1 Atunci împăratul Solomon a adunat la el la Ierusalim pe bătrînii lui Israel şi pe toate căpeteniile seminţiilor, pe căpeteniile familiilor copiilor lui Israel, ca să mute din cetatea lui David, adică Sionul, chivotul legămîntului Domnului.
2 Toţi bărbaţii lui Israel s'au strîns la împăratul Solomon, în luna lui Etanim, care este a şaptea lună, în timpul praznicului.
3 Cînd au venit toţi bătrînii lui Israel, preoţii au ridicat chivotul.
4 Au adus chivotul Domnului, cortul întîlnirii, şi toate uneltele sfinte, cari erau în cort: preoţii şi Leviţii le-au adus.
5 Împăratul Solomon şi toată adunarea lui Israel chemată la el au stătut înaintea chivotului. Au jertfit oi şi boi, cari n'au putut fi nici număraţi, nici socotiţi, din pricina mulţimii lor.
6 Preoţii au dus chivotul legămîntului Domnului la locul lui, în Locul prea sfînt al casei, în Sfînta Sfintelor, subt aripile heruvimilor.
7 Căci heruvimii aveau aripile întinse peste Locul chivotului, şi acopereau chivotul şi drugii lui pedeasupra.
8 Se dăduse drugilor o aşa lungime încît capetele lor se vedeau din Locul sfînt dinaintea Locului prea sfînt, dar nu se vedeau deafară. Ei au fost acolo pînă în ziua de azi.
9 În chivot nu erau decît cele două table de piatră, pe cari le -a pus Moise în el la Horeb, cînd a făcut Domnul legămînt cu copiii lui Israel, la ieşirea lor din ţara Egiptului.
10 În clipa cînd au ieşit preoţii din Locul sfînt, norul a umplut casa Domnului.
11 Preoţii n'au putut să rămînă acolo să facă slujba, din pricina norului; căci slava Domnului umpluse Casa Domnului.
12 Atunci Solomon a zis: ,,Domnul a zis că vrea să locuiască în întunerec!
13 Eu am zidit o casă care va fi locuinţa Ta, un loc unde vei locui pe vecie!``
14 Împăratul şi -a întors faţa, şi a binecuvîntat pe toată adunarea lui Israel. Toată adunarea lui Israel era în picioare.
15 Şi el a zis: ,,Binecuvîntat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, care a vorbit cu gura Lui tatălui meu David, şi care împlineşte, prin puterea Lui, ce spusese, cînd a zis:
16 ,Din ziua cînd am scos din Egipt pe poporul Meu Israel, n'am ales nici o cetate dintre toate seminţiile lui Israel ca să Mi se zidească în ea o casă unde să locuiască Numele Meu, ci am ales pe David să împărăţească peste poporul Meu Israel!`
17 Tatăl meu David avea de gînd să zidească o casă Numelui Domnului, Dumnezeului lui Israel.
18 Şi Domnul a zis tatălui meu David: ,Fiindcă ai avut de gînd să zideşti o casă Numelui Meu, bine ai făcut că ai avut acest gînd.
19 Numai că nu tu vei zidi casa; ci fiul tău ieşit din trupul tău, va zidi casa Numelui Meu.``
20 Domnul a împlinit cuvintele pe cari le rostise. Eu m'am ridicat în locul tatălui meu David, şi am şezut pe scaunul de domnie al lui Israel, cum vestise Domnul, şi am zidit casa Numelui Domnului, Dumnezeul lui Israel.
21 Am rînduit un loc pentru chivot, unde este legămîntul Domnului, legămîntul pe care l -a făcut El cu părinţii noştri, cînd i -a scos din ţara Egiptului.
22 Solomon s'a aşezat înaintea altarului Domnului, în faţa întregei adunări a lui Israel. Şi -a întins mînile spre cer,
23 şi a zis: ,,Doamne, Dumnezeul lui Israel! Nu este Dumnezeu ca Tine, nici sus în ceruri, nici jos pe pămînt: Tu ţii legămîntul şi îndurarea faţă de robii Tăi, cari umblă înaintea Ta din toată inima lor!
24 Astfel, ai ţinut cuvîntul dat robului tău David, tatăl meu; şi ce ai spus cu gura Ta, împlineşti în ziua aceasta cu puterea Ta.
25 Acum, Doamne, Dumnezeul lui Israel, ţine făgăduinţa pe care ai făcut -o tatălui meu David, cînd ai zis: ,Nu vei fi lipsit niciodată înaintea Mea de un urmaş care să şadă pe scaunul de domnie al lui Israel, numai fiii tăi să ia seamă la calea lor, şi să umble înaintea Mea cum ai umblat tu înaintea Mea.
26 Oh, Dumnezeul lui Israel, împlinească-se făgăduinţa pe care ai făcut -o robului tău David, tatăl meu!
27 Dar ce! Va locui oare cu adevărat Dumnezeu pe pămînt? Iată că cerurile şi cerurile cerurilor nu pot să Te cuprindă: cu cît mai puţin casa aceasta pe care Ţi-am zidit -o eu!
28 Totuş, Doamne, Dumnezeul meu, ia aminte la rugăciunea robului Tău şi la cererea lui; ascultă strigătul şi rugăciunea pe care Ţi -o face astăzi robul Tău.
29 Ochii tăi să fie zi şi noapte deschişi asupra casei acesteia, asupra locului despre care ai zis: ,Acolo va fi Numele Meu!` Ascultă rugăciunea pe care Ţi -o face robul Tău în locul acesta.
30 Binevoieşte şi ascultă cererea robului Tău şi a poporului Tău Israel, cînd se vor ruga în locul acesta! Ascultă -i din locul locuinţei Tale, din ceruri, ascultă -i şi iartă -i!
31 Dacă va păcătui cineva împotriva aproapelui său şi va fi silit să facă un jurămînt, şi va veni să jure înaintea altarului Tău, în casa aceasta, -
32 ascultă -l din ceruri, lucrează, şi fă dreptate robilor Tăi; osîndeşte pe cel vinovat, şi întoarce vina purtării lui asupra capului lui; dă dreptate celui nevinovat, şi fă -i după nevinovăţia lui!
33 Cînd poporul Tău Israel va fi bătut de vrăjmaş, pentrucă a păcătuit împotriva Ta: dacă se vor întoarce la Tine şi vor da slavă Numelui Tău, dacă ...ţi vor face rugăciuni şi cereri în casa aceasta, -
34 ascultă -i din ceruri, iartă păcatul poporului Tău Israel, şi întoarce -i în ţara pe care ai dat -o părinţilor lor!
35 Cînd se va închide cerul, şi nu va fi ploaie, din pricina păcatelor făcute de ei împotriva Ta: dacă se vor ruga în locul acesta şi vor da slavă Numelui tău, şi dacă se vor abate dela păcatele lor, pentrucă -i vei pedepsi-
36 ascultă -i din ceruri, iartă păcatul robilor Tăi şi al poporului Tău Israel, învaţă -l calea cea bună pe care trebuie să umble, şi să trimeţi ploaie pe pămîntul pe care l-ai dat de moştenire poporului Tău!
37 Cînd foametea, ciuma, rugina, tăciunele, lăcustele, de un fel sau altul, vor fi în ţară, cînd vrăjmaşul va împresura pe poporul Tău în ţara lui, în cetăţile lui, cînd vor fi urgii sau boli de orice fel:
38 dacă un om, dacă tot poporul Tău Israel va face rugăciuni şi cereri, şi fiecare îşi va cunoaşte mustrarea cugetului lui şi va întinde mînile spre casa aceasta, -
39 ascultă -l din ceruri, din locul locuinţei Tale, şi iartă -l; lucrează, şi răsplăteşte fiecăruia după căile lui, Tu care cunoşti inima fiecăruia, căci numai Tu cunoşti inima tuturor copiilor oamenilor,
40 ca să se teamă de Tine în tot timpul cît vor trăi în ţara pe care ai dat -o părinţilor noştri!
41 Cînd străinul, care nu este din poporul Tău Israel, va veni dintr'o ţară depărtată, pentru Numele Tău,
42 căci se va şti că Numele Tău este mare, mîna Ta este tare, şi braţul Tău este întins, cînd va veni să se roage în casa aceasta, -
43 ascultă -l din ceruri, din locul locuinţei Tale, şi dă străinului aceluia tot ce-Ţi va cere, pentruca toate popoarele pămîntului să cunoască Numele Tău, să se teamă de Tine, ca şi poporul Tău Israel, şi să ştie că Numele Tău este chemat peste casa aceasta pe care am zidit -o eu!
44 Cînd poporul Tău va ieşi la luptă împotriva vrăjmaşului său, urmînd calea pe care i -o vei porunci Tu: dacă vor face rugăciuni Domnului, cu privirile întoarse spre cetatea pe care ai ales -o Tu, şi spre casa pe care am zidit -o eu Numelui Tău, -
45 ascultă din ceruri rugăciunile şi cererile lor, şi fă-le dreptate!
46 Cînd vor păcătui împotriva Ta, -căci nu este om care să nu păcătuiască, -şi Te vei mînia împotriva lor şi -i vei da în mîna vrăjmaşului, care -i va duce robi într'o ţară vrăjmaşă, depărtată sau apropiată:
47 dacă se vor coborî în ei înşişi, în ţara unde vor fi robi, dacă se vor întoarce la Tine, şi-Ţi vor face cereri în ţara celor ce -i vor duce în robie, şi vor zice: ,Am păcătuit, am săvîrşit fărădelegi, am făcut rău!`;
48 dacă se vor întoarce la Tine din toată inima lor şi din tot sufletul lor, în ţara vrăjmaşilor lor cari i-au luat robi, dacă-Ţi vor face rugăciuni, cu privirile întoarse spre ţara lor, pe care ai dat -o părinţilor lor, spre cetatea pe care ai ales -o, şi spre casa pe care am zidit -o eu Numelui Tău, -
49 ascultă din ceruri, din locul locuinţei Tale, rugăciunile şi cererile lor: şi fă-le dreptate;
50 iartă poporului Tău păcatele lui şi toate fărădelegile făcute împotriva Ta; trezeşte mila celor ce -i vor ţinea robi, ca să se îndure de ei,
51 căci sînt poporul Tău şi moştenirea Ta, şi Tu i-ai scos din Egipt, din mijlocul unui cuptor de fer!
52 Ochii Tăi să fie deschişi la cererea robului Tău şi la cererea poporului Tău Israel, ca să -i asculţi în tot ce-Ţi vor cere!
53 Căci Tu i-ai ales din toate celelalte popoare ale pămîntului, ca să faci din ei moştenirea Ta, cum ai spus prin robul Tău Moise, cînd ai scos din Egipt pe părinţii noştri, Doamne, Dumnezeule!``
54 Cînd a isprăvit Solomon de spus Domnului toată rugăciunea aceasta şi cererea aceasta, s'a sculat dinaintea altarului Domnului, unde îngenunchiase, cu mînile întinse spre cer.
55 Şi stînd în picioare, a binecuvîntat cu glas tare toată adunarea lui Israel, zicînd:
56 ,,Binecuvîntat să fie Domnul, care a dat odihnă poporului Său Israel, după toate făgăduinţele Lui! Din toate bunele cuvinte pe cari le rostise prin robul Său Moise, niciunul n'a rămas neîmplinit.
57 Domnul, Dumnezeul nostru, să fie cu noi, cum a fost cu părinţii noştri; să nu ne părăsească şi să nu ne lase,
58 ci să ne plece inimile spre El, ca să umblăm în toate căile Lui, şi să păzim poruncile Lui, legile Lui şi rînduielile Lui, pe cari le -a poruncit părinţilor noştri!
59 Cuvintele acestea, cuprinse în cererile mele înaintea Domnului, să fie zi şi noapte înaintea Domnului, Dumnezeului nostru, şi să facă în tot timpul dreptate robului Său şi poporului Său Israel,
60 pentruca toate popoarele pămîntului să poată cunoaşte că Domnul este Dumnezeu şi că nu este alt Dumnezeu afară de El!
61 Inima voastră să fie în totul a Domnului, Dumnezeului nostru, cum este astăzi, ca să urmaţi legile Lui şi să păziţi poruncile Lui.``
62 Împăratul şi tot Israelul împreună cu el au adus jertfe înaintea Domnului.
63 Solomon a junghiat douăzeci şi două de mii de boi şi o sută douăzeci de mii de oi pentru jertfa de mulţămire, pe care a adus -o Domnului. Aşa a făcut împăratul şi toţi copiii lui Israel sfinţirea Casei Domnului.
64 În ziua aceea, împăratul a sfinţit mijlocul curţii, care este înaintea Casei Domnului; căci acolo a adus arderile de tot, darurile de mîncare, şi grăsimile jertfelor de mulţămire, pentrucă altarul de aramă care este înaintea Domnului era prea mic, ca să cuprindă arderile de tot, darurile de mîncare, şi grăsimile jertfelor de mulţămire.
65 Solomon a prăznuit atunci sărbătoarea, şi tot Israelul a prăznuit împreună cu el. O mare mulţime, venită dela împrejurimile Hamatului pînă la pîrîul Egiptului, s'a strîns înaintea Domnului, Dumnezeului nostru, timp de şapte zile, şi alte şapte zile, adică patrusprezece zile.
66 În ziua a opta, a dat drumul poporului. Şi ei au binecuvîntat pe împărat, şi s'au dus în corturile lor, veseli şi cu inima mulţămită pentru tot binele pe care -l făcuse Domnul robului Său David, şi poporului Său Israel.
1 Allora Salomone radunò presso di sé a Gerusalemme gli anziani dIsraele e tutti i capi delle tribù, i principi delle famiglie de figliuoli dIsraele, per portar su larca del patto dellEterno, dalla città di Davide, cioè da Sion.
2 Tutti gli uomini dIsraele si radunarono presso il re Salomone nel mese di Ethanim, che è il settimo mese, durante la festa.
3 Arrivati che furono gli anziani dIsraele, i sacerdoti presero larca,
4 e portarono su larca dellEterno, la tenda di convegno, e tutti gli utensili sacri cherano nella tenda. I acerdoti ed i Leviti eseguirono il trasporto.
5 Il re Salomone e tutta la raunanza dIsraele convocata presso di lui si raccolsero davanti allarca, e immolarono pecore e buoi in tal quantità da non potersi contare né calcolare.
6 I sacerdoti portarono larca del patto dellEterno al luogo destinatole, nel santuario della casa, nel luogo santissimo, sotto le ali dei cherubini;
7 poiché i cherubini aveano le ali spiegate sopra il sito dellarca, e coprivano dallalto larca e le sue stanghe.
8 Le stanghe aveano una tale lunghezza che le loro estremità si vedevano dal luogo santo, davanti al santuario, ma non si vedevano dal di fuori. Esse son rimaste quivi fino al dì doggi.
9 Nellarca non vera altro se non le due tavole di pietra che Mosè vi avea deposte sullo Horeb, quando lEterno fece patto coi figliuoli dIsraele dopo che questi furono usciti dal paese dEgitto.
10 Or avvenne che, mentre i sacerdoti uscivano dal luogo santo, la nuvola riempì la casa dellEterno,
11 e i sacerdoti non poterono rimanervi per farvi lufficio loro, a motivo della nuvola; poiché la gloria dellEterno riempiva la casa dellEterno.
12 Allora Salomone disse: "LEterno ha dichiarato che abiterebbe nella oscurità!
13 Io tho costruito una casa per tua abitazione, un luogo ove tu dimorerai in perpetuo!"
14 Poi il re voltò la faccia, e benedisse tutta la raunanza dIsraele; e tutta la raunanza dIsraele stava in piedi.
15 E disse: "Benedetto sia lEterno, lIddio dIsraele, il quale di sua propria bocca parlò a Davide mio padre, e con la sua potenza ha adempito quel che avea dichiarato dicendo:
16 Dal giorno che trassi il mio popolo dIsraele dallEgitto, io non scelsi alcuna città, fra tutte le tribù dIsraele, per edificarvi una casa, ove il mio nome dimorasse; ma scelsi Davide per regnare sul mio popolo dIsraele.
17 Or Davide, mio padre, ebbe in cuore di costruire una casa al nome dellEterno, dellIddio dIsraele;
18 ma lEterno disse a Davide mio padre: Quanto allaver tu avuto in cuore di costruire una casa al mio nome, hai fatto bene ad aver questo in cuore;
19 però, non sarai tu che edificherai la casa; ma il tuo figliuolo che uscirà dalle tue viscere, sarà quegli che costruirà la casa al mio nome.
20 E lEterno ha adempita la parola che avea pronunziata; ed io son sorto in luogo di Davide mio padre, e mi sono assiso sul trono dIsraele, come lEterno aveva annunziato, ed ho costruita la casa al nome dellEterno, dellIddio dIsraele.
21 E vi ho assegnato un posto allarca, nella quale è il patto dellEterno: il patto chegli fermò coi nostri padri, quando li trasse fuori dal paese dEgitto".
22 Poi Salomone si pose davanti allaltare dellEterno, in presenza di tutta la raunanza dIsraele, stese le mani verso il cielo,
23 e disse: "O Eterno, Dio dIsraele! Non vè Dio che sia simile a te né lassù in cielo, né quaggiù in terra! Tu mantieni il patto e la misericordia verso i tuoi servi che camminano in tua presenza con tutto il cuor loro.
24 Tu hai mantenuta la promessa da te fatta al tuo servo Davide, mio padre; e ciò che dichiarasti con la tua propria bocca, la tua mano oggi ladempie.
25 Ora dunque, o Eterno, Dio dIsraele, mantieni al tuo servo Davide, mio padre, la promessa che gli facesti, dicendo: Non ti mancherà mai qualcuno che segga nel mio cospetto sul trono dIsraele, purché i tuoi figliuoli veglino sulla loro condotta, e camminino in mia presenza, come tu hai camminato.
26 Or dunque, o Dio dIsraele, savveri la parola che dicesti al tuo servo Davide mio padre!
27 Ma è egli proprio vero che Dio abiti sulla terra? Ecco, i cieli e i cieli de cieli non ti posson contenere; uanto meno questa casa che io ho costruita!
28 Nondimeno, o Eterno, Dio mio, abbi riguardo alla preghiera del tuo servo e alla sua supplicazione, ascoltando il grido e la preghiera che il tuo servo ti rivolge questoggi.
29 Siano gli occhi tuoi notte e giorno aperti su questa casa, sul luogo di cui dicesti: Quivi sarà il mio nome! Ascolta la preghiera che il tuo servo farà rivolto a questo luogo!
30 Ascolta la supplicazione del tuo servo e del tuo popolo dIsraele quando pregheranno rivolti a questo luogo; ascoltali dal luogo della tua dimora nei cieli; ascolta e perdona!
31 Se uno pecca contro il suo prossimo, e si esige da lui il giuramento per costringerlo a giurare, se quegli viene a giurare davanti al tuo altare in questa casa,
32 tu ascoltalo dal cielo, agisci e giudica i tuoi servi; condanna il colpevole, facendo ricadere sul suo capo i suoi atti, e dichiara giusto linnocente, trattandolo secondo la sua giustizia.
33 Quando il tuo popolo Israele sarà sconfitto dal nemico per aver peccato contro di te, se torna a te, se dà gloria al tuo nome e ti rivolge preghiere e supplicazioni in questa casa,
34 tu esaudiscilo dal cielo, perdona al tuo popolo dIsraele il suo peccato, e riconducilo nel paese che desti ai suoi padri.
35 Quando il cielo sarà chiuso e non vi sarà più pioggia a motivo dei loro peccati contro di te, se essi pregano rivolti a questo luogo, se dànno gloria al tuo nome e se si convertono dai loro peccati perché li hai afflitti,
36 tu esaudiscili dal cielo, perdona il loro peccato ai tuoi servi ed al tuo popolo dIsraele, ai quali mostrerai la buona strada per cui debbon camminare; e manda la pioggia sulla terra, che hai data come eredità al tuo popolo.
37 Quando il paese sarà invaso dalla carestia o dalla peste, dalla ruggine o dal carbone, dalle locuste o dai bruchi, quando il nemico assedierà il tuo popolo, nel suo paese, nelle sue città, quando scoppierà qualsivoglia flagello o epidemia,
38 ogni preghiera, ogni supplicazione che ti sarà rivolta da un individuo o dallintero tuo popolo dIsraele, allorché ciascuno avrà riconosciuta la piaga del proprio cuore e stenderà le sue mani verso questa casa,
39 tu esaudiscila dal cielo, dal luogo della tua dimora, e perdona; agisci e rendi a ciascuno secondo le sue vie, tu, che conosci il cuore dognuno; poiché tu solo conosci il cuore di tutti i figliuoli degli uomini;
40 e fa sì chessi ti temano tutto il tempo che vivranno nel paese che tu desti ai padri nostri.
41 Anche lo straniero, che non è del tuo popolo dIsraele, quando verrà da un paese lontano a motivo del tuo nome,
42 perché si udrà parlare del tuo gran nome, della tua mano potente e del tuo braccio disteso quando verrà a pregarti in questa casa,
43 tu esaudiscilo dal cielo, dal luogo della tua dimora, e concedi a questo straniero tutto quello che ti domanderà, affinché tutti i popoli della terra conoscano il tuo nome per temerti, come fa il tuo popolo dIsraele, e sappiano che il tuo nome è invocato su questa casa che io ho costruita!
44 Quando il tuo popolo partirà per muover guerra al suo nemico seguendo la via per la quale tu lavrai mandato, se innalza preghiera allEterno rivolto alla città che tu hai scelta e alla casa che io ho costruita al tuo nome,
45 esaudisci dal cielo le sue preghiere e le sue supplicazioni, e fagli ragione.
46 Quando peccheranno contro di te poiché non vè uomo che non pecchi e tu ti sarai mosso a sdegno contro di loro e li avrai abbandonati in balìa del nemico che li menerà in cattività in un paese ostile, lontano o vicino,
47 se, nel paese dove saranno schiavi, rientrano in se stessi, se tornano a te e ti rivolgono supplicazioni nel paese di quelli che li hanno menati in cattività e dicono: Abbiam peccato, abbiamo operato iniquamente, siamo stati malvagi,
48 se tornano a te con tutto il loro cuore e con tutta lanima loro nel paese dei loro nemici che li hanno menati in cattività, e ti pregano rivolti al loro paese, il paese che tu desti ai loro padri, alla città che tu hai scelta e alla casa che io ho costruita al tuo nome,
49 esaudisci dal cielo, dal luogo della tua dimora, le loro preghiere e le loro supplicazioni, e fa loro ragione;
50 perdona al tuo popolo che ha peccato contro di te, tutte le trasgressioni di cui si è reso colpevole verso di te, e muovi a pietà per essi quelli che li hanno menati in cattività, affinché abbiano compassione di loro;
51 giacché essi sono il tuo popolo, la tua eredità, e tu li hai tratti fuor dallEgitto, di mezzo a una fornace da ferro!
52 Siano aperti gli occhi tuoi alle supplicazioni del tuo servo e alle supplicazioni del tuo popolo Israele, per esaudirli in tutto quello che ti chiederanno;
53 poiché tu li hai appartati da tutti i popoli della terra per farne la tua eredità; come dichiarasti per mezzo del tuo servo Mosè, quando traesti dallEgitto i padri nostri, o Signore, o Eterno!"
54 Or quando Salomone ebbe finito di rivolgere allEterno tutta questa preghiera e questa supplicazione, salzò di davanti allaltare dellEterno dove stava inginocchiato tenendo le mani stese verso il cielo.
55 E, levatosi in piè, benedisse tutta la raunanza dIsraele ad alta voce, dicendo:
56 "Benedetto sia lEterno, che ha dato riposo al suo popolo Israele, secondo tutte le promesse che avea fatte; non una delle buone promesse da lui fatte per mezzo del suo servo Mosè, è rimasta inadempiuta.
57 LEterno, il nostro Dio, sia con noi, come fu coi nostri padri; non ci lasci e non ci abbandoni,
58 ma inchini i nostri cuori verso di lui, affinché camminiamo in tutte le sue vie, e osserviamo i suoi comandamenti, le sue leggi e i suoi precetti, chegli prescrisse ai nostri padri!
59 E le parole di questa mia supplicazione allEterno siano giorno e notte presenti allEterno, allIddio nostro, ondegli faccia ragione al suo servo e al suo popolo Israele, secondo che occorrerà giorno per giorno,
60 affinché tutti i popoli della terra riconoscano che lEterno è Dio e non ve nè alcun altro.
61 Sia dunque il cuor vostro dato interamente allEterno, al nostro Dio, per seguire le sue leggi e osservare i suoi comandamenti come fate oggi!"
62 Poi il re e tutto Israele con lui offriron dei sacrifizi davanti allEterno.
63 Salomone immolò, come sacrifizio di azioni di grazie offerto allEterno, ventiduemila buoi e centoventimila pecore. Così il re e tutti i figliuoli dIsraele dedicarono la casa dellEterno.
64 In quel giorno il re consacrò la parte di mezzo del cortile, chè davanti alla casa dellEterno; poiché offrì quivi gli olocausti, le oblazioni e i grassi dei sacrifizi di azioni di grazie, giacché laltare di rame, chè davanti allEterno, era troppo piccolo per contenere gli olocausti, le oblazioni e i grassi dei sacrifizi di azioni di grazie.
65 E in quel tempo Salomone celebrò la festa, e tutto Israele con lui. Ci fu una grande raunanza di gente, venuta da tutto il paese: dai dintorni di Hamath fino al torrente dEgitto, e raccolta dinanzi allEterno, al nostro Dio, per sette giorni e poi per altri sette, in tutto quattordici giorni.
66 Lottavo giorno licenziò il popolo; e quelli benedirono il re, e se nandarono alle loro tende allegri e col cuore contento pel tutto il bene che lEterno avea fatto a Davide, suo servo, e ad Israele, suo popolo.