1 Căci iată că în zilele acelea şi în vremile acelea, cînd voi aduce înapoi pe prinşii de război ai lui Iuda şi ai Ierusalimului,
2 voi strînge pe toate neamurile, şi le voi pogorî în valea lui Iosafat. Acolo, Mă voi judeca cu ele, pentru poporul Meu, pentru Israel, moştenirea Mea, pe care l-au risipit printre neamuri, împărţind între ele ţara Mea.
3 Au tras la sorţ pentru poporul Meu; au dat un flăcău pe o curvă, şi au vîndut fata pe vin, şi l-au băut.
4 Ce vreţi voi cu Mine, Tirule şi Sidonule, şi toate ţinuturile Filistenilor? Vreţi să-Mi răsplătiţi vreo faptă, sau să faceţi ceva împotriva Mea? Iute, fără zăbavă, voi întoarce faptele voastre asupra capului vostru.
5 Mi-aţi luat argintul şi aurul, şi cele mai bune odoare ale Mele, şi le-aţi dus în templele voastre.
6 Aţi vîndut pe copiii lui Iuda şi ai Ierusalimului copiilor Grecilor, ca să -i depărtaţi din ţara lor.
7 Iată că îi scol în locul în care i-aţi vîndut, şi voi întoarce fapta voastră asupra capului vostru.
8 Voi vinde copiilor lui Iuda pe fiii şi fiicele voastre, şi ei îi vor vinde Sabeenilor, un neam depărtat; căci Domnul a vorbit.
9 Vestiţi aceste lucruri printre neamuri: pregătiţi războiul! Treziţi pe viteji! Să se apropie şi să se suie, toţi oamenii de război!
10 Fiarele plugurilor voastre prefaceţi-le în săbii, şi cosoarele în suliţe! Cel slab să zică: ,,Sînt tare!``
11 Grăbiţi-vă şi veniţi, toate neamurile de primprejur, şi strîngeţi-vă! Acolo pogoară, Doamne, pe vitejii Tăi!
12 Să se scoale neamurile, şi să se suie în valea lui Iosafat! Căci acolo voi şedea să judec toate neamurile de primprejur.
13 Puneţi mîna pe secere, căci secerişul este copt! Veniţi şi călcaţi cu picioarele, căci linurile sînt pline, şi tocitorile dau peste ele! Căci mare este răutatea lor!
14 Vin grămezi-grămezi în valea judecăţii, căci ziua Domnului este aproape, în valea judecăţii.
15 Soarele şi luna se întunecă, şi stelele îşi pierd strălucirea.
16 Domnul răcneşte din Sion, glasul Lui răsună din Ierusalim, de se zguduie cerurile şi pămîntul. Dar Domnul este scăparea poporului Său, şi ocrotirea copiilor lui Israel.
17 Şi veţi şti că Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru, care locuieşte în Sion, muntele Meu cel sfînt. Ierusalimul însă va fi sfînt, şi nu vor mai trece străinii prin el.
18 În vremea aceea, va picura must din munţi, şi va curge lapte din dealuri, toate pîraiele lui Iuda vor fi pline de apă. Un izvor va ieşi deasemenea din Casa Domnului, şi va uda valea Sitim.
19 Egiptul va ajunge pustiu, Edomul va ajunge o pustie stearpă, din pricina sîlniciei făcute împotriva copiilor lui Iuda, al căror sînge nevinovat l-au vărsat în ţara lor.
20 Dar Iuda va fi vecinic locuit, şi Ierusalimul din neam în neam.
21 Le voi răzbuna sîngele pe care nu l-am răzbunat încă, dar Domnul va locui în Sion
1 "看哪! 到了那些日子, 在那个时期, 我使犹大和耶路撒冷被掳的人归回, (本节在《马索拉抄本》为4:1)
2 我必招聚列国, 领他们下到约沙法谷, 为了我的子民, 就是我的产业以色列, 我要在那里亲临审判他们, 因为他们把我的子民分散在列国中, 又分取了我的地土。
3 他们为我的子民抽签, 用男童交换妓女, 女童被卖换酒喝。
4 "推罗、西顿和非利士四境的人哪! 你们想对我作什么呢?你们想向我报复吗?你们若向我报复, 我很快就使报应归在你们的头上。
5 你们拿去了我的金银, 又把我的珍宝带进了你们的庙宇。
6 你们把犹大人和耶路撒冷人卖给希腊人, 使他们远离自己的境界。
7 看哪! 我要激动他们离开被你们卖到的地方, 我也要使报应归到你们的头上。
8 我必把你们的儿女卖在犹大人的手中, 犹大人必把他们卖给远方示巴国的人, 因为这是耶和华说的。"
9 你们要在列国中宣告以下这话: "你们要预备争战, 要激动勇士。让所有的战士都近前来, 让他们都上去攻击。
10 要把犁头打成刀剑, 把镰刀打成矛枪; 软弱的要说: ‘我是勇士。’
11 四围的列国啊! 你们快来帮助, 在那里一同聚集。耶和华啊! 求你叫你的勇士下来吧。
12 "万国都当奋起, 上到约沙法谷去。因为我必坐在那里, 审判四围的列国。
13 你们要伸出镰刀, 因为庄稼已经熟了。来践踏吧, 因为压酒池满了, 酒池盈溢, 因为他们的罪恶极大。
14 无数的人群齐集在判决谷, 因为耶和华的日子临近了判决谷。
15 日月昏暗, 星星无光。
16 耶和华从锡安吼叫, 并从耶路撒冷发声, 天地就震动。耶和华却要作他子民的避难所, 作以色列众子的保障。
17 你们知道我是耶和华你们的 神, 是住在锡安我的圣山上。那时, 耶路撒冷必成为圣。外族人必不得从其中经过。
18 到那日, 大山都必滴下甜酒, 小山都必流出奶, 犹大的一切溪流, 都必水流不息。必有泉源从耶和华的殿里流出来, 灌溉河谷。
19 埃及将会荒凉, 以东必变成凄凉的旷野, 都因为他们向犹大人所行的强暴, 又因为在他们的国中流了无辜人血。
20 "但犹大必存到永远, 耶路撒冷也必存到万代。
21 现在我要追讨我还未有追讨的流人血的罪。耶和华在锡安居住。"