1 Cortul să -l faci din zece covoare de in subţire răsucit, şi din materii vopsite în albastru, purpuriu şi cărmiziu; pe el să faci heruvimi lucraţi cu măiestrie.
2 Lungimea unui covor să fie de două zeci şi opt de coţi, iar lăţimea unui covor să fie de patru coţi; toate covoarele să aibă aceeaş măsură.
3 Cinci din aceste covoare să fie prinse împreună, iar celelalte cinci covoare să fie de asemenea prinse împreună.
4 La marginea covorului cu care se sfîrşeşte cea dintîi împreunare de covoare, să faci nişte chiotori albastre; tot aşa să faci şi la marginea covorului cu care se sfîrşeşte a doua împreunare de covoare.
5 La cel dintăi covor să faci cincizeci de chiotori, iar la marginea covorului cu care se sfîrşeşte a doua împreunare de covoare să faci tot cincizeci de chiotori. Chiotorile acestea să se potrivească unele cu altele şi să vină faţă în faţă.
6 Apoi să faci cincizeci de copci de aur, şi cu copcile acestea să prinzi covoarele unul de altul, aşa încît cortul să alcătuiască un întreg.
7 Să mai faci nişte covoare de păr de capră, ca să slujească de acoperiş peste cort; să faci unsprezece covoare de acestea.
8 Lungimea fiecărui covor să fie de treizeci de coţi, şi lăţimea fiecărui covor să fie de patru coţi; toate cele unsprezece covoare să aibă aceeaş măsură.
9 Pe cinci din aceste covoare să le legi împreună deosebit, şi pe celelalte şase deosebit, iar pe al şaselea covor să -l îndoieşti în faţa cortului.
10 Să pui apoi cincizeci de chiotori la marginea covorului cu care se sfîrşeşte cea dintîi împreunare de covoare, şi cincizeci de chiotori la marginea covorului cu care se sfîrşeşte a doua împreunare de covoare.
11 Să faci cincizeci de copci de aramă, şi să pui copcile în chiotori. Să împreuni astfel acoperişul cortului, aşa încît să alcătuiască un întreg.
12 Fiindcă va mai trece ceva din covoarele acoperişului cortului, jumătate din ce trece dintr'un covor, să acopere partea dinapoi a cortului;
13 iar ce mai trece din lungimea celorlalte covoare ale acoperişului cortului, să cadă cîte un cot deoparte, şi un cot de cealaltă parte, peste cele două laturi ale cortului, aşa încît să le acopere.
14 Să mai faci apoi pentru acoperişul cortului o învelitoare de piei de berbeci văpsite în roş, şi peste ea o învelitoare de piei de viţel de mare.
15 Apoi să faci nişte scînduri pentru cort; scîndurile acestea să fie de lemn de salcîm, puse în picioare.
16 Lungimea fiecărei scînduri să fie de zece coţi, şi lăţimea fiecărei scînduri să fie de un cot şi jumătate.
17 Fiecare scîndură să aibă două urechi unite una cu alta; aşa să faci la toate scîndurile cortului.
18 Să faci douăzeci de scînduri pentru cort, înspre laturea de miazăzi.
19 Supt cele douăzeci de scînduri, să pui patruzeci de picioare de argint, cîte două picioare subt fiecare scîndură pentru cele două urechi ale ei.
20 Pentru a doua lature a cortului, latura de miază noapte, de asemenea să faci douăzeci de scînduri,
21 împreună cu cele patruzeci de picioare de argint ale lor: cîte două picioare subt fiecare scîndură.
22 Pentru fundul cortului, înspre laturea de apus, să faci şase scînduri.
23 Să mai faci două scînduri pentru unghiurile din fundul cortului;
24 să fie cîte două la un loc, începînd de jos, şi bine legate la vîrf cu un cerc; amîndouă aceste scînduri, cari sînt puse în cele două unghiuri, să fie la fel.
25 Vor fi astfel opt scînduri, cu picioarele lor de argint, adică şaisprezece picioare, cîte două picioare subt fiecare scîndură.
26 Să faci apoi cinci drugi de lemn de salcîm pentru scîndurile uneia din părţile cortului,
27 cinci drugi pentru scîndurile din a doua parte a cortului, şi cinci drugi pentru scîndurile din partea din fundul cortului din spre apus.
28 Drugul dela mijloc să ajungă dela un capăt la celalt al scîndurilor.
29 Să poleieşti scîndurile cu aur, şi verigile în cari vor intra drugii, să le faci de aur, iar drugii să -i poleieşti tot cu aur.
30 Cortul să -l faci după chipul care ţi s'a arătat pe munte.
31 Să faci apoi o perdea albastră, purpurie şi cărmizie, şi de in subţire răsucit; să fie lucrată cu măiestrie, şi să aibă pe ea heruvimi.
32 S'o prinzi de patru stîlpi de salcîm, poleiţi cu aur; stîlpii aceştia să aibă nişte cîrlige de aur, şi să stea pe patru picioare de argint.
33 Să atîrni perdeaua de copci, şi în dosul perdelei să vîri chivotul mărturiei: perdeaua să facă despărţirea între Locul sfînt şi Locul prea sfînt.
34 Să pui capacul ispăşirii pe chivotul mărturiei, în Locul prea sfînt.
35 Masa s'o pui dincoace de perdea, şi sfeşnicul în faţa mesei, în partea dinspre miazăzi a cortului; iar masa s'o pui înspre partea de miază noapte.
36 La intrarea cortului să mai faci o perdea albastră, purpurie şi cărmizie, şi de in subţire răsucit; aceasta să fie o lucrare de cusătură la gherghef.
37 Pentru perdeaua aceasta să faci cinci stîlpi de salcîm şi să -i îmbraci cu aur; stîlpii aceştia să aibă cîrlige de aur, şi să torni pentru ei cinci picioare de aramă.
1 Farai poi il tabernacolo di dieci teli di lino fino ritorto, di filo color violaceo, porporino e scarlatto, con dei cherubini artisticamente lavorati.
2 La lunghezza dogni telo sarà di ventotto cubiti, e la larghezza dogni telo di quattro cubiti; tutti i teli saranno duna stessa misura.
3 Cinque teli saranno uniti assieme, e gli altri cinque teli saran pure uniti assieme.
4 Farai de nastri di color violaceo allorlo del telo chè allestremità della prima serie; e lo stesso farai allorlo del telo chè allestremità della seconda serie.
5 Metterai cinquanta nastri al primo telo, e metterai cinquanta nastri allorlo del telo chè allestremità della seconda serie di teli: i nastri si corrisponderanno luno allaltro.
6 E farai cinquanta fermagli doro, e unirai i teli luno allaltro mediante i fermagli, perché il tabernacolo formi un tutto.
7 Farai pure dei teli di pel di capra, per servir da tenda per coprire il tabernacolo: di questi teli ne farai undici.
8 La lunghezza dogni telo sarà di trenta cubiti, e la larghezza dogni telo, di quattro cubiti; gli undici teli avranno la stessa misura.
9 Unirai assieme, da sé, cinque di questi teli, e unirai da sé gli altri sei, e addoppierai il sesto sulla parte anteriore della tenda.
10 E metterai cinquanta nastri allorlo del telo chè allestremità della prima serie, e cinquanta nastri llorlo del telo chè allestremità della seconda serie di teli.
11 E farai cinquanta fermagli di rame, e farai entrare i fermagli nei nastri e unirai così la tenda, in modo che formi un tutto.
12 Quanto alla parte che rimane di soprappiù dei teli della tenda, la metà del telo di soprappiù ricadrà sulla parte posteriore del tabernacolo;
13 e il cubito da una parte e il cubito dallaltra parte che saranno di soprappiù nella lunghezza dei teli della tenda, ricadranno sui due iati del tabernacolo, di qua e di là, per coprirlo.
14 Farai pure per la tenda una coperta di pelli di montone tinte di rosso, e sopra questa unaltra coperta di pelli di delfino.
15 Farai per il tabernacolo delle assi di legno dacacia, messe per ritto.
16 La lunghezza dunasse sarà di dieci cubiti, e la larghezza dunasse, di un cubito e mezzo.
17 Ogni asse avrà due incastri paralleli; farai così per tutte le assi del tabernacolo.
18 Farai dunque le assi per il tabernacolo: venti assi dal lato meridionale, verso il sud.
19 Metterai quaranta basi dargento sotto le venti assi: due basi sotto ciascunasse per i suoi due incastri.
20 E farai venti assi per il secondo lato dei tabernacolo, il lato di nord,
21 e le oro quaranta basi dargento: due basi sotto ciascunasse.
22 E per la parte posteriore del tabernacolo, verso occidente, farai sei assi.
23 Farai pure due assi per gli angoli del tabernacolo, dalla parte posteriore.
24 Queste saranno doppie dal basso in su, e al tempo stesso formeranno un tutto fino in cima, fino al primo anello. Così sarà per ambedue le assi, che saranno ai due angoli.
25 Vi saranno dunque otto assi, con le loro basi dargento: sedici basi: due basi sotto ciascunasse.
26 Farai anche delle traverse di legno dacacia: cinque, per le assi di un lato del tabernacolo;
27 cinque traverse per le assi dellaltro lato del tabernacolo, e cinque traverse per le assi della parte posteriore del tabernacolo, a occidente.
28 La traversa di mezzo, in mezzo alle assi, passera da una parte allaltra.
29 E rivestirai doro le assi, e farai doro i loro anelli per i quali passeranno le traverse, e rivestirai doro le traverse.
30 Erigerai il tabernacolo secondo la forma esatta che te nè stata mostrata sul monte.
31 Farai un velo di filo violaceo, porporino, scarlatto, e di lino fino ritorto con de cherubini artisticamente lavorati,
32 e lo sospenderai a quattro colonne di acacia, rivestite doro, che avranno i chiodi doro e poseranno su basi dargento.
33 Metterai il velo sotto i fermagli; e quivi, al di là del velo, introdurrai larca della testimonianza; quel velo sarà per voi la separazione del luogo santo dal santissimo.
34 E metterai il propiziatorio sullarca della testimonianza nel luogo santissimo.
35 E metterai la tavola fuori del velo, e il candelabro dirimpetto alla tavola dal lato meridionale del tabernacolo; e metterai la tavola dal lato di settentrione.
36 Farai pure per lingresso della tenda una portiera di filo violaceo, porporino, scarlatto, e di lino fino ritorto, in lavoro di ricamo.
37 E farai cinque colonne di acacia per sospendervi la portiera; le rivestirai doro, e avranno i chiodi doro e tu fonderai per esse cinque basi di rame.