1 Cuvîntul Domnului a vorbit lui Iona, fiul lui Amitai, astfel:

2 ,,Scoală-te, du-te la Ninive, cetatea cea mare, şi strigă împotriva ei. Căci răutatea ei s'a suit pînă la Mine!``

3 Şi Iona s'a sculat să fugă la Tars, departe de Faţa Domnului. S'a pogorît la Iafo, şi a găsit acolo o corabie care mergea la Tars. A plătit preţul călătoriei, şi s'a suit în corabie ca să meargă împreună cu călătorii la Tars, departe... de Faţa Domnului.

4 Dar Domnul a făcut să sufle pe mare un vînt năpraznic, şi a stîrnit o mare furtună. Corabia ameninţa să se sfărîme.

5 Corăbierii s'au temut, au strigat fiecare la dumnezeul lui, şi au aruncat în mare uneltele din corabie, ca s'o facă mai uşoară. Iona s'a pogorît în fundul corăbiei, s'a culcat şi a adormit dus.

6 Cîrmaciul s'a apropiat de el, şi i -a zis: ,,Ce dormi? Scoală-te şi cheamă pe Dumnezeul tău! Poate că Dumnezeu va voi să se gîndeasc la noi, şi nu vom pieri!``

7 Şi au zis unul către altul: ,,Veniţi să tragem la sorţ, ca să ştim pricina din cui a venit peste noi nenorocirea aceasta!`` Au tras la sorţ, şi sorţul a căzut pe Iona.

8 Atunci ei i-au zis: ,,Spune-ne din pricina cui a venit peste noi nenorocirea aceasta? Ce meserie ai, şi de unde vii? Care îţi este ţara, şi din ce popor eşti?``

9 El le -a răspuns: ,,Sînt Evreu, şi mă tem de Domnul, Dumnezeul cerurilor, care a făcut marea şi uscatul!``

10 Oamenii aceia au avut o mare teamă, şi i-au zis: ,,Pentruce ai făcut lucrul acesta?`` Căci oamenii aceia ştiau că fugea de Faţa Domnului, pentrucă le spusese el.

11 Ei i-au zis: ,,Ce să-ţi facem, ca să se potolească marea faţă de noi?`` Căci marea era din ce în ce mai înfuriată.

12 El le -a răspuns: ,,Luaţi-mă, şi aruncaţi-mă în mare, şi marea se va linişti faţă de voi! Căci ştiu că din vina mea vine peste voi această mare furtună!``

13 Oamenii aceştia vîsleau ca să ajungă la uscat, dar nu puteau, pentrucă marea se întărîta tot mai mult împotriva lor.

14 Atunci au strigat către Domnul, şi au zis: ,,Doamne, nu ne pierde din pricina vieţii omului acestuia, şi nu ne împovăra cu sînge nevinovat! Căci, Tu, Doamne, faci ce vrei!

15 Apoi au luat pe Iona, şi l-au aruncat în mare. Şi furia mării s'a potolit.

16 Pe oamenii aceia i -a apucat o mare frică de Domnul, şi au adus Domnului o jertfă, şi I-au făcut juruinţe.

17 Domnul a trimes un peşte mare să înghită pe Iona, şi Iona a stat în pîntecele peştelui trei zile şi trei nopţi.

1 La parola dell’Eterno fu rivolta Giona, figliuolo di Amittai, in questi termini:

2 "Lèvati, va’ a Ninive, la gran città, e predica contro di lei; perché la loro malvagità è salita nel mio cospetto".

3 Ma Giona si levò per fuggirsene a Tarsis, lungi dal cospetto dell’Eterno; e scese a Giaffa, dove trovò una nave che andava a Tarsis; e, pagato il prezzo del suo passaggio, s’imbarcò per andare con quei della nave a Tarsis, lungi dal cospetto dell’Eterno.

4 Ma l’Eterno scatenò un gran vento sul mare, e vi fu sul mare una forte tempesta, sì che la nave minacciava di sfasciarsi.

5 I marinari ebbero paura, e ognuno gridò al suo dio e gettarono a mare le mercanzie ch’erano a bordo, per alleggerire la nave; ma Giona era sceso nel fondo della nave, s’era coricato, e dormiva profondamente.

6 Il capitano gli si avvicinò, e gli disse: "Che fai tu qui a dormire? Lèvati, invoca il tuo dio! Forse Dio si darà pensiero di noi e non periremo".

7 Poi dissero l’uno all’altro: "Venite, tiriamo a sorte, per sapere a cagione di chi ci capita questa disgrazia". Tirarono a sorte, e la sorte cadde su Giona.

8 Allora essi gli dissero: "Dicci dunque a cagione di chi ci capita questa disgrazia! Qual è la tua occupazione? donde vieni? qual è il tuo paese? e a che popolo appartieni?"

9 Egli rispose loro: "Sono Ebreo, e temo l’Eterno, l’Iddio del cielo, che ha fatto il mare e la terra ferma".

10 Allora quegli uomini furon presi da grande spavento, e gli dissero: "Perché hai fatto questo?" Poiché quegli uomini sapevano ch’egli fuggiva lungi dal cospetto dell’Eterno, giacché egli avea dichiarato loro la cosa.

11 E quelli gli dissero: "Che ti dobbiam fare perché il mare si calmi per noi?" Poiché il mare si faceva sempre più tempestoso.

12 Egli rispose loro: "Pigliatemi e gettatemi in mare, e il mare si calmerà per voi; perché io so che questa forte tempesta vi piomba addosso per cagion mia".

13 Nondimeno quegli uomini davan forte nei remi per ripigliar terra; ma non potevano, perché il mare si faceva sempre più tempestoso e minaccioso.

14 Allora gridarono all’Eterno, e dissero: "Deh, o Eterno, non lasciar che periamo per risparmiar la vita di quest’uomo, e non ci mettere addosso del sangue innocente; poiché tu, o Eterno, hai fatto quel che ti è piaciuto".

15 Poi presero Giona e lo gettarono in mare; e la furia del mare si calmò.

16 E quegli uomini furon presi da un gran timore dell’Eterno; offrirono un sacrifizio all’Eterno, e fecero dei voti.

17 (2:1) E l’Eterno fece venire un gran pesce per inghiottir Giona; e Giona fu nel ventre del pesce tre giorni e tre notti.