1 Dumnezeu a zis lui Moise: ,,Suie-te la Domnul, tu şi Aaron, Nadab şi Abihu, şi şaptezeci de bătrîni ai lui Israel, şi să vă închinaţi de departe, aruncîndu-vă cu faţa la pămînt.

2 Numai Moise să se apropie de Domnul; ceilalţi să nu se apropie şi poporul să nu se suie cu el.``

3 Moise a venit şi a spus poporului toate cuvintele Domnului şi toate legile. Tot poporul a răspuns într'un glas: ,,Vom face tot ce a zis Domnul.``

4 Moise a scris toate cuvintele Domnului. Apoi s'a sculat dis de dimineaţă, a zidit un altar la poalele muntelui, şi a ridicat douăsprezece pietre pentru cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.

5 A trimes pe nişte tineri dintre copiii lui Israel, să aducă Domnului arderi-de-tot, şi să junghie tauri ca jertfe de mulţămire.

6 Moise a luat jumătate din sînge, şi l -a pus în străchini, iar cealaltă jumătate a stropit -o pe altar.

7 A luat cartea legămîntului, şi a citit -o în faţa poporului. Ei au zis: ,,Vom face şi vom asculta tot ce a zis Domnul.``

8 Moise a luat sîngele, şi a stropit poporul, zicînd: ,,Iată sîngele legămîntului, pe care l -a făcut Domnul cu voi pe temeiul tuturor acestor cuvinte.``

9 Moise s'a suit împreună cu Aaron, Nadab şi Abihu, şi cu şaptezeci de bătrîni ai lui Israel.

10 Ei au văzut pe Dumnezeul lui Israel; subt picioarele Lui era un fel de lucrare de safir străveziu, întocmai ca cerul în curăţia lui.

11 El nu Şi -a întins mîna împotriva aleşilor copiilor lui Israel. Ei au văzut pe Dumnezeu, şi totuş au mîncat şi au băut.

12 Domnul a zis lui Moise: ,,Suie-te la Mine pe munte, şi rămîi acolo. Eu îţi voi da nişte table de piatră cu Legea şi poruncile, pe cari le-am scris pentru învăţătura lor.``

13 Moise s'a sculat, împreună cu Iosua, care -i slujea: şi Moise s'a suit pe muntele lui Dumnezeu.

14 El a zis bătrînilor: ,,Aşteptaţi-ne aici, pînă ne vom întoarce la voi. Iată, Aaron şi Hur vor rămînea cu voi; dacă va avea cineva vreo neînţelegere, să meargă la ei.``

15 Moise s'a suit pe munte, şi norul a acoperit muntele.

16 Slava Domnului s'a aşezat pe muntele Sinai, şi norul l -a acoperit timp de şase zile. În ziua a şaptea, Domnul a chemat pe Moise din mijlocul norului.

17 Înfăţişarea slavei Domnului era ca un foc mistuitor pe vîrful muntelui, înaintea copiilor lui Israel.

18 Moise a intrat în mijlocul norului, şi s'a suit pe munte. Moise a rămas pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.

1 耶 和 華 對 摩 西 說 、 你 和 亞 倫 、 拿 答 、 亞 比 戶 、 並 以 色 列 長 老 中 的 七 十 人 、 都 要 上 到 我 這 裡 來 、 遠 遠 的 下 拜 。

2 惟 獨 你 可 以 親 近 耶 和 華 . 他 們 卻 不 可 親 近 . 百 姓 也 不 可 和 你 一 同 上 來 。

3 摩 西 下 山 、 將 耶 和 華 的 命 令 、 典 章 、 都 述 說 與 百 姓 聽 . 眾 百 姓 齊 聲 說 、 耶 和 華 所 吩 咐 的 、 我 們 都 必 遵 行 。

4 摩 西 將 耶 和 華 的 命 令 都 寫 上 、 清 早 起 來 、 在 山 下 築 一 座 壇 、 按 以 色 列 十 二 支 派 、 立 十 二 根 柱 子 。

5 又 打 發 以 色 列 人 中 的 少 年 人 去 獻 燔 祭 、 又 向 耶 和 華 獻 牛 為 平 安 祭 。

6 摩 西 將 血 一 半 盛 在 盆 中 、 一 半 灑 在 壇 上 。

7 又 將 約 書 念 給 百 姓 聽 、 他 們 說 、 耶 和 華 所 吩 咐 的 、 我 們 都 必 遵 行 。

8 摩 西 將 血 灑 在 百 姓 身 上 、 說 、 你 看 、 這 是 立 約 的 血 、 是 耶 和 華 按 這 一 切 話 與 你 們 立 約 的 憑 據 。

9 摩 西 、 亞 倫 、 拿 答 、 亞 比 戶 、 並 以 色 列 長 老 中 的 七 十 人 、 都 上 了 山 。

10 他 們 看 見 以 色 列 的   神 、 他 腳 下 彷 彿 有 平 鋪 的 藍 寶 石 、 如 同 天 色 明 淨 。

11 他 的 手 不 加 害 在 以 色 列 的 尊 者 身 上 . 他 們 觀 看   神 、 他 們 又 喫 又 喝 。

12 耶 和 華 對 摩 西 說 、 你 上 山 到 我 這 裡 來 住 在 這 裡 、 我 要 將 石 版 、 並 我 所 寫 的 律 法 、 和 誡 命 、 賜 給 你 、 使 你 可 以 教 訓 百 姓 。

13 摩 西 和 他 的 幫 手 約 書 亞 起 來 、 上 了   神 的 山 、

14 摩 西 對 長 老 說 、 你 們 在 這 裡 等 著 、 等 到 我 們 再 回 來 、 有 亞 倫 、 戶 珥 與 你 們 同 在 、 凡 有 爭 訟 的 、 都 可 以 就 近 他 們 去 。

15 摩 西 上 山 、 有 雲 彩 把 山 遮 蓋 。

16 耶 和 華 的 榮 耀 停 於 西 乃 山 、 雲 彩 遮 蓋 山 六 天 . 第 七 天 他 從 雲 中 召 摩 西 。

17 耶 和 華 的 榮 耀 在 山 頂 上 、 在 以 色 列 人 眼 前 、 形 狀 如 烈 火 。

18 摩 西 進 入 雲 中 上 山 、 在 山 上 四 十 晝 夜 。