1 Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot, care S'a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri,
2 ca slujitor al Locului prea sfînt şi al adevăratului cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul.
3 Orice mare preot este pus să aducă lui Dumnezeu daruri şi jertfe. De aceea era de trebuinţă ca şi celalt Mare Preot să aibă ceva de adus.
4 Dacă ar fi pe pămînt, nici n'ar mai fi preot, fiindcă sînt ceice aduc darurile după Lege.
5 Ei fac o slujbă, care este chipul şi umbra lucrurilor cereşti, după poruncile primite de Moise dela Dumnezeu, cînd avea să facă cortul: ,,Ia seama``, i s'a zis, ,,să faci totul după chipul care ţi -a fost arătat pe munte``.
6 Dar acum Hristos a căpătat o slujbă cu atît mai înaltă cu cît legămîntul al cărui mijlocitor este El, e mai bun, căci este aşezat pe făgăduinţe mai bune.
7 În adevăr, dacă legămîntul dintîi ar fi fost fără cusur, n'ar mai fi fost vorba să fie înlocuit cu un al doilea.
8 Căci ca o mustrare a zis Dumnezeu lui Israel: ,,Iată, vin zile, zice Domnul, cînd voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legămînt nou;
9 nu ca legămîntul, pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua cînd i-am apucat de mînă, ca să -i scot din ţara Egiptului. Pentrucă n'au rămas în legămîntul Meu, şi nici Mie nu Mi -a păsat de ei, zice Domnul.
10 Dar iată legămîntul, pe care -l voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.
11 Şi nu vor mai învăţa fiecare pe vecinul sau pe fratele său, zicînd: ,Cunoaşte pe Domnul!` Căci toţi Mă vor cunoaşte, dela cel mai mic pînă la cel mai mare dintre ei.
12 Pentrucă le voi ierta nelegiuirile, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor``.
13 Prin faptul că zice: ,,Un nou legămînt``, a mărturisit că cel dintîi este vechi; iar ce este vechi, ce a îmbătrînit, este aproape de peire.
1 我 們 所 講 的 事 、 其 中 第 一 要 緊 的 、 就 是 我 們 有 這 樣 的 大 祭 司 、 已 經 坐 在 天 上 至 大 者 的 右 邊 、
2 在 聖 所 、 就 是 真 帳 幕 裡 、 作 執 事 . 這 帳 幕 是 主 所 支 的 、 不 是 人 所 支 的 。
3 凡 大 祭 司 都 是 為 獻 禮 物 和 祭 物 設 立 的 . 所 以 這 位 大 祭 司 也 必 須 有 所 獻 的 。
4 他 若 在 地 上 、 必 不 得 為 祭 司 、 因 為 已 經 有 照 律 法 獻 禮 物 的 祭 司 。
5 他 們 供 奉 的 事 、 本 是 天 上 事 的 形 狀 和 影 像 、 正 如 摩 西 將 要 造 帳 幕 的 時 候 、 蒙 神 警 戒 他 、 說 、 『 你 要 謹 慎 、 作 各 樣 的 物 件 、 都 要 照 著 在 山 上 指 示 你 的 樣 式 。 』
6 如 今 耶 穌 所 得 的 職 任 是 更 美 的 、 正 如 他 作 更 美 之 約 的 中 保 . 這 約 原 是 憑 更 美 之 應 許 立 的 。
7 那 前 約 若 沒 有 瑕 疪 、 就 無 處 尋 求 後 約 了 。
8 所 以 主 指 著 他 的 百 姓 說 、 〔 或 作 所 以 主 指 前 約 的 缺 欠 說 〕 『 日 子 將 到 、 我 要 與 以 色 列 家 、 和 猶 大 家 、 另 立 新 約 .
9 不 像 我 拉 著 他 們 祖 宗 的 手 、 領 他 們 出 埃 及 的 時 候 、 與 他 們 所 立 的 約 . 因 為 他 們 不 恆 心 守 我 的 約 、 我 也 不 理 他 們 . 這 是 主 說 的 。 』
10 主 又 說 、 『 那 些 日 子 以 後 、 我 與 以 色 列 家 所 立 的 約 乃 是 這 樣 . 我 要 將 我 的 律 法 放 在 他 們 裡 面 、 寫 在 他 們 心 上 、 我 要 作 他 們 的 神 、 他 們 要 作 我 的 子 民 .
11 他 們 不 用 各 人 教 導 自 己 的 鄉 鄰 、 和 自 己 的 弟 兄 、 說 、 你 該 認 識 主 . 因 為 他 們 從 最 小 的 到 至 大 的 、 都 必 認 識 我 。
12 我 要 寬 恕 他 們 的 不 義 、 不 再 記 念 他 們 的 罪 愆 。 』
13 既 說 新 約 。 就 以 前 約 為 舊 了 。 但 那 漸 舊 漸 衰 的 、 就 必 快 歸 無 有 了 。