1 Am ridicat din nou ochii, şi m'am uitat, şi iată că era un sul de carte, care sbura.
2 El m'a întrebat: ,,Ce vezi?`` Eu am răspuns: ,,Văd un sul de carte sburînd; are o lungime de douăzeci de coţi, şi o lăţime de zece coţi``.
3 Şi el mi -a zis: ,,Acesta este blestemul care este peste toată ţara; căci, după cum este scris pe el, orice hoţ, şi oricine jură strîmb va fi nimicit cu desăvîrşire de aici.
4 Îl trimet-zice Domnul oştirilor, -ca să intre în casa hoţului şi a celui ce jură strîmb în Numele Meu, ca să rămînă în casa aceea, şi s'o mistuie împreună cu lemnele şi pietrele ei.``
5 Îngerul, care vorbea cu mine, a înaintat, şi mi -a zis: ,,Ridică ochii, şi priveşte ce iese de acolo.``
6 Eu am răspuns: ,,Ce este aceasta?`` Şi el a zis: ,,Iese efa.`` Şi a adăugat: ,,Aceasta este nelegiuirea lor în toată ţara.``
7 Şi iată că se ridica un talant de plumb, şi în mijlocul efei, şedea o femeie.
8 El a zis: ,,Aceasta este nelegiuirea!`` Şi i -a dat brînci în efă, şi a aruncat bucata de plumb peste gura efei.
9 Am ridicat ochii şi m'am uitat, şi iată că s'au arătat două femei. În aripile lor sufla vîntul: ele aveau aripi ca ale cocostîrcului. Au ridicat efa între pămînt şi cer.
10 Atunci am întrebat pe îngerul, care vorbea cu mine: ,,Unde duc ele efa?``
11 El mi -a răspuns: ,,Se duc să -i zidească o casă în ţara Şinear, ca să fie aşezată acolo şi să rămînă pe locul ei.``
1 א ואשוב ואשא עיני ואראה והנה מגלה עפה
2 ב ויאמר אלי מה אתה ראה ואמר אני ראה מגלה עפה--ארכה עשרים באמה ורחבה עשר באמה
3 ג ויאמר אלי--זאת האלה היוצאת על פני כל הארץ כי כל הגנב מזה כמוה נקה וכל הנשבע מזה כמוה נקה
4 ד הוצאתיה נאם יהוה צבאות ובאה אל בית הגנב ואל בית הנשבע בשמי לשקר ולנה בתוך ביתו וכלתו ואת עציו ואת אבניו
5 ה ויצא המלאך הדבר בי ויאמר אלי--שא נא עיניך וראה מה היוצאת הזאת
6 ו ואמר מה היא ויאמר זאת האיפה היוצאת ויאמר זאת עינם בכל הארץ
7 ז והנה ככר עפרת נשאת וזאת אשה אחת יושבת בתוך האיפה
8 ח ויאמר זאת הרשעה וישלך אתה אל תוך האיפה וישלך את אבן העופרת אל פיה {ס}
9 ט ואשא עיני וארא והנה שתים נשים יוצאות ורוח בכנפיהם ולהנה כנפים ככנפי החסידה ותשאנה את האיפה בין הארץ ובין השמים
10 י ואמר אל המלאך הדבר בי אנה המה מולכות את האיפה
11 יא ויאמר אלי לבנות לה בית בארץ שנער והוכן והניחה שם על מכנתה {ס}