1 ,,Adu-Ţi aminte, Doamne, de ce ni s'a întîmplat! Uită-Te şi vezi-ne ocara!

2 Moştenirea noastră a trecut la nişte străini, casele noastre la cei din alte ţări!

3 Am rămas orfani, fără tată; mamele noastre sînt ca nişte văduve.

4 Apa noastră o bem pe bani, şi lemnele noastre trebuie să le plătim.

5 Prigonitorii ne urmăresc cu îndîrjire, şi cînd obosim, nu ne dau odihnă.

6 Am întins mîna spre Egipt, spre Asiria, ca să ne săturăm de pîne.

7 Părinţii noştri, cari au păcătuit, nu mai sînt, iar noi le purtăm păcatele.

8 Robii ne stăpînesc, şi nimeni nu ne izbăveşte din mînile lor.

9 Ne căutăm pînea cu primejdia vieţii noastre, căci ne ameninţă sabia în pustie.

10 Ne arde pielea ca un cuptor, de frigurile foamei.

11 Au necinstit pe femei în Sion, pe fecioare în cetăţile lui Iuda.

12 Mai marii noştri au fost spînzuraţi de mînile lor; Bătrînilor nu le -a dat nici o cinste

13 Tinerii au fost puşi să rîşnească, şi copiii cădeau supt poverile de lemn.

14 Bătrînii nu se mai duc la poartă, şi tinerii au încetat să mai cînte.

15 S'a dus bucuria din inimile noastre, şi jalea a luat locul jocurilor noastre.

16 A căzut cununa de pe capul nostru! Vai de noi, căci am păcătuit!

17 Dacă ne doare inima, dacă ni s'au întunecat ochii,

18 este din pricină că muntele Sionului este pustiit, din pricină că se plimbă şacalii prin el.

19 Dar Tu, Doamne, împărăţeşti pe vecie; scaunul Tău de domnie dăinuieşte din neam în neam!

20 Pentruce să ne uiţi pe vecie, şi să ne părăseşti pentru multă vreme?

21 Întoarce-ne la Tine, Doamne, şi ne vom întoarce! Dă-ne iarăş zile ca cele de odinioară!

22 Să ne fi lepădat Tu de tot oare, şi să Te fi mîniat Tu pe noi peste măsură de mult

1 Ricordati, Eterno, di quello che ci è avvenuto! Guarda e vedi il nostro obbrobrio!

2 La nostra eredità è passata a degli stranieri, le nostre case, a degli estranei.

3 Noi siam diventati orfani, senza padre, le nostre madri son come vedove.

4 Noi beviamo la nostr’acqua a prezzo di danaro, le nostre legna ci vengono a pagamento.

5 Col collo carico noi siamo inseguiti, siamo spossati, non abbiamo requie.

6 Abbiam teso la mano verso l’Egitto e verso l’Assiria, per saziarci di pane.

7 I nostri padri hanno peccato, e non sono più; e noi portiamo la pena delle loro iniquità.

8 Degli schiavi dominano su noi, e non v’è chi ci liberi dalle loro mani.

9 Noi raccogliamo il nostro pane col rischio della nostra vita, affrontando la spada del deserto.

10 La nostra pelle brucia come un forno, per l’arsura della fame.

11 Essi hanno disonorato le donne in Sion, le vergini nelle città di Giuda.

12 I capi sono stati impiccati dalle loro mani, la persona de’ vecchi non è stata rispettata.

13 I giovani han portato le macine, i giovanetti han vacillato sotto il carico delle legna.

14 I vecchi hanno abbandonato la porta, i giovani la musica dei loro strumenti.

15 La gioia de’ nostri cuori è cessata, le nostre danze son mutate in lutto.

16 La corona ci è caduta dal capo; guai a noi, poiché abbiamo peccato!

17 Per questo langue il nostro cuore, per questo s’oscuran gli occhi nostri:

18 perché il monte di Sion è desolato, e vi passeggian le volpi.

19 Ma tu, o Eterno, regni in perpetuo; il tuo trono sussiste d’età in età.

20 Perché ci dimenticheresti tu in perpetuo, e ci abbandoneresti per un lungo tempo?

21 Facci tornare a te, o Eterno, e noi torneremo! Ridonaci de’ giorni come quelli d’un tempo!

22 Ché, ora, tu ci hai veramente reietti, e ti sei grandemente adirato contro di noi!