. Capul Rubeniţilor: Eliezer, fiul lui Zicri; al Simeoniţilor: Şefatia, fiul lui Maaca;
17 al Leviţilor: Haşabia, fiul lui Chemuel; al familiei lui Aaron: Ţadoc;
18 al lui Iuda: Elihu, din fraţii lui David: al lui Isahar: Omri, fiul lui Micael;
19 al lui Zabulon: Işemaia, fiul lui Obadia; al lui Neftali: Ierimot, fiul lui Azriel;
20 al fiilor lui Efraim: Hosea, fiul lui Azazia;
21 al jumătăţii seminţiei lui Manase: Ioel, fiul lui Pedaia; al jumătăţii seminţiei lui Manase din Galaad: Ido, fiul lui Zaharia; al lui Beniamin: Iaasiel, fiul lui Abner:
22 al lui Dan: Azareel, fiul lui Ieroham. Aceştia sînt capii seminţiilor lui Israel.
23 David n'a făcut numărătoarea celor în vîrstă dela douăzeci de ani în jos din Israel, căci Domnul făgăduise că va înmulţi pe Israel ca stelele cerului.
24 Ioab, fiul Ţeruiei, începuse numărătoarea, dar n'a isprăvit -o, căci Domnul Se mîniase pe Israel, din pricina acestei numărători, care n'a fost trecută în Cronicile împăratului David.
25 Azmavet, fiul lui Adiel, era pus peste visteriile împăratului; Ionatan, fiul lui Ozia, peste merindele din ogoare, cetăţi, sate şi turnuri;
26 Ezri, fiul lui Chelub, peste lucrătorii dela ţară, cari lucrau pămîntul;
27 Şimei, din Rama, peste vii: Zabdi, din Şefam, peste pivniţele cu vin din vii;
28 Baal-Hanan, din Gheder, peste măslini şi sicomori în cîmpie; Ioaş, peste magaziile de untdelemn;
29 Şitrai, din Saron, peste boii cari păşteau în Saron; Şafat, fiul lui Adlai, peste boii din văi;
30 Obil, Ismaelitul, peste cămile; Iehdia, din Meronot, peste măgăriţe;
31 Iaziz, Hagarenitul, peste oi. Toţi aceştia erau îngrijitori puşi peste averile împăratului David.
32 Ionatan, unchiul lui David, era sfetnic, om cu minte şi învăţat; Iehiel, fiul lui Hacmoni, era lîngă fiii împăratului;
33 Ahitofel era sfetnicul împăratului; Huşai, Architul, era prietenul împăratului;
34 după Ahitofel au fost sfetnici: Iehoiada, fiul lui Benaia, şi Abiatar; Ioab era căpetenia oştirii împăratului.
1 א ובני ישראל למספרם ראשי האבות ושרי האלפים והמאות ושטריהם המשרתים את המלך לכל דבר המחלקות הבאה והיצאת חדש בחדש לכל חדשי השנה המחלקת האחת--עשרים וארבעה אלף {פ} br
2 ב על המחלקת הראשונה לחדש הראשון--ישבעם בן זבדיאל ועל מחלקתו עשרים וארבעה אלף {ס}
3 ג מן בני פרץ הראש לכל שרי הצבאות--לחדש הראשון {ס}
4 ד ועל מחלקת החדש השני דודי האחוחי ומחלקתו ומקלות הנגיד ועל מחלקתו עשרים וארבעה אלף {ס}
5 ה שר הצבא השלישי לחדש השלישי בניהו בן יהוידע הכהן ראש ועל מחלקתו עשרים וארבעה אלף
6 ו הוא בניהו גבור השלשים ועל השלשים ומחלקתו עמיזבד בנו {ס}
7 ז הרביעי לחדש הרביעי עשהאל אחי יואב וזבדיה בנו אחריו ועל מחלקתו עשרים וארבעה אלף {ס}
8 ח החמישי לחדש החמישי השר שמהות היזרח ועל מחלקתו עשרים וארבעה אלף {ס}
9 ט הששי לחדש הששי עירא בן עקש התקועי ועל מחלקתו עשרים וארבעה אלף {ס}
10 י השביעי לחדש השביעי חלץ הפלוני מן בני אפרים ועל מחלקתו עשרים וארבעה אלף {ס}
11 יא השמיני לחדש השמיני סבכי החשתי לזרחי ועל מחלקתו עשרים וארבעה אלף {ס}
12 יב התשיעי לחדש התשיעי אביעזר הענתותי לבנימיני (לבן ימיני) ועל מחלקתו עשרים וארבעה אלף {ס}
13 יג העשירי לחדש העשירי מהרי הנטופתי לזרחי ועל מחלקתו עשרים וארבעה אלף {ס}
14 יד עשתי עשר לעשתי עשר החדש בניה הפרעתוני מן בני אפרים ועל מחלקתו עשרים וארבעה אלף {ס}
15 טו השנים עשר לשנים עשר החדש חלדי הנטופתי לעתניאל ועל מחלקתו עשרים וארבעה אלף {פ} br
16 טז ועל שבטי ישראל--לראובני נגיד אליעזר בן זכרי {ס} לשמעוני--שפטיהו בן מעכה {ס}
17 יז ללוי חשביה בן קמואל לאהרן צדוק {ס}
18 יח ליהודה אליהו מאחי דויד {ס} ליששכר--עמרי בן מיכאל {ס}
19 יט לזבולן ישמעיהו בן עבדיהו {ס} לנפתלי--ירימות בן עזריאל {ס}
20 כ לבני אפרים הושע בן עזזיהו לחצי שבט מנשה יואל בן פדיהו {ס}
21 כא לחצי המנשה גלעדה ידו בן זכריהו {ס} לבנימן--יעשיאל בן אבנר {ס}
22 כב לדן עזראל בן ירחם אלה שרי שבטי ישראל
23 כג ולא נשא דויד מספרם למבן עשרים שנה ולמטה כי אמר יהוה להרבות את ישראל ככוכבי השמים
24 כד יואב בן צרויה החל למנות ולא כלה ויהי בזאת קצף על ישראל ולא עלה המספר במספר דברי הימים למלך דויד {ס}
25 כה ועל אצרות המלך עזמות בן עדיאל {ס} ועל האצרות בשדה בערים ובכפרים ובמגדלות יהונתן בן עזיהו {ס}
26 כו ועל עשי מלאכת השדה לעבדת האדמה--עזרי בן כלוב {ס}
27 כז ועל הכרמים--שמעי הרמתי {ס} ועל שבכרמים לאצרות היין זבדי השפמי {ס}
28 כח ועל הזיתים והשקמים אשר בשפלה בעל חנן הגדרי {ס} ועל אצרות השמן יועש {ס}
29 כט ועל הבקר הרעים בשרון שטרי (שרטי) השרוני {ס} ועל הבקר בעמקים שפט בן עדלי {ס}
30 ל ועל הגמלים--אוביל הישמעלי {ס} ועל האתנות יחדיהו המרנתי {ס}
31 לא ועל הצאן יזיז ההגרי כל אלה שרי הרכוש אשר למלך דויד {ס}
32 לב ויהונתן דוד דויד יועץ איש מבין וסופר הוא ויחיאל בן חכמוני עם בני המלך {ס}
33 לג ואחיתפל יועץ למלך וחושי הארכי רע המלך {ס}
34 לד ואחרי אחיתפל יהוידע בן בניהו ואביתר ושר צבא למלך יואב {פ} br