1 Era un om din muntele lui Efraim, numit Mica.

2 El a zis mamei sale: ,,Cei o mie o sută de sicli de argint, cari ţi s'au luat, şi pentru cari ai blestemat chiar în auzul urechilor mele, argintul acesta este în mînile mele, eu îl luasem.`` Şi mamă-sa a zis: ,,Binecuvîntat să fie fiul meu de Domnul!``

3 El a dat înapoi mamei sale cei o mie o sută sicli de argint; şi mamă-sa a zis: ,,Închin cu mîna mea argintul acesta Domnului, ca să fac cu el fiului meu un chip cioplit şi un chip turnat; şi astfel ţi -l voi da înapoi.``

4 El a dat argintul înapoi mamei sale. Mamă-sa a luat două sute sicli de argint, şi a dat argintul la argintar, care a făcut din el un chip cioplit şi un chip turnat. Chipurile au fost aduse în casa lui Mica.

5 Mica acesta avea o casă a lui Dumnezeu; a făcut un efod şi terafimi, şi a sfinţit pe unul din fiii lui ca preot.

6 În vremea aceea, nu era împărat în Israel. Fiecare făcea ce -i plăcea.

7 Era un tînăr în Betleemul lui Iuda, din familia lui Iuda; era Levit, şi locuia pentru o vreme acolo.

8 Omul acesta a plecat din cetatea Betleemul lui Iuda, să-şi caute o locuinţă potrivită. Urmîndu-şi drumul, a ajuns în muntele lui Efraim la casa lui Mica.

9 Mica i -a zis: ,,De unde vii?`` El i -a răspuns: ,,Eu sînt Levit, din Betleemul lui Iuda, şi merg să-mi caut o locuinţă potrivită.``

10 Mica i -a zis: ,,Rămîi la mine; tu să-mi fii tată şi preot, şi eu îţi voi da zece sicli de argint pe an, hainele de cari vei avea nevoie, şi mijloace de trai.``

11 Şi Levitul a intrat la el. S'a hotărît astfel să rămînă la omul acesta, care a privit pe tînăr ca pe unul din fiii lui.

12 Mica a sfinţit pe Levit, şi tînărul acesta i -a slujit ca preot şi a locuit în casa lui.

13 Şi Mica a zis: ,,Acum, ştiu că Domnul îmi va face bine, fiindcă am ca preot pe Levitul acesta.``

1 Or v’era un uomo nella contrada montuosa d’Efraim, che si chiamava Mica.

2 Egli disse a sua madre: "I mille cento sicli d’argento che t’hanno rubato, e a proposito de’ quali hai pronunziato una maledizione, e l’hai pronunziata in mia presenza, ecco, li ho io; quel denaro l’avevo preso io". E sua madre disse: "Benedetto sia dall’Eterno il mio figliuolo!"

3 Egli restituì a sua madre i mille cento sicli d’argento, e sua madre disse: "Io consacro di mano mia quest’argento a pro del mio figliuolo, per farne un’immagine scolpita e un’immagine di getto; or dunque te lo rendo".

4 E quand’egli ebbe restituito l’argento a sua madre, questa prese dugento sicli e li diede al fonditore, il quale ne fece un’immagine scolpita e un’immagine di getto, che furon messe in casa di Mica.

5 E quest’uomo, Mica, ebbe una casa di Dio; e fece un efod e degl’idoli, e consacrò uno de’ suoi figliuoli, che gli servì da sacerdote.

6 In quel tempo non v’era re in Israele; ognuno faceva quel che gli pareva meglio.

7 Or v’era un giovine di Bethlehem di Giuda, della famiglia di Giuda, il quale era un Levita, e abitava quivi.

8 Quest’uomo si partì dalla città di Bethlehem di Giuda, per stabilirsi in luogo che trovasse adatto; e, cammin facendo, giunse nella contrada montuosa di Efraim, alla casa di Mica.

9 Mica gli chiese: "Donde vieni?" Quello gli rispose: "Sono un Levita di Bethlehem di Giuda, e vado a stabilirmi dove troverò un luogo adatto".

10 Mica gli disse: "Rimani con me, e siimi padre e sacerdote; ti darò dieci sicli d’argento all’anno, un vestito completo, e il vitto". E il Levita entrò.

11 Egli acconsentì a stare con quell’uomo, che trattò il giovine come uno de’ suoi figliuoli.

12 Mica consacrò quel Levita; il giovine gli servì da sacerdote, e si stabilì in casa di lui.

13 E Mica disse: "Ora so che l’Eterno mi farà del bene, perché ho un Levita come mio sacerdote".