1 În cel dintîi an al lui Cir, împăratul Perşilor, ca să se împlinească cuvîntul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, Domnul a trezit duhul lui Cir, împăratul Perşilor, care a pus să se facă prin viu grai şi prin scris vestirea aceasta în toată împărăţia lui:

2 Aşa vorbeşte Cir, împăratul Perşilor: ,,Domnul, Dumnezeul cerurilor mi -a dat toate împărăţiile pămîntului, şi mi -a poruncit să -I zidesc o casă la Ierusalim în Iuda.

3 Cine dintre voi este din poporul Lui? Dumnezeul lui să fie cu el, şi să se suie la Ierusalim în Iuda şi să zidească acolo Casa Domnului, Dumnezeului lui Israel! El este adevăratul Dumnezeu, care locuieşte la Ierusalim.

4 Ori unde locuiesc rămăşiţe din poporul Domnului, oamenii din locul acela să le dea argint, aur, avere, şi vite, pe lîngă daruri de bunăvoie pentru Casa lui Dumnezeu, care este la Ierusalim!``

5 Capii de familie din Iuda şi Beniamin, preoţii şi Leviţii, şi anume toţi aceia al căror duh l -a trezit Dumnezeu, s'au sculat să meargă să zidească la Ierusalim Casa Domnului.

6 Şi toţi cei dimprejurul lor le-au dat lucruri de argint, de aur, avere, vite, şi lucruri scumpe, afară de toate darurile de bună voie.

7 Împăratul Cir a dat înapoi uneltele Casei Domnului, pe cari le luase Nebucadneţar din Ierusalim şi le pusese în casa dumnezeului său.

8 Cir, împăratul Perşilor, le -a scos prin Mitredat, vistiernicul, care le -a dat lui Şeşbaţar (Zorobabel), voevodul lui Iuda.

9 Iată-le numărul: treizeci de lighene de aur, o mie de lighene de argint, douăzeci şi nouă de cuţite,

10 treizeci de potire de aur, patrusute zece potire de argint de mîna a doua, şi o mie de alte unelte.

11 Toate lucrurile de aur şi de argint erau în număr de cinci mii patru sute. Şeşbaţar a adus tot din Babilon la Ierusalim, împreună cu cei ce s'au întors din robie.

1 א ובשנת אחת לכורש מלך פרס לכלות דבר יהוה מפי ירמיה  העיר יהוה את רוח כרש מלך פרס ויעבר קול בכל מלכותו וגם במכתב לאמר

2 ב כה אמר כרש מלך פרס--כל ממלכות הארץ נתן לי יהוה אלהי השמים והוא פקד עלי לבנות לו בית בירושלם אשר ביהודה

3 ג מי בכם מכל עמו יהי אלהיו עמו ויעל לירושלם אשר ביהודה ויבן את בית יהוה אלהי ישראל--הוא האלהים אשר בירושלם

4 ד וכל הנשאר מכל המקמות אשר הוא גר שם--ינשאוהו אנשי מקמו בכסף ובזהב וברכוש ובבהמה עם הנדבה--לבית האלהים אשר בירושלם

5 ה ויקומו ראשי האבות ליהודה ובנימן והכהנים והלוים לכל העיר האלהים את רוחו לעלות לבנות את בית יהוה אשר בירושלם

6 ו וכל סביבתיהם חזקו בידיהם בכלי כסף בזהב ברכוש ובבהמה ובמגדנות--לבד על כל התנדב  {ס}

7 ז והמלך כורש הוציא את כלי בית יהוה אשר הוציא נבוכדנצר מירושלם ויתנם בבית אלהיו

8 ח ויוציאם כורש מלך פרס על יד מתרדת הגזבר ויספרם לששבצר הנשיא ליהודה

9 ט ואלה מספרם  אגרטלי זהב שלשים אגרטלי כסף אלף מחלפים תשעה ועשרים  {ס}

10 י כפורי זהב שלשים--  {ס}  כפורי כסף משנים ארבע מאות ועשרה כלים אחרים אלף  {ס}

11 יא כל כלים לזהב ולכסף חמשת אלפים וארבע מאות הכל העלה ששבצר עם העלות הגולה--מבבל לירושלם  {פ}