1 Ezechia a ajuns împărat la vîrsta de douăzeci şi cinci de ani, şi a domnit douăzeci şi nouă de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Abia, fata lui Zaharia.
2 El a făcut ce este bine înaintea Domnului, întocmai cum făcuse tatăl său David.
3 În anul întîi al domniei lui, în luna întîi, a deschis uşile Casei Domnului, şi le -a dres.
4 A adus pe preoţi şi pe Leviţi, pe cari i -a strîns în locul deschis dinspre răsărit,
5 şi le -a zis: ,,Ascultaţi-mă, Leviţilor! Acum sfinţiţi-vă, sfinţiţi Casa Domnului, Dumnezeului părinţilor voştri, şi scoateţi afară din sfîntul locaş ce este necurat.
6 Căci părinţii noştri au păcătuit, au făcut ce este rău înaintea Domnului, Dumnezeului nostru. L-au părăsit, şi-au abătut privirile dela cortul Domnului, şi i-au întors spatele.
7 Au închis chiar uşile pridvorului şi au strîns candelele, şi n'au adus Dumnezeului lui Israel nici tămîie, nici arderi de tot în sfîntul locaş.
8 De aceea mînia Domnului a fost peste Iuda şi peste Ierusalim, şi i -a făcut de groază, de spaimă şi de bătaie de joc, cum vedeţi cu ochii voştri.
9 Şi din pricina aceasta au căzut părinţii noştri ucişi de sabie, şi fiii noştri, fiicele noastre şi nevestele noastre sînt în robie.
10 Am de gînd dar să fac legămînt cu Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentruca mînia Lui aprinsă să se abată de la noi.
11 Acum, fiilor, nu mai staţi nepăsători; căci voi aţi fost aleşi de Domnul ca să staţi în slujbă înaintea Lui, să fiţi slujitorii Lui, şi să -I aduceţi tămîie.
12 Şi Leviţii s'au sculat: Mahat, fiul lui Amasai, Ioel, fiul lui Azaria, din fiii Chehatiţilor; şi din fiii Merariţilor: Chis, fiul lui Abdi, Azaria, fiul lui Iehaleleel; şi din Gherşoniţi: Ioah, fiul lui Zima, Eden, fiul lui Ioah;
13 şi din fiii lui Eliţafan: Şimri şi Ieiel; şi din fiii lui Asaf: Zaharia şi Matania;
14 şi din fiii lui Heman: Iehiel şi Şimei, şi din fiii lui Iedutun: Şemaia şi Uziel.
15 Au adunat pe fraţii lor, şi, după ce s'au sfinţit, au venit să curăţească şi Casa Domnului, după porunca împăratului, şi după cuvintele Domnului.
16 Preoţii au intrat înlăuntrul Casei Domnului ca s'o curăţească; au scos toate necurăţiile pe cari le-au găsit în Templul Domnului, şi le-au pus în curtea Casei Domnului, unde le-au adunat Leviţii ca să le ducă afară în pîrîul Chedron.
17 Au început aceste curăţiri în ziua întîi a lunii întîi; în a opta zi a lunii, au intrat în pridvorul Domnului, şi opt zile au curăţit Casa Domnului; în a şasesprezecea zi a lunii întîi, isprăviseră.
18 S'au dus apoi la împăratul Ezechia, şi au zis: ,,Am curăţit toată Casa Domnului, altarul arderilor de tot cu toate uneltele lui, şi masa pînilor pentru punerea înainte cu toate uneltele ei.
19 Am adus iarăş în bună stare şi am curăţit toate uneltele, pe cari le pîngărise împăratul Ahaz în timpul domniei lui, cînd cu fărădelegile lui: sînt înaintea altarului Domnului.``
20 Împăratul Ezechia s'a sculat disdedimineaţă, a strîns pe mai marii cetăţii şi s'a suit la Casa Domnului.
21 Au adus şapte viţei, şapte berbeci, şapte miei, şi şapte ţapi, ca jertfă de ispăşire pentru împărăţie, pentru sfîntul locaş, şi pentru Iuda. Împăratul a poruncit preoţilor, fiii lui Aaron, să le aducă pe altarul Domnului.
22 Preoţii au junghiat boii, şi au strîns sîngele, pe care l-au stropit pe altar; au junghiat berbecii, şi au stropit sîngele pe altar; au junghiat mieii, şi au stropit sîngele pe altar.
23 Au adus apoi ţapii ispăşitori înaintea împăratului şi înaintea adunării, cari şi-au pus mînile peste ei.
24 Preoţii i-au junghiat, şi au turnat sîngele la piciorul altarului, ca ispăşire pentru păcatele întregului Israel; căci pentru tot Israelul poruncise împăratul să se aducă arderea de tot şi jertfa de ispăşire.
25 A pus pe Leviţi în Casa Domnului cu chimvale, alăute şi arfe, după rînduiala lui David, lui Gad, văzătorul împăratului, şi proorocului Natan; căci astfel era porunca Domnului, dată prin proorocii Săi.
26 Leviţii au luat loc cu instrumentele lui David, şi preoţii cu
27 Ezechia a poruncit să aducă arderea de tot pe altar; şi, în clipa cînd a început arderea de tot, a început şi cîntarea Domnului, în sunetul trîmbiţelor şi instrumentelor lui David, împăratul lui Israel.
28 Toată adunarea s'a închinat, au cîntat cîntarea, şi au sunat din trîmbiţe, pînă s'a isprăvit arderea de tot.
29 Şi cînd au isprăvit de adus ardere de tot, împăratul şi toţi ceice erau cu el au îngenunchiat şi s'au închinat.
30 Apoi împăratul Ezechia şi căpeteniile au zis Leviţilor să laude pe Domnul cu cuvintele lui David şi ale proorocului Asaf. L-au lăudat cu bucurie, şi s'au plecat şi s'au închinat.
31 Ezechia a luat atunci cuvîntul, şi a zis: ,,Acum, dupăce v'aţi sfinţit în slujba Domnului, apropiaţi-vă, aduceţi dobitoacele pentru jertfă, şi aduceţi jertfe de mulţămire la Casa Domnului. Şi adunarea a adus dobitoacele pentru jertfă, şi a adus jertfe de mulţămire; şi toţi cei pe cari -i îndemna inima au adus arderi de tot.
32 Numărul arderilor de tot aduse de adunare a fost de şaptezeci de boi, o sută de berbeci, şi două sute de miei; toate aceste vite au fost jertfite ca ardere de tot Domnului.
33 Şi au mai închinat Domnului şase sute de boi şi trei mii de oi.
34 Dar preoţii erau în număr mic, şi n'au putut să despoaie toate arderile de tot; i-au ajutat fraţii lor, Leviţii, pînă s'a isprăvit lucrarea, şi pînă s'au sfinţit şi ceilalţi preoţi; căci Leviţii s'au sfinţit mai de grabă decît preoţii.
35 De altfel erau foarte multe arderi de tot, cu grăsimile jertfelor de mulţămire, şi cu jertfele de băutură ale arderilor de tot. Astfel a fost aşezată din nou slujba Casei Domnului.
36 Ezechia şi tot poporul s'au bucurat că Dumnezeu făcuse pe popor cu voie bună, căci lucrul s'a făcut pe neaşteptate.
1 א יחזקיהו מלך בן עשרים וחמש שנה ועשרים ותשע שנה מלך בירושלם ושם אמו אביה בת זכריהו
2 ב ויעש הישר בעיני יהוה ככל אשר עשה דויד אביו
3 ג הוא בשנה הראשונה למלכו בחדש הראשון פתח את דלתות בית יהוה--ויחזקם
4 ד ויבא את הכהנים ואת הלוים ויאספם לרחוב המזרח
5 ה ויאמר להם שמעוני הלוים עתה התקדשו וקדשו את בית יהוה אלהי אבתיכם והוציאו את הנדה מן הקדש
6 ו כי מעלו אבתינו ועשו הרע בעיני יהוה אלהינו--ויעזבהו ויסבו פניהם ממשכן יהוה ויתנו ערף
7 ז גם סגרו דלתות האולם ויכבו את הנרות וקטרת לא הקטירו ועלה לא העלו בקדש לאלהי ישראל
8 ח ויהי קצף יהוה על יהודה וירושלם ויתנם לזועה (לזעוה) לשמה ולשרקה כאשר אתם ראים בעיניכם
9 ט והנה נפלו אבותינו בחרב ובנינו ובנותינו ונשינו בשבי על זאת
10 י עתה עם לבבי לכרות ברית ליהוה אלהי ישראל וישב ממנו חרון אפו
11 יא בני עתה אל תשלו כי בכם בחר יהוה לעמד לפניו לשרתו ולהיות לו משרתים ומקטרים {פ} br
12 יב ויקמו הלוים מחת בן עמשי ויואל בן עזריהו מן בני הקהתי ומן בני מררי קיש בן עבדי ועזריהו בן יהללאל {ס} ומן הגרשני--יואח בן זמה ועדן בן יואח
13 יג ומן בני אליצפן שמרי ויעואל (ויעיאל) ומן בני אסף זכריהו ומתניהו {ס}
14 יד ומן בני הימן יחואל (יחיאל) ושמעי {ס} ומן בני ידותון שמעיה ועזיאל
15 טו ויאספו את אחיהם ויתקדשו ויבאו כמצות המלך בדברי יהוה לטהר בית יהוה
16 טז ויבאו הכהנים לפנימה בית יהוה לטהר ויוציאו את כל הטמאה אשר מצאו בהיכל יהוה לחצר בית יהוה ויקבלו הלוים להוציא לנחל קדרון חוצה
17 יז ויחלו באחד לחדש הראשון לקדש וביום שמונה לחדש באו לאולם יהוה ויקדשו את בית יהוה לימים שמונה וביום ששה עשר לחדש הראשון כלו {ס}
18 יח ויבואו פנימה אל חזקיהו המלך ויאמרו טהרנו את כל בית יהוה את מזבח העולה ואת כל כליו ואת שלחן המערכת ואת כל כליו
19 יט ואת כל הכלים אשר הזניח המלך אחז במלכותו במעלו--הכנו והקדשנו והנם לפני מזבח יהוה {ס}
20 כ וישכם יחזקיהו המלך ויאסף את שרי העיר ויעל בית יהוה
21 כא ויביאו פרים שבעה ואילים שבעה וכבשים שבעה וצפירי עזים שבעה לחטאת על הממלכה ועל המקדש ועל יהודה ויאמר לבני אהרן הכהנים להעלות על מזבח יהוה
22 כב וישחטו הבקר ויקבלו הכהנים את הדם ויזרקו המזבחה וישחטו האלים ויזרקו הדם המזבחה וישחטו הכבשים ויזרקו הדם המזבחה
23 כג ויגישו את שעירי החטאת לפני המלך והקהל ויסמכו ידיהם עליהם
24 כד וישחטום הכהנים ויחטאו את דמם המזבחה לכפר על כל ישראל כי לכל ישראל אמר המלך העולה והחטאת
25 כה ויעמד את הלוים בית יהוה במצלתים בנבלים ובכנרות במצות דויד וגד חזה המלך ונתן הנביא כי ביד יהוה המצוה ביד נביאיו
26 כו ויעמדו הלוים בכלי דויד והכהנים בחצצרות {פ} br
27 כז ויאמר חזקיהו להעלות העלה להמזבח ובעת החל העולה החל שיר יהוה והחצצרות ועל ידי כלי דויד מלך ישראל
28 כח וכל הקהל משתחוים והשיר משורר והחצצרות מחצצרים (מחצרים) הכל עד לכלות העלה
29 כט וככלות להעלות כרעו המלך וכל הנמצאים אתו--וישתחוו
30 ל ויאמר יחזקיהו המלך והשרים ללוים להלל ליהוה בדברי דויד ואסף החזה ויהללו עד לשמחה ויקדו וישתחוו {פ} br
31 לא ויען יחזקיהו ויאמר עתה מלאתם ידכם ליהוה גשו והביאו זבחים ותודות לבית יהוה ויביאו הקהל זבחים ותודות וכל נדיב לב עלות
32 לב ויהי מספר העלה אשר הביאו הקהל--בקר שבעים אילים מאה כבשים מאתים לעלה ליהוה כל אלה
33 לג והקדשים--בקר שש מאות וצאן שלשת אלפים
34 לד רק הכהנים היו למעט ולא יכלו להפשיט את כל העלות ויחזקום אחיהם הלוים עד כלות המלאכה ועד יתקדשו הכהנים--כי הלוים ישרי לבב להתקדש מהכהנים
35 לה וגם עלה לרב בחלבי השלמים ובנסכים--לעלה ותכון עבודת בית יהוה
36 לו וישמח יחזקיהו וכל העם על ההכין האלהים לעם כי בפתאם היה הדבר {פ} br