1 Pavel, apostol al lui Hristos Isus, prin voia lui Dumnezeu, după făgăduinţa vieţii care este în Hristos Isus,
2 către Timotei, copilul meu prea iubit: Har, îndurare şi pace dela Dumnezeu Tatăl, şi dela Hristos Isus, Domnul nostru!
3 Mulţămesc lui Dumnezeu, căruia Îi slujesc cu un cuget curat, din moşi strămoşi, că neîntrerupt te pomenesc în rugăciunile mele, zi şi noapte.
4 Căci mi-aduc aminte de lacrămile tale, şi doresc să te văd, ca să mă umplu de bucurie.
5 Îmi aduc aminte de credinţa ta neprefăcută, care s'a sălăşluit întîi în bunica ta Lois şi în mama ta Eunice, şi sînt încredinţat că şi în tine.
6 De aceea îţi aduc aminte să înflăcărezi darul lui Dumnezeu, care este în tine prin punerea mînilor mele.
7 Căci Dumnezeu nu ne -a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.
8 Să nu-ţi fie ruşine dar de mărturisirea Domnului nostru, nici de mine, întemniţatul Lui. Ci sufere împreună cu Evanghelia, prin puterea lui Dumezeu.
9 El ne -a mîntuit şi ne -a dat o chemare sfîntă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărîrea Lui şi după harul care ne -a fost dat în Hristos Isus, înainte de vecinicii,
10 dar care a fost descoperit acum prin arătarea Mîntuitorului nostru Hristos Isus, care a nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea, prin Evanghelie.
11 Propovăduitorul şi apostolul ei am fost pus eu şi învăţător al Neamurilor.
12 Şi din pricina aceasta sufăr aceste lucruri; dar nu mi -e ruşine, căci ştiu în cine am crezut. Şi sînt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat pînă în ziua aceea.
13 Dreptarul învăţăturilor sănătoase, pe cari le-ai auzit dela mine, ţine -l cu credinţa şi dragostea care este în Hristos Isus.
14 Lucrul acela bun care ţi s'a încredinţat, păzeşte -l prin Duhul Sfînt, care locuieşte în noi.
15 Ştii că cei ce sînt în Asia toţi m'au părăsit; între alţii şi Figel şi Ermogen.
16 Domnul să-şi verse îndurarea peste casa lui Onisifor; căci de multe ori m'a mîngîiat, şi nu i -a fost ruşine de lanţul meu.
17 Nu numai atît, dar, cînd a fost în Roma, m'a căutat cu multă grijă şi m'a găsit.
18 Dea Domnul să capete îndurare dela Domnul ,,în ziua aceea``. Tu ştii foarte bine cît ajutor mi -a dat el în Efes.
1 奉 神 旨 意 , 照 着 在 基 督 耶 稣 里 生 命 的 应 许 , 作 基 督 耶 稣 使 徒 的 保 罗 ,
2 写 信 给 我 亲 爱 的 儿 子 提 摩 太 。 愿 恩 惠 、 怜 悯 、 平 安 从 父 神 和 我 们 主 基 督 耶 稣 归 与 你 !
3 我 感 谢 神 , 就 是 我 接 续 祖 先 用 清 洁 的 良 心 所 事 奉 的 神 。 祈 祷 的 时 候 , 不 住 的 想 念 你 !
4 纪 念 你 的 眼 泪 , 昼 夜 切 切 的 想 要 见 你 , 好 叫 我 满 心 快 乐 。
5 想 到 你 心 里 无 伪 之 信 , 这 信 是 先 在 你 外 祖 母 罗 以 和 你 母 亲 友 尼 基 心 里 的 , 我 深 信 也 在 你 的 心 里 。
6 为 此 我 提 醒 你 , 使 你 将 神 藉 我 按 手 所 给 你 的 恩 赐 再 如 火 挑 旺 起 来 。
7 因 为 神 赐 给 我 们 , 不 是 胆 怯 的 心 , 乃 是 刚 强 、 仁 爱 、 谨 守 的 心 。
8 你 不 要 以 给 我 们 的 主 作 见 證 为 耻 , 也 不 要 以 我 这 为 主 被 囚 的 为 耻 ; 总 要 按 神 的 能 力 , 与 我 为 福 音 同 受 苦 难 。
9 神 救 了 我 们 , 以 圣 召 召 我 们 , 不 是 按 我 们 的 行 为 , 乃 是 按 他 的 旨 意 和 恩 典 ; 这 恩 典 是 万 古 之 先 , 在 基 督 耶 稣 里 赐 给 我 们 的 ,
10 但 如 今 藉 着 我 们 救 主 基 督 耶 稣 的 显 现 纔 表 明 出 来 了 。 他 已 经 把 死 废 去 , 藉 着 福 音 , 将 不 能 坏 的 生 命 彰 显 出 来 。
11 我 为 这 福 音 奉 派 作 传 道 的 , 作 使 徒 , 作 师 傅 。
12 为 这 缘 故 , 我 也 受 这 些 苦 难 。 然 而 我 不 以 为 耻 ; 因 为 知 道 我 所 信 的 是 谁 , 也 深 信 他 能 保 全 我 所 交 付 他 的 ( 或 作 : 他 所 交 託 我 的 ) , 直 到 那 日 。
13 你 从 我 听 的 那 纯 正 话 语 的 规 模 , 要 用 在 基 督 耶 稣 里 的 信 心 和 爱 心 , 常 常 守 着 。
14 从 前 所 交 託 你 的 善 道 , 你 要 靠 着 那 住 在 我 们 里 面 的 圣 灵 牢 牢 的 守 着 。
15 凡 在 亚 西 亚 的 人 都 离 弃 我 , 这 是 你 知 道 的 , 其 中 冇 腓 吉 路 和 黑 摩 其 尼 。
16 愿 主 怜 悯 阿 尼 色 弗 一 家 的 人 ; 因 他 屡 次 使 我 畅 快 , 不 以 我 的 锁 鍊 为 耻 ,
17 反 倒 在 罗 马 的 时 候 , 殷 勤 的 找 我 , 并 且 找 着 了 。
18 愿 主 使 他 在 那 日 得 主 的 怜 悯 。 他 在 以 弗 所 怎 样 多 多 的 服 事 我 , 是 你 明 明 知 道 的 。