1 De multă vreme Domnul dăduse odihnă lui Israel, izbăvindu -l de toţi vrăjmaşii cari -l înconjurau. Iosua era bătrîn, înaintat în vîrstă.
2 Atunci Iosua o chemat pe tot Israelul, pe bătrînii lui, pe căpeteniile lui, pe judecătorii lui, şi pe căpeteniile oastei. Şi le -a zis: ,,Eu sînt bătrîn, înaintat în vîrstă.
3 Aţi văzut tot ce a făcut Domnul, Dumnezeul vostru, tuturor neamurilor acelora dinaintea voastră; căci Domnul, Dumnezeul vostru, a luptat pentru voi.
4 Vedeţi, v'am dat ca moştenire prin sorţ, după seminţiile voastre, neamurile acestea cari au rămas, începînd dela Iordan, şi toate neamurile pe cari le-am nimicit, pînă la marea cea mare spre apusul soarelui.
5 Domnul, Dumnezeul vostru, le va izgoni dinaintea voastră şi le va alunga dinaintea voastră; şi voi le veţi stăpîni ţara, cum a spus Domnul, Dumnezeul vostru.
6 Puneţi-vă toată puterea ca să păziţi şi să împliniţi tot ce este scris în cartea legii lui Moise, fără să vă abateţi nici la dreapta nici la stînga.
7 Să nu vă amestecaţi cu neamurile acestea cari au rămas printre voi; să nu rostiţi numele dumnezeilor lor, şi să nu -l întrebuinţaţi în jurămînt; să nu le slujiţi, şi să nu vă închinaţi înaintea lor.
8 Ci alipiţi-vă de Domnul Dumnezeul vostru, cum aţi făcut pînă în ziua aceasta.
9 Domnul a izgonit dinaintea voastră neamuri mari şi puternice; şi nimeni pînă în ziua aceasta, n'a putut să vă stea împotrivă.
10 Unul singur dintre voi urmărea o mie din ei, căci Domnul, Dumnezeul vostru, lupta pentru voi, cum v'a spus.
11 Vegheaţi dar cu luare aminte asupra sufletelor voastre, ca să iubiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru.
12 Dacă vă veţi abate şi vă veţi alipi de neamurile acestea cari au rămas printre voi, dacă vă veţi uni cu ele prin căsătorii, şi dacă veţi intra în legături cu ele,
13 să fiţi încredinţaţi că Domnul Dumnezeul vostru, nu va mai izgoni aceste neamuri dinaintea voastră; ci ele vă vor fi o cursă şi un laţ, un bici în coaste, şi nişte spini în ochi, pînă veţi pieri de pe faţa acestei ţări bune, pe care v'a dat -o Domnul, Dumnezeul vostru.
14 Iată că astăzi eu mă duc pe calea pe care merge tot ce este pămîntesc. Recunoaşteţi dar din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru, că niciunul din toate cuvintele bune, rostite asupra voastră de Domnul, Dumnezeul vostru, n'a rămas neîmplinit; toate vi s'au împlinit, niciunul n'a rămas neîmplinit.
15 Şi după cum toate cuvintele bune, pe cari vi le spusese Domnul, Dumnezeul vostru, s'au împlinit pentru voi, tot aşa Domnul va împlini faţă de voi toate cuvintele rele, pînă vă va nimici de pe faţa acestei ţări bune pe care v'a dat -o Domnul, Dumnezeul vostru.
16 Dacă veţi călca legămîntul pe care vi l -a dat Domnul, Dumnezeul vostru, şi dacă vă veţi duce să slujiţi altor dumnezei şi să vă închinaţi înaintea lor, Domnul Se va aprinde de mînie împotriva voastră, şi veţi pieri de grab din ţara cea bună pe care v'a dat -o El``.
1 Or molto tempo dopo che lEterno ebbe dato requie a Israele liberandolo da tutti i nemici che lo circondavano, Giosuè, ormai vecchio e bene innanzi negli anni,
2 convocò tutto Israele, gli anziani, i capi, i giudici e gli ufficiali del popolo, e disse loro: "Io sono vecchio e bene innanzi negli anni.
3 Voi avete veduto tutto ciò che lEterno, il vostro Dio, ha fatto a tutte queste nazioni, cacciandole dinnanzi a voi; poiché lEterno, il vostro Dio, e quegli che ha combattuto per voi.
4 Ecco io ho diviso tra voi a sorte, come eredità, secondo le vostre tribù, il paese delle nazioni che restano, e di tutte quelle che ho sterminate, dal Giordano fino al mar grande, ad occidente.
5 E lEterno, lIddio vostro, le disperderà egli stesso dinnanzi a voi e le scaccerà dinnanzi a voi e voi prenderete possesso del loro paese, come lEterno, il vostro Dio, vha detto.
6 Applicatevi dunque risolutamente ad osservare e a mettere in pratica tutto ciò chè scritto nel libro della legge di Mosè, senza sviarvene né a destra né a sinistra,
7 senza mischiarvi con queste nazioni che rimangono fra voi; non mentovate neppure il nome de loro dèi, non ne fate uso nei giuramenti; non li servite, e non vi prostrate davanti a loro;
8 ma tenetevi stretti allEterno, chè il vostro Dio, come avete fatto fino ad oggi.
9 LEterno ha cacciato dinnanzi a voi nazioni grandi e potenti; e nessuno ha potuto starvi a fronte, fino ad oggi.
10 Uno solo di voi ne inseguiva mille, perché lEterno, il vostro Dio, era quegli che combatteva per voi, comegli vi avea detto.
11 Vegliate dunque attentamente su voi stessi, per amar lEterno, il vostro Dio.
12 Perché, se vi ritraete da lui e vunite a quel che resta di queste nazioni che son rimaste fra voi e vimparentate con loro e vi mescolate con esse ed esse con voi,
13 siate ben certi che lEterno, il vostro Dio, non continuerà a scacciare queste genti dinnanzi a voi, ma esse diventeranno per voi una rete, uninsidia, un flagello ai vostri fianchi, tante spine negli occhi vostri, finché non siate periti e scomparsi da questo buon paese che lEterno, il vostro Dio, vha dato.
14 Or ecco, io me ne vo oggi per la via di tutto il mondo; riconoscete dunque con tutto il vostro cuore e con tutta lanima vostra che neppur una di tutte le buone parole che lEterno, il vostro Dio, ha pronunciate su voi e caduta a terra; tutte si son compiute per voi; neppure una e caduta a terra.
15 E avverrà che, come ogni buona parola che lEterno, il vostro Dio, vi avea detta si è compiuta per voi, così lEterno adempirà a vostro danno tutte le sue parole di minaccia, finché vi abbia sterminati di su questo buon paese, che il vostro Dio, lEterno, vi ha dato.
16 Se trasgredite il patto che lEterno, il vostro Dio, vi ha imposto, e andate a servire altri dèi e vi prostrate davanti a loro, lira dellEterno saccenderà contro di voi, e voi perirete presto, scomparendo dal buon paese chegli vi ha dato".