1 Cît priveşte venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strîngerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor,
2 să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră, şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind dela noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar.
3 Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă, şi de a se descoperi omul fărădelegii (Sau: omul păcatului), fiul pierzării,
4 protivnicul, care se înalţă mai pe sus de tot ce se numeşte ,,Dumnezeu``, sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dîndu-se drept Dumnezeu.
5 Nu vă aduceţi aminte cum vă spuneam lucrurile acestea, cînd eram încă la voi?
6 Şi acum ştiţi bine ce -l opreşte ca să nu se descopere decît la vremea lui.
7 Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum, să fie luat din drumul ei.
8 Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale, şi -l va prăpădi cu arătarea venirii Sale.
9 Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne şi puteri mincinoase,
10 şi cu toate amăgirile nelegiuirii pentru ceice sînt pe calea pierzării, pentrucă n'au primit dragostea adevărului ca să fie mîntuiţi.
11 Din această pricină, Dumnezeu le trimete o lucrare de rătăcire, ca să creadă o minciună:
12 pentruca toţi cei ce n'au crezut adevărul, ci au găsit plăcere în nelegiuire, să fie osîndiţi.
13 Noi însă, fraţi prea iubiţi de Domnul, trebuie să mulţămim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci dela început Dumnezeu v'a ales pentru mîntuire, în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului.
14 Iată la ce v'a chemat El, prin Evanghelia noastră, ca să căpătaţi slava Domnului nostru Isus Hristos.
15 Aşa dar, fraţilor, rămîneţi tari, şi ţineţi învăţăturile, pe cari le-aţi primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră.
16 Şi însuş Domnul nostru Isus Hristos, şi Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne -a iubit şi ne -a dat, prin harul Său, o mîngîiere vecinică şi o bună nădejde,
17 să vă mîngîie inimile, şi să vă întărească în orice lucru şi cuvînt bun!
1 Or, fratelli, circa la venuta del Signor nostro Gesù Cristo e il nostro adunamento con lui,
2 vi preghiamo di non lasciarvi così presto travolgere la mente, né turbare sia da ispirazioni, sia da discorsi, sia da qualche epistola data come nostra, quasi che il giorno del Signore fosse imminente.
3 Nessuno vi tragga in errore in alcuna maniera; poiché quel giorno non verrà se prima non sia venuta lapostasia e non sia stato manifestato luomo del peccato, il figliuolo della perdizione,
4 lavversario, colui che sinnalza sopra tutto quello che è chiamato Dio od oggetto di culto; fino al punto da porsi a sedere nel tempio di Dio, mostrando se stesso e dicendo chegli è Dio.
5 Non vi ricordate che quandero ancora presso di voi io vi dicevo queste cose?
6 E ora voi sapete quel che lo ritiene ondegli sia manifestato a suo tempo.
7 Poiché il mistero dellempietà è già allopra: soltanto vè chi ora lo ritiene e lo riterrà finché sia tolto di mezzo.
8 E allora sarà manifestato lempio, che il Signor Gesù distruggerà col soffio della sua bocca, e annienterà con lapparizione della sua venuta.
9 La venuta di quellempio avrà luogo, per lazione efficace di Satana, con ogni sorta di opere potenti, di segni e di prodigi bugiardi;
10 e con ogni sorta dinganno diniquità a danno di quelli che periscono perché non hanno aperto il cuore allamor della verità per esser salvati.
11 E perciò Iddio manda loro efficacia derrore onde credano alla menzogna;
12 affinché tutti quelli che non han creduto alla verità, ma si son compiaciuti nelliniquità, siano giudicati.
13 Ma noi siamo in obbligo di render del continuo grazie di voi a Dio, fratelli amati dal Signore, perché ddio fin dal principio vi ha eletti a salvezza mediante la santificazione nello Spirito e la fede nella verità.
14 A questo Egli vi ha pure chiamati per mezzo del nostro Evangelo, onde giungiate a ottenere la gloria del Signor nostro Gesù Cristo.
15 Così dunque, fratelli, state saldi e ritenete gli insegnamenti che vi abbiam trasmessi sia con la parola, sia con una nostra epistola.
16 Or lo stesso Signor nostro Gesù Cristo e Iddio nostro Padre che ci ha amati e ci ha dato per la sua grazia una consolazione eterna e una buona speranza,
17 consoli i vostri cuori e vi confermi in ogni opera buona e in ogni buona parola.