1 Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel:

2 ,,Fiul omului, arată Ierusalimului urîciunile lui!

3 Şi spune -i: ,,Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu, către cetatea Ierusalimului: ,,Prin obîrşia şi naşterea ta eşti din ţara Cananiţilor; tatăl tău era Amorit, şi mama ta Hetită.

4 La naştere, în ziua cînd te-ai născut, buricul nu ţi s'a tăiat, n'ai fost scăldată în apă, ca să fii curăţită, nici n'ai fost frecată cu sare, şi nici n'ai fost înfăşată în scutece.

5 Ochiul nimănui nu s'a îndurat de tine, ca să-ţi facă măcar unul din aceste lucruri, din milă pentru tine; ci ai fost aruncată pe cîmp, aşa de scîrbă le era de tine, în ziua naşterii tale.

6 Atunci Eu am trecut pe lîngă tine, te-am văzut tăvălită în sîngele tău, şi am zis: ,,Trăieşte chiar şi în sîngele tău!`` Da, ţi-am zis: ,,Trăieşte chiar şi în sîngele tău!``

7 Te-am înmulţit cu zecile de mii,, ca iarba de pe cîmp. Şi ai crescut, te-ai făcut mare, ai ajuns de o frumuseţă desăvîrşită; ţi s'au rotunjit ţîţele, ţi -a crescut părul. Dar erai tot goală, goală de tot.

8 Cînd am trecut Eu pe lîngă tine, M'am uitat la tine, şi iată că îţi venise vremea, vremea dragostelor. Atunci am întins peste tine poala hainei Mele, ţi-am acoprit goliciunea, ţi-am jurat credinţă, am făcut legămînt cu tine, zice Domnul Dumnezeu, şi ai fost a Mea!

9 Te-am scăldat în apă, te-am spălat de sîngele de pe tine, şi te-am uns cu untdelemn.

10 Ţi-am dat haine cusute cu fir, şi o încălţăminte de piele de viţel de mare, te-am încins cu in supţire, şi te-am îmbrăcat în mătasă.

11 Te-am împodobit cu scule scumpe, ţi-am pus brăţări la mînă, şi o salbă la gît;

12 ţi-am pus o verigă în nas, cercei în urechi, şi o cunună minunată pe cap.

13 Astfel, ai fost împodobită cu aur şi cu argint, şi ai fost îmbrăcată cu in supţire, cu mătasă şi cusături cu fir. Ai mîncat floarea făinei, miere şi untdelemn. Erai de o frumuseţă desăvîrşită, ba ajunsesei chiar împărăteasă.

14 Ţi s'a dus vestea printre neamuri, pentru frumuseţa ta; căci era desăvîrşită de tot, datorită strălucirii cu care te împodobisem, zice Domnul, Dumnezeu.``

15 ,,Dar te-ai încrezut în frumuseţa ta, şi ai curvit, la adăpostul numelui tău celui mare; ţi-ai revărsat curviile înaintea tuturor trecătorilor, şi te-ai dat lor.

16 Ai luat şi din hainele tale, ţi-ai făcut înălţimi pe cari le-ai împodobit cu toate colorile, şi ai curvit pe ele: aşa cum nu s'a întîmplat şi nici nu se va mai întîmpla vreodată.

17 Ţi-ai luat pînă şi minunatele tale podoabe de aur şi de argint, pe cari ţi le dădusem, şi ţi-ai făcut nişte chipuri de bărbaţi, cu cari ai curvit.

18 Ţi-ai luat şi hainele cusute la gherghef, le-ai îmbrăcat cu ele şi ai adus acestor chipuri untdelemnul Meu şi tămîia Mea.

19 Pînea pe care ţi -o dădusem, floarea făinii, untdelemnul şi mierea, cu care te hrăneam, le-ai adus înaintea lor, ca nişte tămîie cu un miros plăcut. Iată ce s'a întîmplat, zice Domnul Dumnezeu!``

20 ,,Apoi ţi-ai luat fiii şi fiicele, pe cari Mi -i născusei, şi i-ai jertfit lor, ca să le slujească de mîncare. Nu erau oare de ajuns curviile tale,

21 de Mi-ai mai junghiat fiii, şi i-ai dat, trecîndu -i prin foc în cinstea lor?

22 Şi în mijlocul tuturor urîciunilor şi curviilor tale, nu ţi-ai adus aminte de vremea tinereţei tale, cînd erai goală, goală de tot, şi te zbăteai în sîngele tău!

23 După toate aceste răutăţi ale tale, -(vai, vai de tine! zice Domnul Dumnezeu), -

24 ţi-ai zidit case de curvie, ţi-ai făcut înălţimi în toate pieţele.

25 La toate colţurile uliţelor ţi-ai făcut înălţimi, ţi-ai necinstit frumuseţea, ţi-ai desfăcut picioarele înaintea tuturor trecătorilor, ai făcut tot mai multe curvii.

26 Ai curvit cu Egiptenii, vecinii tăi, cu trupul plin de vlagă, şi ţi-ai înmulţit curviile, ca să Mă mînii.

27 Dar iată că Mi-am întins mîna împotriva ta, am micşorat partea de întreţinere pe care ţi -o rînduisem, te-am lăsat în voia vrăjmaşelor tale, fiicele Filistenilor, cari au roşit de purtarea ta nelegiuită.

28 Apoi ai curvit cu Asirienii, pentrucă erai fără saţ; ai curvit cu ei, şi tot nu te-ai săturat.

29 Ţi-ai înmulţit curviile cu ţara Canaanului şi pînă în Haldea, dar nici acolo nu te-ai săturat.

30 Ce slăbiciune de inimă ai avut, zice Domnul, Dumnezeu, de ai făcut toate aceste lucruri, cari sînt fapta unei ibovnice dedate la curvie,

31 zidindu-ţi case de curvie la toate colţurile uliţelor, şi făcîndu-ţi înălţimi în toate pieţele; n'ai fost nici măcar ca o curvă care-şi cere plata.

32 Ai fost femeia prea curvă, care primeşte pe străini în locul bărbatului ei!

33 Tuturor curvelor li se plăteşte o plată; dar tu ai dat daruri tuturor ibovnicilor tăi, i-ai cîştigat prin daruri, ca să -i tragi la tine din toate părţile şi să curveşti cu ei.

34 Ai fost cu totul altfel decît celelalte curve, întrucît nimeni nu umbla după tine, ci tu plăteai celor ce veneau la tine, în loc ca tu să fii plătită de ei. De aceea ai fost cu totul altfel decît altele.``

35 ,,De aceea, ascultă, curvo, Cuvîntul Domnului!

36 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: ,,Pentrucă ţi-ai risipit banii în felul acesta, şi ţi-ai descoperit goliciunea în curviile tale cu ibovnicii tăi şi cu toţi idolii tăi urîcioşi, şi din pricina sîngelui copiilor tăi, pe cari li i-ai dat,

37 de aceea, iată, voi strînge pe toţi ibovnicii cu cari te desmierdai, pe toţi aceia pe cari i-ai iubit şi pe toţi aceia pe cari i-ai urît, da, îi voi strînge împotriva ta din toate părţile, îţi voi desveli goliciunea înaintea lor, şi îţi vor vedea toată goliciunea.

38 Te voi judeca aşa cum se judecă femeile prea curve şi ucigătoare de copii, şi voi face din tine o jertfă sîngeroasă a urgiei şi geloziei.

39 Te voi da în mînile lor; îţi vor surpa casele de curvie, şi îţi vor nimici înălţimile; te vor desbrăca de hainele tale, îţi vor lua toată podoaba de pietre scumpe, şi te vor lăsa goală, goală de tot.

40 Vor aduce gloata împotriva ta, te vor ucide cu pietre şi te vor străpunge cu lovituri de sabie.

41 Îţi vor arde casele cu foc, şi se vor răzbuna pe tine, înaintea unei mulţimi de femei. Voi face să înceteze astfel curvia ta, şi nu vei mai da plată de curvă.

42 Îmi voi potoli mînia împotriva ta, şi nu voi mai fi gelos pe tine; Mă voi linişti, nu voi mai fi supărat.

43 Pentru că nu ţi-ai adus aminte de vremea tinereţei tale, ci M'ai aţîţat prin toate aceste lucruri, iată, voi face ca purtarea ta să cadă asupra capului tău, zice Domnul, Dumnezeu, ca să nu mai săvîrşeşti alte nelegiuiri cu toate urîciunile tale!``

44 ,,Iată că toţi cei ce spun zicători, vor spune despre tine zicătoarea aceasta: ,Cum este mama aşa şi fata!`

45 Tu eşti fata mamei tale, care s'a desgustat de bărbatul şi copiii ei. Tu eşti sora surorilor tale, cari s'au desgustat de bărbaţii şi copiii lor. Mama voastră era o Hetită şi tatăl vostru un Amorit.

46 Sora ta cea mai mare, care locuieşte la miază-noapte de tine, este Samaria, ea şi fiicele ei; şi sora ta cea mai mică este Sodoma şi fiicele ei, şi locuieşte la miază-zi de tine.

47 Tu nu numai că ai umblat pe căile lor, şi ai săvîrşit aceleaşi urîciuni, ci, ca şi cum atît ar fi fost prea puţin, ai fost mai stricată decît ele în toate purtările tale.

48 Pe viaţa Mea, zice Domnul, Dumnezeu că sora ta Sodoma, şi fiicele ei n'au făcut ce aţi făcut voi, tu şi fiicele tale.

49 Iată care a fost nelegiuirea sorei tale Sodoma: era îngîmfată, trăia în belşug şi într'o linişte nepăsătoare, ea şi fiicele ei, şi nu sprijinea mîna celui nenorocit şi celui lipsit.

50 Ele s'au semeţit, şi au făcut urîciuni blestemate înaintea Mea; de aceea le-am şi nimicit, cînd am văzut lucrul acesta.

51 Samaria n'a făcut nici jumătate din păcatele tale; urîciunile tale au fost mai multe decît ale ei, aşa că ai uşurat vina surorilor tale prin toate urîciunile pe cari le-ai făcut acum.

52 Tu, care uşurai vina surorilor tale, prin purtrea ta, sufere acum urmările răutăţii tale; prin păcatele tale, prin cari te-ai făcut mai urîcioasă decît ele, acum le faci mai uşoară vina decît a ta; deaceea acopere-te de ruşine, şi poartă-ţi ocara, fiindcă ai uşurat vina surorilor tale!

53 Voi aduce înapoi pe prinşii lor de război, pe prinşii de război ai Sodomei şi ai fiicelor ei, pe prinşii de război ai Samariei şi ai fiicelor ei, şi pe prinşii tăi de război în mijlocul lor,

54 ca să-ţi suferi ocara, şi să roşeşti pentru tot ce ai făcut, slujindu-le ca o pricină de mîngîiere.

55 Astfel, surorile tale: Sodoma şi fiicele ei, se vor întoarce iarăş la starea lor de mai înainte, şi Samaria şi fiicele ei se vor întoarce iarăş la starea lor de mai înainte, şi tu şi fiicele tale vă veţi întoarce iarăş la starea voastră de mai înainte.

56 Nu vorbeai deloc despre sora ta Sodoma, în vremea mîndriei tale,

57 mai înainte de vădirea răutăţii tale, cînd ai primit batjocurile fiicelor Siriei, ale tuturor vecinilor tăi, şi ale fiicelor Filistenilor, cari te dispreţuiesc de jur împrejur!

58 Trebuie să-ţi porţi, în adevăr, nelegiuirile şi urîciunile, zice Domnul.``

59 Căci aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Îţi voi face întocamai cum ai făcut şi tu, care au nesocotit jurămîntul, rupînd legămîntul!

60 Dar Îmi voi aduce aminte de legămîntul Meu făcut cu tine în vremea tinereţii tale, şi voi face cu tine un legămînt vecinic.

61 Atunci îţi vei aduce aminte de purtarea ta, te vei ruşina, cînd vei primi la tine pe surorile tale, mai mari şi mai mici, pe cari ţi le voi dat ca fiice, dar nu pe temeiul legămîntului făcut cu tine.

62 Voi face legămîntul Meu cu tine, şi vei şti că Eu sînt Domnul,

63 ca să-ţi aduci aminte de trecut şi să roşeşti, şi să nu mai deschizi gura de ruşine, cînd îţi voi ierta tot ce ai făcut, zice Domnul Dumnezeu.``

1 א ויהי דבר יהוה אלי לאמר

2 ב בן אדם הודע את ירושלם את תועבתיה

3 ג ואמרת כה אמר אדני יהוה לירושלם מכרתיך ומלדתיך מארץ הכנעני אביך האמרי ואמך חתית

4 ד ומולדותיך ביום הולדת אותך לא כרת שרך ובמים לא רחצת למשעי והמלח לא המלחת והחתל לא חתלת

5 ה לא חסה עליך עין לעשות לך אחת מאלה--לחמלה עליך ותשלכי אל פני השדה בגעל נפשך ביום הלדת אתך

6 ו ואעבר עליך ואראך מתבוססת בדמיך ואמר לך בדמיך חיי ואמר לך בדמיך חיי

7 ז רבבה כצמח השדה נתתיך ותרבי ותגדלי ותבאי בעדי עדיים  שדים נכנו ושערך צמח ואת ערם ועריה

8 ח ואעבר עליך ואראך והנה עתך עת דדים ואפרש כנפי עליך ואכסה ערותך ואשבע לך ואבוא בברית אתך נאם אדני יהוה--ותהיי לי

9 ט וארחצך במים ואשטף דמיך מעליך ואסכך בשמן

10 י ואלבישך רקמה ואנעלך תחש ואחבשך בשש ואכסך משי

11 יא ואעדך עדי ואתנה צמידים על ידיך ורביד על גרונך

12 יב ואתן נזם על אפך ועגילים על אזניך ועטרת תפארת בראשך

13 יג ותעדי זהב וכסף ומלבושך ששי (שש) ומשי ורקמה סלת ודבש ושמן אכלתי (אכלת) ותיפי במאד מאד ותצלחי למלוכה

14 יד ויצא לך שם בגוים ביפיך  כי כליל הוא בהדרי אשר שמתי עליך--נאם אדני יהוה

15 טו ותבטחי ביפיך ותזני על שמך ותשפכי את תזנותיך על כל עובר לו יהי

16 טז ותקחי מבגדיך ותעשי לך במות טלאות ותזני עליהם  לא באות ולא יהיה

17 יז ותקחי כלי תפארתך מזהבי ומכספי אשר נתתי לך ותעשי לך צלמי זכר ותזני בם

18 יח ותקחי את בגדי רקמתך ותכסים ושמני וקטרתי נתתי (נתת) לפניהם

19 יט ולחמי אשר נתתי לך סלת ושמן ודבש האכלתיך ונתתיהו לפניהם לריח ניחח ויהי  נאם אדני יהוה

20 כ ותקחי את בניך ואת בנותיך אשר ילדת לי ותזבחים להם לאכול--המעט מתזנותך (מתזנותיך)

21 כא ותשחטי את בני ותתנים בהעביר אותם להם

22 כב ואת כל תועבתיך ותזנתיך לא זכרתי (זכרת) את ימי נעוריך--בהיותך עירם ועריה מתבוססת בדמך היית

23 כג ויהי אחרי כל רעתך  אוי אוי לך נאם אדני יהוה

24 כד ותבני לך גב ותעשי לך רמה בכל רחוב

25 כה אל כל ראש דרך בנית רמתך ותתעבי את יפיך ותפשקי את רגליך לכל עובר ותרבי את תזנותך (תזנותיך)

26 כו ותזני אל בני מצרים שכניך גדלי בשר ותרבי את תזנתך להכעיסני

27 כז והנה נטיתי ידי עליך ואגרע חקך ואתנך בנפש שנאותיך בנות פלשתים--הנכלמות מדרכך זמה

28 כח ותזני אל בני אשור מבלתי שבעתך ותזנים וגם לא שבעת

29 כט ותרבי את תזנותך אל ארץ כנען כשדימה וגם בזאת לא שבעת

30 ל מה אמלה לבתך נאם אדני יהוה--בעשותך את כל אלה מעשה אשה זונה שלטת

31 לא בבנותיך גבך בראש כל דרך ורמתך עשיתי (עשית) בכל רחוב ולא הייתי (היית) כזונה לקלס אתנן

32 לב האשה המנאפת--תחת אישה תקח את זרים

33 לג לכל זנות יתנו נדה ואת נתת את נדניך לכל מאהביך ותשחדי אותם לבוא אליך מסביב בתזנותיך

34 לד ויהי בך הפך מן הנשים בתזנותיך ואחריך לא זונה ובתתך אתנן ואתנן לא נתן לך--ותהי להפך

35 לה לכן זונה שמעי דבר יהוה  {פ}

36 לו כה אמר אדני יהוה יען השפך נחשתך ותגלה ערותך בתזנותיך על מאהביך ועל כל גלולי תועבותיך וכדמי בניך אשר נתת להם

37 לז לכן הנני מקבץ את כל מאהביך אשר ערבת עליהם ואת כל אשר אהבת על כל אשר שנאת וקבצתי אתם עליך מסביב וגליתי ערותך אלהם וראו את כל ערותך

38 לח ושפטתיך משפטי נאפות ושפכת דם ונתתיך דם חמה וקנאה

39 לט ונתתי אתך בידם והרסו גבך ונתצו רמתיך והפשיטו אותך בגדיך ולקחו כלי תפארתך והניחוך עירם ועריה

40 מ והעלו עליך קהל ורגמו אותך באבן ובתקוך בחרבותם

41 מא ושרפו בתיך באש ועשו בך שפטים לעיני נשים רבות והשבתיך מזונה וגם אתנן לא תתני עוד

42 מב והנחתי חמתי בך וסרה קנאתי ממך ושקטתי ולא אכעס עוד

43 מג יען אשר לא זכרתי (זכרת) את ימי נעוריך ותרגזי לי בכל אלה וגם אני הא דרכך בראש נתתי נאם אדני יהוה ולא עשיתי (עשית) את הזמה על כל תועבתיך

44 מד הנה כל המשל עליך ימשל לאמר  כאמה בתה

45 מה בת אמך את געלת אישה ובניה ואחות אחותך את אשר געלו אנשיהן ובניהן--אמכן חתית ואביכן אמרי

46 מו ואחותך הגדולה שמרון היא ובנותיה היושבת על שמאולך ואחותך הקטנה ממך היושבת מימינך--סדם ובנותיה

47 מז ולא בדרכיהן הלכת וכתועבותיהן עשיתי (עשית)  כמעט קט ותשחתי מהן בכל דרכיך

48 מח חי אני נאם אדני יהוה אם עשתה סדם אחותך היא ובנותיה--כאשר עשית את ובנותיך

49 מט הנה זה היה עון סדם אחותך  גאון שבעת לחם ושלות השקט היה לה ולבנותיה ויד עני ואביון לא החזיקה

50 נ ותגבהינה ותעשינה תועבה לפני ואסיר אתהן כאשר ראיתי  {ס}

51 נא ושמרון כחצי חטאתיך לא חטאה ותרבי את תועבותיך מהנה ותצדקי את אחותך (אחותיך) בכל תועבתיך אשר עשיתי (עשית)

52 נב גם את שאי כלמתך אשר פללת לאחותך בחטאתיך אשר התעבת מהן תצדקנה ממך וגם את בושי ושאי כלמתך בצדקתך אחיותך

53 נג ושבתי את שביתהן--את שבית (שבות) סדם ובנותיה ואת שבית (שבות) שמרון ובנותיה ושבית (ושבות) שביתיך בתוכהנה

54 נד למען תשאי כלמתך ונכלמת מכל אשר עשית--בנחמך אתן

55 נה ואחותיך סדם ובנותיה תשבן לקדמתן ושמרון ובנותיה תשבן לקדמתן ואת ובנותיך תשבינה לקדמתכן

56 נו ולוא היתה סדם אחותך לשמועה בפיך ביום גאוניך

57 נז בטרם תגלה רעתך כמו עת חרפת בנות ארם וכל סביבותיה בנות פלשתים השאטות אותך מסביב

58 נח את זמתך ואת תועבותיך את נשאתים--נאם יהוה  {ס}

59 נט כי כה אמר אדני יהוה ועשית (ועשיתי) אותך כאשר עשית--אשר בזית אלה להפר ברית

60 ס וזכרתי אני את בריתי אותך בימי נעוריך והקימותי לך ברית עולם

61 סא וזכרת את דרכיך ונכלמת בקחתך את אחותיך הגדלות ממך אל הקטנות ממך ונתתי אתהן לך לבנות ולא מבריתך

62 סב והקימתי אני את בריתי אתך וידעת כי אני יהוה

63 סג למען תזכרי ובשת ולא יהיה לך עוד פתחון פה מפני כלמתך--בכפרי לך לכל אשר עשית נאם אדני יהוה  {פ}