1 Dumnezeu Şi -a adus aminte de Noe, de toate vieţuitoarele şi de toate vitele cari erau cu el în corabie; şi Dumnezeu a făcut să sufle un vînt pe pămînt, şi apele s'au potolit.

2 Izvoarele Adîncului şi stăvilarele cerurilor au fost închise, şi ploaia din cer a fost oprită.

3 Apele au scăzut de pe faţa pămîntului, scurgîndu-se şi împuţinîndu-se, şi, după o sutăcincizeci de zile, apele s'au micşorat.

4 În luna a şaptea, în ziua a şaptesprezecea a lunii, corabia s'a oprit pe munţii Ararat.

5 Apele au mers scăzînd pînă în luna a zecea. În luna a zecea, în ziua întîi a lunii, s'au văzut vîrfurile munţilor.

6 După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra corăbiei pe care o făcuse.

7 A dat drumul unui corb, care a ieşit, ducîndu-se şi întorcîndu-se, pînă cînd au secat apele de pe pămînt.

8 A dat drumul şi unui porumbel, ca să vadă dacă scăzuseră apele de pe faţa pămîntului.

9 Dar porumbelul n'a găsit nici un loc ca să-şi pună piciorul, şi s'a întors la el în corabie, căci erau ape pe toată faţa pămîntului. Noe a întins mîna, l -a luat, şi l -a băgat la el în corabie.

10 A mai aşteptat alte şapte zile, şi iarăş a dat drumul porumbelului din corabie.

11 Porumbelul s'a întors la el spre seară; şi iată că în ciocul lui era o frunză de măslin ruptă de curînd. Noe a cunoscut astfel că apele scăzuseră pe pămînt.

12 A mai aşteptat alte şapte zile; şi a dat drumul porumbelului. Dar porumbelul nu s'a mai întors la el.

13 În anul şase sute unu, în luna întîi, în ziua întîi a lunii, apele secaseră pe pămînt. Noe a ridicat învelitoarea corăbiei: s'a uitat, şi iată că faţa pămîntului se uscase.

14 În luna a doua, în a douăzeci şi şaptea zi a lunii, pămîntul era uscat de tot.

15 Atunci Dumnezeu a vorbit lui Noe, şi i -a zis:

16 ,,Ieşi din corabie, tu şi nevastă-ta, fiii tăi şi nevestele fiilor tăi cu tine!

17 Scoate afară împreună cu tine toate vieţuitoarele de tot felul cari sînt cu tine, atît păsările cît şi vitele şi toate tîrîtoarele cari se tîrăsc pe pămînt: să mişune pe pămînt, să crească şi să se înmulţească pe pămînt.``

18 Şi Noe a ieşit afară cu fiii săi, cu nevastă-sa şi cu nevestele fiilor săi.

19 Toate dobitoacele, toate tîrîtoarele, toate păsările, tot ce se mişcă pe pămînt, după soiurile lor, au ieşit din corabie.

20 Noe a zidit un altar Domnului; a luat din toate dobitoacele curate şi din toate păsările curate, şi a adus arderi de tot pe altar.

21 Domnul a mirosit un miros plăcut; şi Domnul a zis în inima Lui: ,,Nu voi mai blestema pămîntul, din pricina omului, pentrucă întocmirile gîndurilor din inima omului sînt rele din tinereţa lui; şi nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am făcut.

22 Cît va fi pămîntul, nu va înceta sămănatul şi seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea!``

1 Or Iddio si ricordò di Noè, di tutti gli animali e di tutto il bestiame ch’era con lui nell’arca; e Dio fece passare un vento sulla terra, e le acque si calmarono;

2 le fonti dell’abisso e le cateratte del cielo furono chiuse, e cessò la pioggia dal cielo;

3 le acque andarono del continuo ritirandosi di sulla terra, e alla fine di centocinquanta giorni cominciarono a scemare.

4 E nel settimo mese, il decimosettimo giorno del mese, l’arca si fermò sulle montagne di Ararat.

5 E le acque andarono scemando fino al decimo mese. Nel decimo mese, il primo giorno del mese, apparvero le vette dei monti.

6 E in capo a quaranta giorni, Noè apri la finestra che avea fatta nell’arca,

7 e mandò fuori il corvo, il quale uscì, andando e tornando, finché le acque furono asciugate sulla terra.

8 Poi mandò fuori la colomba, per vedere se le acque fossero diminuite sulla superficie della terra.

9 Ma la colomba non trovò dove posar la pianta del suo piede, e tornò a lui nell’arca, perché c’eran delle acque sulla superficie di tutta la terra; ed egli stese la mano, la prese, e la portò con sé dentro l’arca.

10 E aspettò altri sette giorni, poi mandò di nuovo la colomba fuori dell’arca.

11 E la colomba tornò a lui, verso sera; ed ecco, essa aveva nel becco una foglia fresca d’ulivo; onde Noè capì che le acque erano scemate sopra la terra.

12 E aspettò altri sette giorni, poi mandò fuori la colomba; ma essa non tornò più a lui.

13 L’anno secentesimoprimo di Noè, il primo mese, il primo giorno del mese, le acque erano asciugate sulla terra; e Noè scoperchiò l’arca, guardò, ed ecco che la superficie del suolo era asciutta.

14 E il secondo mese, il ventisettesimo giorno del mese, la terra era asciutta.

15 E Dio parlò a Noè, dicendo:

16 "Esci dall’arca tu e la tua moglie, i tuoi figliuoli e le mogli dei tuoi figliuoli con te.

17 Fa’ uscire con te tutti gli animali che sono teco, d’ogni carne: uccelli, bestiame, e tutti i rettili che strisciano sulla terra, perché abbondino sulla terra, e figlino e moltiplichino sulla terra".

18 E Noè uscì con i suoi figliuoli, con la sua moglie, e con le mogli dei suoi figliuoli.

19 Tutti gli animali, tutti i rettili, tutti gli uccelli, tutto quel che si muove sulla terra, secondo le loro famiglie, uscirono dall’arca.

20 E Noè edificò un altare all’Eterno; prese d’ogni specie d’animali puri e d’ogni specie d’uccelli puri, e offrì olocausti sull’altare.

21 E l’Eterno sentì un odor soave; e l’Eterno disse in cuor suo: "Io non maledirò più la terra a cagione dell’uomo, poiché i disegni del cuor dell’uomo sono malvagi fin dalla sua fanciullezza; e non colpirò più ogni cosa vivente, come ho fatto.

22 Finché la terra durerà, sementa e raccolta, freddo e caldo, estate e inverno, giorno e notte, non cesseranno mai".