1 Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor (Sau Advocat. Greceşte: Paraclet, adică apărător, ajutor.), pe Isus Hristos, Cel neprihănit.

2 El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregei lumi.

3 Şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui.

4 Cine zice: ,,Îl cunosc``, şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el.

5 Dar cine păzeşte Cuvîntul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvîrşită; prin aceasta ştim că sîntem în El.

6 Cine zice că rămîne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus.

7 Prea iubiţilor nu vă scriu o poruncă nouă, ci o poruncă veche, pe care aţi avut -o dela început. Porunca aceasta veche este Cuvîntul, pe care l-aţi auzit.

8 Totuş vă scriu o poruncă nouă, lucru care este adevărat atît cu privire la El, cît şi cu privire la voi; căci întunerecul se împrăştie, şi lumina adevărată şi răsare chiar.

9 Cine zice că este în lumină, şi urăşte pe fratele său, este încă în întunerec pînă acum.

10 Cine iubeşte pe fratele său, rămîne în lumină, şi în el nu este niciun prilej de poticnire.

11 Dar cine urăşte pe fratele său, este în întunerec, umblă în întunerec, şi nu ştie încotro merge, pentrucă întunerecul i -a orbit ochii.

12 Vă scriu, copilaşilor, fiindcă păcatele vă sînt iertate pentru Numele Lui.

13 Vă scriu, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut pe Cel ce este dela început. Vă scriu, tinerilor, fiindcă aţi biruit pe cel rău. V'am scris, copilaşilor, fiindcă aţi cunoscut pe Tatăl.

14 V'am scris, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut pe Cel ce este dela început. V'am scris, tinerilor, fiindcă sînteţi tari, şi Cuvîntul lui Dumnezeu rămîne în voi, şi aţi biruit pe cel rău.

15 Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El.

16 Căci tot ce este în lume: pofta firii pămînteşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este dela Tatăl, ci din lume.

17 Şi lumea şi pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, rămîne în veac.

18 Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină anticrist, să ştiţi că acum s'au ridicat mulţi anticrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă.

19 Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit, ca să se arate că nu toţi sînt dintre ai noştri.

20 Dar voi aţi primit ungerea din partea Celui sfînt, şi ştiţi orice lucru.

21 V'am scris nu că n'aţi cunoaşte adevărul, ci pentrucă îl cunoaşteţi, şi ştiţi că nicio minciună nu vine din adevăr.

22 Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Hristosul? Acela este Anticristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul.

23 Oricine tăgăduieşte pe Fiul, n'are pe Tatăl. Oricine mărturiseşte pe Fiul, are şi pe Tatăl.

24 Ce aţi auzit dela început, aceea să rămînă în voi. Dacă rămîne în voi ce aţi auzit dela început, şi voi veţi rămînea în Fiul şi în Tatăl.

25 Şi făgăduinţa, pe care ne -a făcut -o El, este aceasta: viaţa vecinică.

26 V'am scris aceste lucruri în vederea celor ce caută să vă rătăcească.

27 Cît despre voi, ungerea, pe care aţi primit -o dela El, rămîne în voi, şi n'aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată, şi nu este o minciună, rămîneţi în El, după cum v'a învăţat ea.

28 Şi acum, copilaşilor, rămîneţi în El, pentruca atunci cînd Se va arăta El, să avem îndrăsneală, şi, la venirea Lui, să nu rămînem de ruşine şi depărtaţi de El.

29 Dacă ştiţi că El este neprihănit, să ştiţi şi că oricine trăieşte în neprihănire este născut din El.

1 我的孩子们, 我写这些给你们, 是要你们不犯罪。如果有人犯了罪, 在父的面前我们有一位维护者, 就是那义者耶稣基督。

2 他为我们的罪作了赎罪祭, 不仅为我们的罪, 也为全人类的罪。

3 我们若遵守 神的命令, 这样, 就知道我们已经认识他。

4 凡是说"我已经认识他", 却不遵守他命令的, 就是说谎的人, 真理就不在他里面了。

5 然而凡是遵守他的道的, 他爱 神的心就的确在他里面完全了。这样, 我们就知道我们是在 神里面了。

6 凡说自己是住在他里面的, 就应该照着他所行的去行。

7 亲爱的, 我写给你们的, 不是一条新命令, 而是你们本来就有的旧命令。这旧命令就是你们听过的道。

8 然而, 因为黑暗渐渐消逝, 真光已在照耀, 我写给你们的也是一条新命令, 这在 神和在你们来说, 都是真的。

9 凡是说自己在光明中, 却恨他的弟兄的, 他到现在还在黑暗里。

10 凡是爱弟兄的, 就是住在光明中, 在光明中他就不会跌倒。

11 凡是恨弟兄的, 就是在黑暗里, 也在黑暗里行事。他不知道往哪里去, 因为黑暗弄瞎了他的眼睛。

12 孩子们, 我写信给你们, 因为你们的罪因着主的名已经得到赦免。

13 父老们, 我写信给你们, 因为你们认识太初就存在的那一位。青年们, 我写信给你们, 因为你们已经胜过那恶者。

14 孩子们, 我写信给你们, 因为你们认识父。父老们, 我写信给你们, 因为你们认识太初就存在的那一位。青年们, 我写信给你们, 因为你们强壮, 神的道在你们心里, 你们也胜过了那恶者。

15 不要爱世界和世上的东西。人若爱世界, 爱父的心就不在他里面了。

16 原来世上的一切, 就如肉体的私欲, 眼目的私欲和今生的骄傲, 都不是出于父, 而是从世界来的。

17 这世界和世上的私欲都要渐渐过去, 但那遵行 神旨意的却存到永远。

18 孩子们, 现在是末世的时候了。你们听过敌基督者要来, 现在已经有不少敌基督起来了; 因此我们就知道这是末世的时候了。

19 他们从我们中间离去, 这就表明他们是不属于我们的。其实他们并不属于我们, 如果真的属于我们, 就一定会留在我们中间。

20 你们从那圣者得着膏抹, 这是你们都知道的。

21 我写信给你们, 不是因为你们不明白真理, 而是因为你们明白, 又因为谎言绝不会出于真理的。

22 那么, 谁是说谎的呢?不就是那否认耶稣是基督的吗?否认父和子的, 他就是敌基督的。

23 凡否认子的, 就没有父; 承认子的, 连父也有了。

24 至于你们, 总要把起初所听见的存记在你们心里; 你们若把起初所听见的存记在心里, 你们也就住在子和父里面了。

25 他应许给我们的, 就是永远的生命。

26 我把这些事写给你们, 是指着那些欺骗你们的人说的。

27 你们既然在你们里面有从主领受的膏抹, 就不需要别人教导你们了, 因为在一切事上有主的膏抹教导你们; 这膏抹是真的, 不是假的, 你们应该按着他所教导的住在他里面。

28 孩子们, 你们要住在主里面。这样, 他若显现, 我们就可以坦然无惧; 他来的时候, 我们也不至惭愧地躲避他了。

29 你们既然晓得 神是公义的, 就应当知道所有行公义的都是从他生的。