1 Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu, ca să se înmulţească harul?

2 Nicidecum! Noi, cari am murit faţă de păcat, cum să mai trăim în păcat?

3 Nu ştiţi că toţi cîţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui?

4 Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentruca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.

5 În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr'o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr'o înviere asemănătoare cu a Lui.

6 Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentruca trupul păcatului să fie desbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului;

7 căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat.

8 Acum, dacă am murit împreună cu Hristos, credem că vom şi trăi împreună cu El,

9 întrucît ştim că Hristosul înviat din morţi, nu mai moare: moartea nu mai are nici o stăpînire asupra Lui.

10 Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, odată pentru totdeauna; iar prin viaţa pe care o trăieşte, trăieşte pentru Dumnezeu.

11 Tot aşa şi voi înşivă, socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru.

12 Deci, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, şi să nu mai ascultaţi de poftele lui.

13 Să nu mai daţi în stăpînirea păcatului mădulările voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu, ca vii, din morţi cum eraţi; şi daţi lui Dumnezeu mădulările voastre, ca pe nişte unelte ale neprihănirii.

14 Căci păcatul nu va mai stăpîni asupra voastră, pentrucă nu sînteţi supt Lege, ci supt har.

15 Ce urmează de aici? Să păcătuim pentrucă nu mai sîntem supt Lege ci supt har? Nicidecum.

16 Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să -l ascultaţi, sînteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?

17 Dar mulţămiri fie aduse lui Dumnezeu, pentrucă, după ce aţi fost robi ai păcatului, aţi ascultat acum din inimă de dreptarul învăţăturii, pe care aţi primit -o.

18 Şi prin chiar faptul că aţi fost izbăviţi de subt păcat, v'aţi făcut robi ai neprihănirii. -

19 Vorbesc omeneşte, din pricina neputinţei firii voastre pămînteşti: dupăcum odinioară v'aţi făcut mădulările voastre roabe ale necurăţiei şi fărădelegii, aşa că săvîrşeaţi fărădelegea, tot aşa, acum trebuie să vă faceţi mădulările voastre roabe ale neprihănirii, ca să ajungeţi la sfinţirea voastră!

20 Căci, atunci cînd eraţi robi ai păcatului, eraţi slobozi faţă de neprihănire.

21 Şi ce roade aduceaţi atunci? Roade, de cari acum vă este ruşine: pentrucă sfîrşitul acestor lucruri este moartea.

22 Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v'aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfîrşit: viaţa vecinică.

23 Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa vecinică în Isus Hristos, Domnul nostru.

1 Que dirons-nous donc? Demeurerons-nous dans le péché, afin que la grâce abonde?

2 Nullement! Nous qui sommes morts au péché, comment vivrions-nous encore en lui?

3 Ne savez-vous pas que nous tous qui avons été engagés en Jésus-Christ, nous avons été intégrés en sa mort?

4 Nous avons donc été attachés avec lui dans l'engagement en sa mort, afin que, comme Christ est ressuscité des morts par la gloire du Père, de même nous marchions, nous aussi, dans une vie nouvelle.

5 Car si, lui devenant semblables dans sa mort, nous avons été faits une même plante avec lui, nous le serons aussi dans sa résurrection;

6 Sachant que notre vieil homme a été crucifié avec lui, afin que le corps du péché soit impuissant, et que nous ne soyons plus au service du péché.

7 Car celui qui est mort en Christ, est libéré du péché.

8 Or, si nous sommes morts avec Christ, nous croyons que nous vivrons aussi avec lui,

9 Sachant que Christ ressuscité des morts ne meurt plus, et que la mort n'a plus de pouvoir sur lui.

10 Car en mourant, il est mort une seule fois pour le péché; mais en vivant, il vit pour Dieu.

11 Vous aussi, considérez-vous comme morts au péché, mais vivants à Dieu en Jésus-Christ notre Seigneur.

12 Que le péché ne règne donc point dans votre corps mortel, pour lui obéir en ses convoitises;

13 Ne livrez point vos membres au péché, pour être des instruments d'iniquité; mais donnez-vous à Dieu, comme des morts étant devenus vivants, et offrez vos membres à Dieu, pour être des instruments de justice.

14 Car le péché ne dominera pas sur vous, parce que vous n'êtes point sous la loi, mais sous la grâce.

15 Quoi donc, pécherons-nous, parce que nous ne sommes point sous la loi, mais sous la grâce? Nullement!

16 Ne savez-vous pas que si vous vous rendez esclaves de quelqu'un pour lui obéir, vous êtes esclaves de celui à qui vous obéissez; soit du péché pour la mort, soit de la soumission pour la justice?

17 Mais grâces soient rendues à Dieu, de ce que, après avoir été esclaves du péché, vous avez été soumis de cœur à la règle de doctrine qui vous a été donnée.

18 Or, ayant été libéré du péché, vous êtes devenus esclaves de la justice.

19 Je parle suivant l'usage des hommes, à cause de l'infirmité de votre chair. En effet, de même que vous avez livré vos membres pour servir à l'impureté et à l'injustice pour l'iniquité, ainsi livrez-les maintenant comme esclaves à la justice pour la sainteté.

20 Car, lorsque vous étiez esclaves du péché, vous étiez libres à l'égard de la justice.

21 Quel fruit retiriez-vous donc alors des choses dont vous avez honte présentement? Car leur fin est la mort.

22 Mais maintenant affranchis du péché et esclaves de Dieu, vous en retirez pour fruit la sainteté, et pour fin la vie éternelle;

23 Car le salaire du péché, c'est la mort; mais le don de Dieu, c'est la vie éternelle en Jésus-Christ notre Seigneur.