1 După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer, şi a zis: ,,Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine,
2 după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa vecinică tuturor acelora, pe cari I i-ai dat Tu.
3 Şi viaţa vecinică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimes Tu.
4 Eu Te-am proslăvit pe pămînt, am sfîrşit lucrarea, pe care Mi-ai dat -o s'o fac.
5 Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine însuţi cu slava, pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea.
6 Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor, pe cari Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau, şi Tu Mi i-ai dat; şi ei au păzit Cuvîntul Tău.
7 Acum au cunoscut că tot ce Mi-ai dat Tu, vine dela Tine.
8 Căci le-am dat cuvintele, pe cari Mi le-ai dat Tu. Ei le-au primit, şi au cunoscut cu adevărat că dela Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M'ai trimes.
9 Pentru ei Mă rog. Nu Mă rog pentru lume, ci pentru aceia, pe cari Mi i-ai dat Tu; pentrucă sînt ai Tăi: -
10 tot ce este al Meu, este al Tău, şi ce este al Tău, este al Meu, -şi Eu sînt proslăvit în ei.
11 Eu nu mai sînt în lume, dar ei sînt în lume, şi Eu vin la Tine. Sfinte Tată, păzeşte, în Numele Tău, pe aceia pe cari Mi i-ai dat, pentruca ei să fie una, cum sîntem şi noi.
12 Cînd eram cu ei în lume, îi păzeam Eu în Numele Tău. Eu am păzit pe aceia, pe cari Mi i-ai dat; şi niciunul din ei n'a perit, afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura.
13 Dar acum, Eu vin la Tine; şi spun aceste lucruri, pe cînd sînt încă în lume, pentruca să aibă în ei bucuria Mea deplină.
14 Le-am dat Cuvîntul Tău; şi lumea i -a urît, pentrucă ei nu sînt din lume, dupăcum Eu nu sînt din lume.
15 Nu Te rog să -i iei din lume, ci să -i păzeşti de cel rău.
16 Ei nu sînt din lume, dupăcum nici Eu nu sînt din lume.
17 Sfinţeşte -i prin adevărul Tău: Cuvîntul Tău este adevărul.
18 Cum M'ai trimes Tu pe Mine în lume, aşa i-am trimes şi Eu pe ei în lume.
19 Şi Eu însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr.
20 Şi mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvîntul lor.
21 Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca, şi ei să fie una în noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M'ai trimes.
22 Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat -o Tu, pentruca ei să fie una, cum şi noi sîntem una, -
23 Eu în ei, şi Tu în Mine; -pentruca ei să fie în chip desăvîrşit una, ca să cunoască lumea că Tu M'ai trimes, şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine.
24 Tată, vreau ca acolo unde sînt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia, pe cari Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă, pe care Mi-ai dat -o Tu; fiindcă Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii.
25 Neprihănitule Tată, lumea nu Te -a cunoscut; dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M'ai trimes.
26 Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău, şi li -L voi mai face cunoscut, pentruca dragostea cu care M'ai iubit Tu, să fie în ei, şi Eu să fiu în ei.``
1 Queste cose disse Gesù; poi levati gli occhi al cielo, disse: Padre, lora è venuta; glorifica il tuo igliuolo, affinché il Figliuolo glorifichi te,
2 poiché gli hai data potestà sopra ogni carne, onde egli dia vita eterna a tutti quelli che tu gli hai dato.
3 E questa è la vita eterna: che conoscano te, il solo vero Dio, e colui che tu hai mandato, Gesù Cristo.
4 Io ti ho glorificato sulla terra, avendo compiuto lopera che tu mhai data a fare.
5 Ed ora, o Padre, glorificami tu presso te stesso della gloria che avevo presso di te avanti che il mondo fosse.
6 Io ho manifestato il tuo nome agli uomini che tu mhai dati dal mondo; erano tuoi, e tu me li hai dati; d essi hanno osservato la tua parola.
7 Ora hanno conosciuto che tutte le cose che tu mhai date, vengon da te;
8 poiché le parole che tu mi hai date, le ho date a loro; ed essi le hanno ricevute, e hanno veramente conosciuto chio son proceduto da te, e hanno creduto che tu mhai mandato.
9 Io prego per loro; non prego per il mondo, ma per quelli che tu mhai dato, perché son tuoi;
10 e tutte le cose mie son tue, e le cose tue son mie; e io son glorificato in loro.
11 E io non sono più nel mondo, ma essi sono nel mondo, e io vengo a te. Padre santo, conservali nel tuo nome, essi che tu mhai dati, affinché siano uno, come noi.
12 Mentre io ero con loro, io li conservavo nel tuo nome; quelli che tu mi hai dati, li ho anche custoditi, e niuno di loro è perito, tranne il figliuol di perdizione, affinché la Scrittura fosse adempiuta.
13 Ma ora io vengo a te; e dico queste cose nel mondo, affinché abbiano compita in se stessi la mia allegrezza.
14 Io ho dato loro la tua parola; e il mondo li ha odiati, perché non sono del mondo, come io non sono del mondo.
15 Io non ti prego che tu li tolga dal mondo, ma che tu li preservi dal maligno.
16 Essi non sono del mondo, come io non sono del mondo.
17 Santificali nella verità: la tua parola è verità.
18 Come tu hai mandato me nel mondo, anchio ho mandato loro nel mondo.
19 E per loro io santifico me stesso, affinché anchessi siano santificati in verità.
20 Io non prego soltanto per questi, ma anche per quelli che credono in me per mezzo della loro parola:
21 che siano tutti uno; che come tu, o Padre, sei in me, ed io sono in te, anchessi siano in noi: affinché il mondo creda che tu mi hai mandato.
22 E io ho dato loro la gloria che tu hai dato a me, affinché siano uno come noi siamo uno;
23 io in loro, e tu in me; acciocché siano perfetti nellunità, e affinché il mondo conosca che tu mhai mandato, e che li ami come hai amato me.
24 Padre, io voglio che dove son io, siano meco anche quelli che tu mhai dati, affinché veggano la mia gloria che tu mhai data; poiché tu mhai amato avanti la fondazion del mondo.
25 Padre giusto, il mondo non tha conosciuto, ma io tho conosciuto; e questi hanno conosciuto che tu mi hai mandato;
26 ed io ho fatto loro conoscere il tuo nome, e lo farò conoscere, affinché lamore del quale tu mhai amato sia in loro, ed io in loro.