1 Astfel au fost sfîrşite cerurile şi pămîntul, şi toată oştirea lor.
2 În ziua a şaptea Dumnezeu Şi -a sfîrşit lucrarea, pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S'a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse.
3 Dumnezeu a binecuvîntat ziua a şaptea şi a sfinţit -o, pentrucă în ziua aceasta S'a odihnit de toată lucrarea Lui, pe care o zidise şi o făcuse.
4 Iată istoria cerurilor şi a pămîntului, cînd au fost făcute.
5 În ziua cînd a făcut Domnul Dumnezeu un pămînt şi ceruri, nu era încă pe pămînt nici un copăcel de cîmp şi nici o iarbă de pe cîmp nu încolţea încă: fiindcă Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe pămînt şi nu era nici un om ca să lucreze pămîntul.
6 Ci un abur se ridica de pe pămînt şi uda toată faţa pămîntului.
7 Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărîna pămîntului, i -a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s'a făcut astfel un suflet viu.
8 Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit; şi a pus acolo pe omul pe care -l întocmise.
9 Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pămînt tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mîncare, şi pomul vieţii în mijlocul grădinii, şi pomul cunoştinţei binelui şi răului.
10 Un rîu ieşea din Eden şi uda grădina; şi de acolo se împărţea şi se făcea patru braţe.
11 Numele celui dintîi este Pison; el înconjoară toată ţara Havila, unde se găseşte aur.
12 Aurul din ţara aceasta este bun; acolo se găseşte şi bedelion şi piatră de onix.
13 Numele rîului al doilea este Ghihon; el înconjoară toată ţara Cuş.
14 Numele celui de al treilea este Hidechel: el curge la răsăritul Asiriei. Al patrulea rîu este Eufratul.
15 Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l -a aşezat în grădina Edenului, ca s'o lucreze şi s'o păzească.
16 Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: ,,Poţi să mănînci după plăcere din orice pom din grădină;
17 dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănînci, căci în ziua în care vei mînca din el, vei muri negreşit.``
18 Domnul Dumnezeu a zis: ,,Nu este bine ca omul să fie singur; am să -i fac un ajutor potrivit pentru el.``
19 Domnul Dumnezeu a făcut din pămînt toate fiarele cîmpului şi toate păsările cerului; şi le -a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; şi orice nume pe care -l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela -i era numele.
20 Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor cîmpului; dar, pentru om, nu s'a găsit niciun ajutor, care să i se potrivească.
21 Atunci Domnul Dumnezeu a trimes un somn adînc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei.
22 Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus -o la om.
23 Şi omul a zis: ,,Iată în sfîrşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi, femeie, pentrucă a fost luată din om.``
24 Deaceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup.
25 Omul şi nevasta lui erau amîndoi goi, şi nu le era ruşine.
1 א ויכלו השמים והארץ וכל צבאם
2 ב ויכל אלהים ביום השביעי מלאכתו אשר עשה וישבת ביום השביעי מכל מלאכתו אשר עשה
3 ג ויברך אלהים את יום השביעי ויקדש אתו כי בו שבת מכל מלאכתו אשר ברא אלהים לעשות {פ}
4 ד אלה תולדות השמים והארץ ב ה בראם ביום עשות יהוה אלהים--ארץ ושמים
5 ה וכל שיח השדה טרם יהיה בארץ וכל עשב השדה טרם יצמח כי לא המטיר יהוה אלהים על הארץ ואדם אין לעבד את האדמה
6 ו ואד יעלה מן הארץ והשקה את כל פני האדמה
7 ז וייצר יהוה אלהים את האדם עפר מן האדמה ויפח באפיו נשמת חיים ויהי האדם לנפש חיה
8 ח ויטע יהוה אלהים גן בעדן--מקדם וישם שם את האדם אשר יצר
9 ט ויצמח יהוה אלהים מן האדמה כל עץ נחמד למראה וטוב למאכל--ועץ החיים בתוך הגן ועץ הדעת טוב ורע
10 י ונהר יצא מעדן להשקות את הגן ומשם יפרד והיה לארבעה ראשים
11 יא שם האחד פישון--הוא הסבב את כל ארץ החוילה אשר שם הזהב
12 יב וזהב הארץ ההוא טוב שם הבדלח ואבן השהם
13 יג ושם הנהר השני גיחון--הוא הסובב את כל ארץ כוש
14 יד ושם הנהר השלישי חדקל הוא ההלך קדמת אשור והנהר הרביעי הוא פרת
15 טו ויקח יהוה אלהים את האדם וינחהו בגן עדן לעבדה ולשמרה
16 טז ויצו יהוה אלהים על האדם לאמר מכל עץ הגן אכל תאכל
17 יז ומעץ הדעת טוב ורע--לא תאכל ממנו כי ביום אכלך ממנו--מות תמות
18 יח ויאמר יהוה אלהים לא טוב היות האדם לבדו אעשה לו עזר כנגדו
19 יט ויצר יהוה אלהים מן האדמה כל חית השדה ואת כל עוף השמים ויבא אל האדם לראות מה יקרא לו וכל אשר יקרא לו האדם נפש חיה הוא שמו
20 כ ויקרא האדם שמות לכל הבהמה ולעוף השמים ולכל חית השדה ולאדם לא מצא עזר כנגדו
21 כא ויפל יהוה אלהים תרדמה על האדם ויישן ויקח אחת מצלעתיו ויסגר בשר תחתנה
22 כב ויבן יהוה אלהים את הצלע אשר לקח מן האדם לאשה ויבאה אל האדם
23 כג ויאמר האדם זאת הפעם עצם מעצמי ובשר מבשרי לזאת יקרא אשה כי מאיש לקחה זאת
24 כד על כן יעזב איש את אביו ואת אמו ודבק באשתו והיו לבשר אחד
25 כה ויהיו שניהם ערומים האדם ואשתו ולא יתבששו