1 Voi cînta Prea Iubitului meu, cîntarea Prea Iubitului meu despre via Lui. Prea Iubitul meu avea o vie, pe o cîmpie foarte mănoasă.

2 I -a săpat pămîntul, l -a curăţit de pietre, şi a sădit în el viţele cele mai alese. A zidit un turn în mijlocul ei, şi a săpat şi un teasc, apoi trăgea nădejde că are să -I facă struguri buni, dar a făcut struguri sălbatici.

3 ,,Acum dar, -zice Domnul-locuitori ai Ierusalimului şi bărbaţi ai lui Iuda, judecaţi voi între Mine şi via Mea!

4 Ce aş mai fi putut face viei Mele, şi nu i-am făcut? Pentruce a făcut ea struguri sălbatici, cînd Eu mă aşteptam să facă struguri buni?

5 Vă voi spune însă acum, ce voi face viei Mele: îi voi smulge gardul, ca să fie păscută de vite; îi voi surpa zidul, ca să fie călcată în picioare;

6 o voi pustii; nu va mai fi curăţită, nici săpată, spini şi mărăcini vor creşte în ea! Voi porunci şi norilor, să nu mai ploaie peste ea.``

7 Via Domnului oştirilor este casa lui Israel, şi bărbaţii lui Iuda sînt viţa pe care o iubea. El se aştepta la judecată, şi cînd colo, iată sînge vărsat! -Se aştepta la dreptate, şi cînd colo, iată strigăte de apăsare!

8 Vai de ceice înşiră casă lîngă casă şi lipesc ogor lîngă ogor, pînă nu mai rămîne loc, şi locuiesc în mijlocul ţării!

9 Iată ce mi -a descoperit Domnul oştirilor: ,,Hotărît, aceste case multe vor fi pustiite, aceste case mari şi frumoase nu vor mai fi locuite.

10 Chiar zece pogoane de vie nu vor da decît un bat, şi un omer de sămînţă nu va da decît o efă.

11 Vai de cei ce disdedimineaţă aleargă după băuturi ameţitoare, şi şed pînă tîrziu noaptea şi se înferbîntă de vin!

12 Arfa şi alăuta, timpana, flautul şi vinul le înveselesc ospeţele; dar nu iau seama la lucrarea Domnului, şi nu văd lucrul mînilor Lui.

13 De aceea poporul meu va fi dus pe neaşteptate în robie; boierimea lui va muri de foame, şi gloata lui se va usca de sete.

14 De aceea îşi şi deschide locuinţa morţilor gura, şi îşi lărgeşte peste măsură gîtlejul, ca să se pogoare în ea măreţia şi bogăţia Sionului, cu toată mulţimea lui gălăgioasă şi veselă.

15 Şi astfel, cei mici vor fi doborîţi, cei mari vor fi smeriţi, şi privirile trufaşe vor fi plecate.

16 Dar Domnul oştirilor va fi înălţat prin judecată, şi Dumnezeul cel sfînt va fi sfinţit prin dreptate.

17 Acolo vor paşte mieii ca pe imaşul lor, şi păstori pribegi vor mînca moşiile prăpădite ale bogaţilor.

18 Vai de ceice trag după ei nelegiuirea cu funiile minciunii, şi păcatul, cu şleaurile unei căruţe,

19 şi zic: ,Să-Şi grăbească, să-Şi facă iute lucrarea, ca s'o vedem! Să vină odată hotărîrea Sfîntului lui Israel şi să se aducă la îndeplinire, ca s'o cunoaştem!``

20 Vai de cei ce numesc răul bine, şi binele rău, cari spun că întunerecul este lumină, şi lumina întunerec, cari dau amărăciunea în loc de dulceaţă, şi dulceaţa în loc de amărăciune!

21 Vai de cei ce se socot înţelepţi, şi se cred pricepuţi!

22 Vai de cei tari cînd este vorba de băut vin, şi viteji cînd este vorba de amestecat băuturi tari;

23 cari scot cu faţa curată pe cel vinovat, pentru mită, şi iau drepturile celor nevinovaţi!

24 De aceea, cum mistuie o limbă de foc miriştea, şi cum arde flacăra iarba uscată, tot aşa: ca putregaiul le va fi rădăcina lor, şi floarea li se va risipi în vînt ca ţărîna, căci au nesocotit legea Domnului oştirilor, şi au dispreţuit cuvîntul Sfîntului lui Israel.

25 De aceea Se şi aprinde Domnul de mînie împotriva poporului Său, Îşi întinde mîna împotriva lui, şi -l loveşte de se zguduie munţii, şi trupurile moarte stau ca noroiul în mijlocul uliţelor. Cu toate acestea, mînia Lui nu se potoleşte, şi mîna Lui este încă întinsă.

26 El ridică un steag popoarelor îndepărtate, şi le fluieră dela un capăt al pămîntului: şi iată-le, vin repede şi uşor.

27 Niciunul nu este obosit, niciunul nu şovăieşte de oboseală, niciunul nu dormitează, nici nu doarme; niciunuia nu i se descinge brîul dela mijloc, nici nu i se rupe cureaua dela încălţăminte.

28 Săgeţile lor sînt ascuţite, şi toate arcurile încordate; copitele cailor lor parcă sînt cremene, şi roţile carălor lor parcă sînt un vîrtej.

29 Răcnesc ca nişte lei, mugesc ca nişte pui de lei; sforăie şi apucă prada, o iau cu ei, şi nimeni nu vine în ajutor.

30 În ziua aceea, va fi asupra lui Iuda un muget, ca mugetul unei furtuni pe mare; uitîndu-se la pămînt, nu vor vedea decît întunerec şi strîmtorare, iar lumina se va întuneca în norii lui.``

1 Io vo’ cantare per il mio benamato il cantico dell’amico mio circa la sua vigna. Il mio benamato aveva una vigna sopra una fertile collina.

2 La dissodò, ne tolse via le pietre, vi piantò delle viti di scelta, vi fabbricò in mezzo una torre, e vi scavò uno strettoio. Ei s’aspettava ch’essa gli facesse dell’uva, e gli ha fatto invece delle lambrusche.

3 Or dunque, o abitanti di Gerusalemme e voi uomini di Giuda, giudicate fra me e la mia vigna!

4 Che più si sarebbe potuto fare alla mia vigna di quello che io ho fatto per essa? Perché, mentr’io ’aspettavo che facesse dell’uva, ha essa fatto delle lambrusche?

5 Ebbene, ora io vi farò conoscere quel che sto per fare alla mia vigna: ne torrò via la siepe e vi pascoleranno le bestie; ne abbatterò il muro di cinta e sarà calpestata.

6 Ne farò un deserto; non sarà più né potata né zappata, vi cresceranno i rovi e le spine; e darò ordine alle nuvole che su lei non lascino cader pioggia.

7 Or la vigna dell’Eterno degli eserciti è la casa d’Israele, e gli uomini di Giuda son la piantagione ch’era la sua delizia; ei s’era aspettato rettitudine, ed ecco spargimento di sangue; giustizia, ed ecco grida d’angoscia!

8 Guai a quelli che aggiungon casa a casa, che uniscon campo a campo, finché non rimanga più spazio, e voi restiate soli ad abitare in mezzo al paese!

9 Questo m’ha detto all’orecchio l’Eterno degli eserciti: In verità queste case numerose saranno desolate, queste case grandi e belle saran private d’abitanti;

10 dieci iugeri di vigna non daranno che un bato, e un omer di seme non darà che un efa.

11 Guai a quelli che la mattina s’alzano di buon’ora per correr dietro alle bevande alcooliche, e fan tardi la sera, finché il vino l’infiammi!

12 La cetra, il saltèro, il tamburello, il flauto ed il vino, ecco i loro conviti! ma non pongon mente a quel che fa l’Eterno, e non considerano l’opera delle sue mani.

13 Perciò il mio popolo sen va in cattività per mancanza di conoscimento, la sua nobiltà muore di fame, e le sue folle sono inaridite dalla sete.

14 Perciò il soggiorno de’ morti s’è aperto bramoso, ed ha spalancata fuor di modo la gola; e laggiù scende lo splendore di Sion, la sua folla, il suo chiasso, e colui che in mezzo ad essa festeggia.

15 E l’uomo del volgo è umiliato, i grandi sono abbassati, e abbassati son gli sguardi alteri;

16 ma l’Eterno degli eserciti è esaltato mediante il giudizio e l’Iddio santo è santificato per la sua giustizia.

17 Gli agnelli pastureranno come nei loro pascoli, e gli stranieri divoreranno i campi deserti dei ricchi!

18 Guai a quelli che tiran l’iniquità con le corde del vizio, e il peccato con le corde d’un occhio,

19 e dicono: "Faccia presto, affretti l’opera sua, che noi la veggiamo! Venga e si eseguisca il disegno del anto d’Israele, che noi lo conosciamo!"

20 Guai a quelli che chiaman bene il male, e male il bene, che mutan le tenebre in luce e la luce in tenebre, che mutan l’amaro in dolce e il dolce in amaro!

21 Guai a quelli che si reputano savi e si credono intelligenti!

22 Guai a quelli che son prodi nel bevere il vino, e valorosi nel mescolar le bevande alcooliche;

23 che assolvono il malvagio per un regalo, e privano il giusto del suo diritto!

24 Perciò, come una lingua di fuoco divora la stoppia e come la fiamma consuma l’erba secca, così la loro radice sarà come marciume, e il loro fiore sarà portato via come polvere, perché hanno rigettata la legge dell’Eterno degli eserciti, e hanno sprezzata la parola del Santo d’Israele.

25 Per questo avvampa l’ira dell’Eterno contro il suo popolo; ed egli stende contr’esso la sua mano, e lo colpisce; tremano i monti, e i cadaveri son come spazzatura in mezzo alle vie; e, con tutto ciò, l’ira sua non si calma, e la sua mano rimase distesa.

26 Egli alza un vessillo per le nazioni lontane; fischia ad un popolo, ch’è all’estremità della terra; ed eccolo che arriva, pronto, leggero.

27 In esso nessuno è stanco o vacilla, nessuno sonnecchia o dorme; a nessuno si scoglie la cintura de’ ianchi o si rompe il legaccio dei calzari.

28 Le sue frecce sono acute, tutti i suoi archi son tesi; gli zoccoli de’ suoi cavalli paiono pietre, le ruote de’ suoi carri, un turbine.

29 Il suo ruggito è come quello d’un leone; rugge come i leoncelli; rugge, afferra la preda, la porta via al sicuro, senza che alcuno gliela strappi.

30 In quel giorno, ei muggirà contro Giuda, come mugge il mare; e a guardare il paese, ecco tenebre, angoscia, e la luce che s’oscura nel suo cielo.